ICCJ. Decizia nr. 2164/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 17 aprilie 2003, reclamanta SC D. SA Craiova a chemat în judecată pe pârâtul C.C., solicitând obligarea acestuia să restituie actele contabile ale societății, pe care le-a reținut abuziv.
în motivarea acțiunii s-a arătat că până la data de 24 august 2001 pârâtul a avut calitatea de acționar și administrator la SC D. SA Craiova și că la retragerea din societate a refuzat în mod nejustificat să le predea, fapt ce creează grave prejudicii reclamantei, care este în imposibilitatea de a arhiva propriile acte și a se conforma măsurilor dispuse de organele de control.
Prin sentința nr. 6022 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Dolj, secția comercială și contencios administrativ a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că pârâtul a avut calitatea de acționar și administrator la SC D. SA Craiova până la data de 24 august 2001 când a transmis acțiunile sale către numitul Ț.D., care a devenit unic administrator al societății.
începând cu anul 1999, când pârâtul a devenit administrator, actele societății, inclusiv cele contabile s-au aflat la punctul de lucru din Complexul P., într-un birou unde aveau acces asociații și administratorii societății, după cum a declarat martorul B.C., fost economist și contabil al SC D. SA Craiova.
Reclamanta nu a precizat ce acte contabile ar fi rămas în posesia pârâtului, iar din declarația martorului propus de aceasta rezultă că actele s-au aflat la punctul de lucru din cadrul complexului P.
Reclamanta SC D. SA Craiova a declarat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în urma schimbării administratorului la data de 24 august 2001, nu s-au respectat prevederile Legii nr. 31/1990, privind descărcarea de gestiune a pârâtului, neexistând proces verbal de predare-primire a tuturor documentelor prin care să se facă dovada predării actelor, că actele s-au aflat la sediul firmei iar în luna mai 2002, actele contabile ale SC D. SA au fost predate de către intimat, către societatea desemnată să efectueze o expertiză contabilă și că în hotărârea A.G.A. din 24 august 2001 nu s-a precizat că s-a întocmit proces verbal de predare a documentelor societății.
La data de 2 martie 2004, apelanta a precizat expres actele contabile a căror restituire o solicită.
Prin decizia nr. 104 din 4 martie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul, a modificat în totul hotărârea și a admis acțiunea în sensul că a obligat pe pârât să predea reclamantului actele societății.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că fostul administrator nu a predat gestiunea și actele societății noului administrator, fiind incidente prevederile art. 1541 C. civ., potrivit cărora fostul mandatar este dator să dea în primire mandantului, tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat.
La încetarea mandatului, pârâtul nu a încheiat proces verbal de predare-primire a documentelor societății și o parte din acte erau în posesia numitului I.M., administrator la SC S.J. SRL Craiova, unde pârâtul deține 51% din capitalul social.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei nr. 104 din 4 martie 2004 a Curții de Apel Craiova, solicitând în principal casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece i-a fost încălcat dreptul de apărare, pentru că la termenul de judecată de la 4 martie 2004, nu a fost prezent personal, nu a fost nici prin avocat, iar apelanta a depus precizare la motivele de apel și înscrisuri, care nu i-au fost comunicate. Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură, sancționată de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu nulitatea și nu a fost comunicată nici întâmpinarea către apelantă.
Al doilea motiv de recurs este formulat în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul susținând că instanța nu s-a pronunțat cu privire la proba cu martori administrată la fond, contabilul societății susține că actele societății nu se aflau în posesia pârâtului și că nu este nici o legătură cu faptul că la SC S.J. SRL deține 51% din capitalul social și în hotărârea A.G.A. din 24 august 2001 se menționează că societatea și acționarii nu au vreo pretenție față de C.C.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Pârâtul C.C. a depus în dosarul Curții de Apel Craiova, cererea din data de 4 februarie 2004, prin care solicita ca la termenul de judecată de la 5 februarie 2004, instanța să acorde termen, în vederea angajării unui apărător.
Curtea de Apel Craiova a încuviințat cererea pârâtului și a amânat judecarea cauzei la data de 4 martie 2004, când C.C. nu s-a prezentat nici personal și nici nu a angajat apărător.
Ca atare, nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtului prin necomunicarea precizărilor la acțiune în care erau enumerate actele contabile și actele societății, nu au fost neîndeplinite acte de procedură care se sancționează cu nulitatea.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, se constată că pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 144 din Lege nr. 31/1990, republicată, de a preda gestiunea și actele societății, la încetarea funcției de administrator fiind incidente prevederile art. 1541 C. civ.
în concluzie, criticile aduse nu puteau fi reținute, recursul a fost nefondat și a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 2198/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2037/2005. Comercial → |
---|