ICCJ. Decizia nr. 2228/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin încheierea din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Iași a suspendat judecarea cererii de revizuire formulate de revizuienta SC C. SA Vaslui, în contradictoriu cu intimata SC M.T. SA Iași, împotriva deciziei comerciale nr. 133 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Iași.
Instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, la cererea societății revizuiente, în conformitate cu prevederile art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului Judecătoriei Vaslui, reținând că dezlegarea pricinii ar atârna de judecarea acestui dosar având ca obiect acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 86 din 13 aprilie 1999 încheiat între părți.
împotriva încheierii mai sus menționate a declarat recurs SC M.T. SA Iași, susținând că în mod greșit curtea de apel a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii atacate și repunerea cauzei pe rol.
Recurenta arată astfel că este inadmisibilă suspendarea unui proces aflat într-o cale extraordinară de atac pe temeiul existenței unui proces aflat în judecata pe fond; pentru analizarea încadrării în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu este necesară analiza unui drept ce face obiectul altei judecăți, iar cât privește invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., formulat tardiv prin precizări, nu poate fi luat în considerare și pentru aceea că numai o hotărâre penală de constatare a falsului unui înscris ce a stat la baza pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere poate fi temeiul admiterii cererii de revizuire și nu soluția ce se va pronunța în dosarul Judecătoriei Vaslui, prin care se cere constatarea nulității contractului nr. 86/1999 și nu a falsului acestui înscris.
Mai arată, de asemenea, că la baza pronunțării deciziei comerciale nr. 133 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Iași, atacată cu revizuire nu a stat numai contractul nr. 86/1999, ci în primul rând comanda fermă nr. 15 din 8 aprilie 1999 semnată de managerul general al intimatei, avizul de însoțire a mărfii nr. 64166 din 8 aprilie 1999 și factura fiscală nr. 947707 din 16 aprilie 1999, însușită la plată de intimată.
Recursul este fondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazuri expres și limitativ prevăzute.
Prin urmare, aplicând textul legal mai sus menționat la speță, se constată că revizuirea, ca o cale extraordinară de atac, poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri date de instanța de recurs doar atunci când aceasta evocă fondul și numai în anumite cazuri expres stipulate ori, invocarea drept temei al suspendării judecății unei cereri de revizuire a existenței unui proces aflat în judecată pe fond la Judecătorie este evident inadmisibilă, deoarece soluția pronunțată într-un astfel de proces nu poate avea un impact determinant asupra soluționării cererii de revizuire, având în vedere aspectele specifice ale acestei cereri, iar art. 144 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., devine inaplicabil într-o astfel de situație.
Ca atare, dosarul civil, aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 86/1999, nu ar putea influența în vreun fel judecata cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și nici pe ale art. 322 pct. 4 din același cod, deoarece primul temei legal arătat se referă la nepronunțarea instanței "asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", iar cel de-al doilea se referă la o hotărâre penală de înscriere în fals a unui înscris ce a stat la baza hotărârii a cărei revizuire se cere și, nicidecum la o hotărâre civilă, iar în cazul în care "constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi pe cale incidentală asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate", la judecarea cererii trebuind a fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii".
în consecință, față de cele mai sus arătate, s-a reținut că în mod greșit curtea de apel a procedat la suspendarea judecării cererii de revizuire cu care a fost investită, în temeiul dispozițiilor art. 144 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și, drept urmare, s-a admis recursul declarat de revizuientă, s-a casat încheierea din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Iași și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
← ICCJ. Decizia nr. 2224/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2226/2005. Comercial → |
---|