ICCJ. Decizia nr. 2253/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2253/2005
Dosar nr. 5691/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 august 2003, reclamanta SC C. SA Arad, a chemat în judecată pe pârâtul C.L.M. Arad, A.P.L., solicitând să se constate, respectiv să se dispună preţul legal al concesiunii, raportarea acestuia la cursul leu/ dolar, rezilierea contractului de concesiune nr. 25 din 21 mai 1998, cu data de 5 octombrie 2001 şi instituirea unui drept de preemţiune la cumpărarea terenului concesionat.
Prin sentinţa civilă nr. 3179 din 29 octombrie 2003, Tribunalul Arad, secţia comercială şi contencios administrativ, respinge acţiunea reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că în contractul de concesiune nr. 21 din 21 mai 1998, încheiat între părţi pe o durată de 50 de ani pentru suprafaţa de 11309 mp, în vederea realizării de construcţii anexe social gospodăreşti, preţul concesiunii a fost stabilit anterior, la data de 20 august 1997, data întocmirii documentaţiei, la suma de 1.222.027.922 lei, reprezentând 168.509 dolari S.U.A. la cursul B.N.R., sau, în lipsa comunicării acestuia, la cursul de cumpărare al B.R.D., cu precizarea că plata se va face în 10 ani în două rate semestriale sau în avans, rata fiind în cuantum de 8.426 dolari S.U.A., echivalent în lei. A mai reţinut instanţa de fond că prin adresa nr. 6367 din 26 iunie 2000, reclamanta a comunicat pârâtului că nu este de acord cu plata redevenţei cerute, deşi aceasta fusese stabilită prin contract, sub motiv că nu a putut intabula concesiunea pe care o consideră ilegală, iar prin adresa nr. 7291 din 5 octombrie 2001, a cerut pârâtului să ia act de încetarea concesiunii prin renunţare, cerând radierea debitului şi a majorărilor pretinse din evidenţele acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 28 din 19 februarie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond.
Instanţa de apel a reţinut, pentru a pronunţa Decizia menţionată, că terenul concesionat se află în administrarea operativă a SC C. SA Arad, căruia i-a fost atribuit pentru organizare de şantier, că reclamanta a notificat pârâtului intenţia sa de încetare a concesiunii prin renunţare în condiţiile pct. 6.b.1 şi 6.b.2 din contractul de concesiune, că pârâtul nu şi-a executat obligaţia contractuală asumată de a verifica cele semnalate de reclamantă, astfel că la 30 de zile de la notificarea făcută de reclamantă, respectiv la 8 noiembrie 2002, rezilierea contractului în discuţie a operat de plin drept, situaţie în care cererea reclamantei de a se dispune rezilierea prin hotărâre judecătorească apare ca fiind nefondată. Mai reţine instanţa de apel că preţul concesiunii nu poate fi cenzurat întrucât este stabilit prin contract, instanţa neputându-se substitui voinţei nici uneia dintre părţi, conform art. 969 C. civ. şi că dreptul de preemţiune fiind reglementat de dispoziţiile legale speciale, acesta nu poate fi stabilit de instanţă prin hotărâre judecătorească.
Nemulţumită de soluţia instanţei de apel, reclamanta a formulat recurs solicitând modificarea deciziei civile nr. 28 din 19 februarie 2004, pronunţată de curtea de apel pe care o consideră netemeinică şi, implicit, a sentinţei civile nr. 3179/2003, pronunţată de Tribunalul Arad, invocând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7-10 C. proc. civ., dar reluând în esenţă argumentările formulate în apel şi expunând, mai ales, situaţia de fapt.
Prin întâmpinare intimata pârâtă solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţată de instanţa de fond ca temeinică şi legală.
În combaterea susţinerilor recurentei cu privire la preţul concesiunii pe care-l consideră greşit calculat în dolari americani, cu raportare la cursul B.N.R. al dolarului la data negocierii contractului şi nu la data încheierii acestuia, intimata arată că preţul concesiunii a fost consemnat în contract în lei şi în dolari în mod expres şi că recurenta a achitat redevenţa astfel convenită timp de cinci ani fără a-şi manifesta în vreun mod dezacordul cu privire la cuantumul acesteia.
Cu privire la solicitarea recurentei de a fi dispusă rezilierea contractului de concesiune, intimata subliniază că această cerere este nefondată, întrucât contractul a fost reziliat de drept.
Referitor la cererea recurentei de a se fi instituit în favoarea ei un drept de preterinţă la cumpărarea terenului concesionat atribuit de altfel, consideră aceasta, de legile speciale, intimata subliniază că un asemenea drept se poate institui numai asupra terenurilor agricole din extravilan şi nu asupra unui teren cuprins în planul urbanistic, aşa cum este terenul în cauză.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Deşi recurenta invocă motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7-10 C. proc. civ., ea nu încadrează criticile aduse deciziei din apel în aceste motive.
Procedând la examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că Decizia din apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi acestea nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura pricinii, cum de altfel, implicit, recunoaşte şi recurenta atunci când evocă argumentele reţinute de instanţele de fond şi de apel în motivarea soluţiilor pronunţate, astfel că nu se poate reţine critica întemeiată pe dispoziţia art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Nici critica recurentei întemeiată pe art. 304 alin. (1) pct. 8 nu poate fi primită, deoarece nu se constată că instanţa de apel ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi ar fi schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât instanţa menţionată a avut în vedere dispoziţiile exprese ale contractului de concesiune nr. 29 încheiat de părţi la 21 mai 1998 care, în art. 4, menţionează că preţul concesiunii este de 1.222.027.922 lei, reprezentând 168.509 dolari S.U.A. la cursul comunicat de B.N.R., calculat la data de 20 august 1997, data întocmirii documentaţiei pentru prezentare în C.L.M. Arad, clauza contractuală fiind clară, neechivocă şi fiind stabilită de comun acord de semnatarii contractului, fără nici o eroare şi, în consecinţă, corect reţine instanţa că în temeiul art. 969 C. civ., aceasta este obligatorie ca reprezentând voinţa contractanţilor.
Instanţa de apel a interpretat corect şi prevederile contractului cu privire la rezilierea de drept a acestuia şi probatoriul administrat în cauză, reţinând întemeiat, cum de altfel recunoaşte şi recurenta, deşi critică şi sub acest aspect Decizia, că, întrucât pârâta nu a verificat prin comisie special constituită cele semnalate de recurentă cu privire la motivele de renunţare la concesiune şi la neîndeplinirea obligaţiilor de către concesionar, la 30 de zile de la notificarea făcută de recurenta reclamantă, respectiv la 8 noiembrie 2001, rezilierea contractului de concesiune în cauză a operat de prin drept, astfel că cererea reclamantei de a se dispune rezilierea prin hotărâre judecătorească apare justificat ca fiind nefondată.
Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 10 nu poate fi primită, deoarece nu se poate constata că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei; din contră, se reţine că instanţa de apel a examinat integral probatoriul administrat în cauză, respectiv adresele nr. 4821 din 29 aprilie 1998, emisă de R.G. Arad, nr. 12102 din 12 noiembrie 1999 emisă de SC T. SA Bucureşti, sucursala Arad, nr. 1188 din 8 octombrie 1998, emisă de O. Arad, pentru a constata, corect, că terenul concesionat reclamantei recurente fusese anterior dat în administrare la SC C. SA Arad, pentru organizarea de şantier până la terminarea lucrărilor (decretul nr. 294/1981).
În mod întemeiat a stabilit instanţa de apel că nu se poate institui prin hotărâre judecătorească un drept de preferinţă în condiţiile în care acesta este reglementat de dispoziţiile legale speciale pe care chiar reclamanta recurentă le-a invocat, respectiv HG nr. 557/2002, OUG nr. 88/1997 şi Legea 137/2002 şi, în consecinţă, nici această critică nu poate fi primită, astfel că se reţine că nu sunt întrunite nici condiţiile avute în vedere de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate se constată că Decizia dată în apel este legală şi temeinică şi recursul formulat de reclamantă împotriva acesteia, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Arad, împotriva deciziei civile nr. 28 din 19 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2251/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2280/2005. Comercial → |
|---|
