ICCJ. Decizia nr. 2339/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 4753 din 8 aprilie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.B., având ca obiect obligarea pârâtei SC E. SA București la plata sumei de 2.039.825.475 lei, reprezentând profit minim garantat, penalități de întârziere și majorări izvorâte din neexecutarea contractului de asociere pe care părțile l-au încheiat la 13 aprilie 1993.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de asociere pe care l-au încheiat la 13 aprilie 1993, părțile au convenit punerea în funcțiune și exploatarea blocului din A.E., aportul reclamantei fiind de 15,83%, iar cel al pârâtei de 84,17% dar că prin actul adițional nr. 1, reclamanta a dobândit 100% din suprafața construită desfășurată - locuințe, iar prin contractul de vânzare cumpărare din 23 septembrie 1994, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului spațiu cu altă destinație de 4118 mp., situat la parterul blocului, inclusiv terenul aferent acestui spațiu de 154,4 mp. scopul asocierii fiind astfel atins.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 525 din 13 octombrie 2004.
Instanța de apel a înlăturat critica apelantei cu privire la greșita interpretare a contractului reținând că prin sentința apelată s-a făcut o corectă interpretare a contractului în speță, în conformitate cu dispozițiile art. 977,art. 982 C. civ. și art. 5 din contractul de asociere, fiind completat de art. 6, care dă posibilitatea părților să pună capăt asocierii, fapt ce s-a realizat prin încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Cu referire la motivul de apel privind taxa de concesiune asupra terenului s-a apreciat că în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ., el excede cadrului procesual stabilit prin acțiune.
în contra deciziei reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia și pe fond admiterea acțiunii principale pentru motivele, prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., arătând că:
1. instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel prin care a învederat că între părți a intervenit doar o tranzacționare a cotelor de profit și că exploatarea de fapt a imobilului privește spațiile de locuit, pentru care au rămas aplicabile dispozițiile contractuale (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.);
2. instanța a interpretat greșit prevederile art. 5 din contract, dreptul de preemțiune fiind exercitat cu privire la spațiul comercial, iar nu cu privire la întreg imobilul (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei atacate arătând că situațiile invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 10 și 8.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate în situații limitativ, prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
1. Recurenta și-a întemeiat recursul său pe dispozițiile art. 304 pct. 10 și 8.
Cu privire la primul motiv de recurs, în ordinea indicată de recurentă, și anume art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea acestuia, mai sus expusă, excede ipotezei legale.
într-adevăr, art. 304 pct. 10 C. proc. civ., are în vedere nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, iar nu asupra unui motiv de apel, cum susține recurenta, care, de fapt, vizează interpretarea clauzelor contractului realizată de instanța a cărei hotărâre se atacă.
2. Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiat.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea deciziei este atrasă când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Ori, se constată că prin interpretarea dată contractului, instanțele nu au schimbat natura lui, iar prevederea art. 5 din contract, conform căreia durata asocierii este pe toată perioada existenței construcției, s-a interpretat corect prin prisma art. 6, subsecvent, care dispune, fără distincție cât privește destinația spațiului, că societatea de construcții dobândește dreptul de cumpărare, vânzare, concesionare sau închiriere, potrivit legii, dispoziție, care concordă cu art. 1 din contract.
Cum potrivit art. 1 obiectul contractului este terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatare în mod distinct de către părțile contractante a blocului din A.E., actul adițional la contract, de partajare a spațiului, este o concretizare a acestuia iar contractul de vânzare cumpărare încheiat de părți ulterior, o concretizare a art. 6 din contractul sus citat.
Așa fiind, înalta Curte a respins recursul declarat, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2282/2005. Comercial → |
|---|
