ICCJ. Decizia nr. 2471/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2471/2005
Dosar nr. 9652/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 februarie 2004, reclamanta C.G.M.B. - A.F.I. a chemat în judecată pârâta SC G.D.B.I. SRL, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 351.654.101 lei, reprezentând debit chirie, 59.909.841 lei T.V.A., 10.911.504 lei majorări de întârziere, 283.832.756 lei debit aferent perioadei 1 decembrie 1999 – 18 ianuarie 2001.
De asemenea s-a solicitat şi constatarea încetării contractului de închiriere pe termen nedeterminat nr. 11095/1992, prin voinţa părţilor.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că pârâta a deţinut un spaţiu comercial în Bucureşti, în baza unui contract de locaţiune încheiat cu R.A.I.A.L. Berceni, iar la expirarea termenului, s-a perfectat prin tacita relocaţiune o nouă închiriere pe termen nedeterminat. S-a mai arătat că începând cu decembrie 1999, fără preaviz pârâta a abandonat spaţiul manifestându-şi astfel voinţa de a denunţa unilateral contractul, iar reclamanta şi-a manifestat acceptul.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii arătând că reclamanta a solicitat o sumă globală fără o calculaţie separată pe luni şi cum a evaluat chiria, iar pe de altă parte a precizat că a plătit o chirie mai mare pentru spaţiul ce a făcut obiectul închirierii ocupând o suprafaţă mai mică decât cea din contract, solicitând o compensare cu suma chiriei plătită în plus.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 15582 din 4 decembrie 2003 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ridicată de pârâtă şi a respins acţiunea.
Instanţa de fond a motivat că pentru perioada 1 decembrie 1999 – 3 martie 2000 dreptul la acţiune este prescris în raport de dispoziţiile art. 3 din decretul nr. 167/1958, iar pentru perioada 30 martie – 18 ianuarie 2001, reclamanta nu a făcut dovada modului de calcul al debitului, nu a precizat dacă s-a modificat cuantumul chiriei că s-a procedat la o eventuală negociere.
De asemenea instanţa de fond a considerat că reclamanta nu a probat că ar fi intervenit o încetare a contractului de închiriere în condiţiile legii neexistând un proces verbal de predare – primire a spaţiului.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine că a fost întrerupt cursul prescripţiei urmare îndeplinirii procedurii prealabile, prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., astfel că pentru perioada decembrie 1999 – februarie 2000, nu operează prescripţia, cu atât mai mult cu cât intimata a recunoscut debitul prin plata efectuată la 30 iunie 2000.
Se mai susţine că instanţa de fond nu a analizat corespunzător nici materialul probator privind încetarea contractului de închiriere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 182 din 4 mai 2004 a admis apelul a anulat în parte hotărârea apelată în sensul că dreptul material la acţiunea s-a prescris în parte pentru perioada 1 decembrie 1999 – 31 ianuarie 2000, şi a menţinut celelalte dispoziţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. şi faţă de data sesizării instanţei 28 februarie 2003, data poştei, dreptul material la acţiune pe luna februarie 2000 nu intră în perioada prescrisă.
S-a avut în vedere faptul că procedura concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nu este precizată printre cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei; iar debitul recunoscut de intimată prin plata făcută la 30 iunie 2000 se referă la luna noiembrie 1999, iar pretenţiile deduse judecării vizează perioada 1 decembrie 1999 – 18 ianuarie 2001.
De asemenea instanţa de apel a arătat că în adevăr tabelul privind calculul debitului nu este concludent şi nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, apelanta neacceptând efectuarea expertizei dispusă din oficiu.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea încetării contractului de închiriere pe termen nedeterminat, instanţa de apel a apreciat că din probele administrate nu a rezultat voinţa părţilor în acest sens, intimata negând la interogatoriu acest lucru.
Cu petiţia înregistrată la data de 28 iunie 2004, reclamanta a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile privind aspectele de nelegalitate şi netemeinicie fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel se susţine că art. 109 C. proc. civ., nu face nici o menţiune cu privire la procedura prealabilă, factor întreruptiv de prescripţie, fiind dată o interpretare eronată acestui text.
De asemenea se critică concluzia instanţei de apel când a considerat că plata efectuată prin O.P. din 30 iunie 2000, nu reprezintă o întrerupere a cursului prescripţiei prin recunoaşterea tacită a debitului, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 din decretul nr. 167/1958.
S-au încălcat şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., instanţa de apel dând dovadă de pasivitate, ordonând efectuarea expertizei chiar dacă părţile nu a fost de acord cu plata onorariului.
S-a făcut o greşită aplicare a legii în analiza petitului privind constatarea încetării raporturilor obligaţionale, părăsirea spaţiului fiind un fapt juridic.
Recursul este fondat numai cu privire la capătul de cerere privind constatarea încetării contractului de închiriere prin voinţa părţilor.
Astfel răspunsul la interogatoriu al intimatei care infirmă acordul privind încetarea contractului de locaţiune, trebuie coroborat cu celelalte probe administrate.
Din nota de constatare încheiată la data de 15 ianuarie 2001 de către reprezentanţii D.G.A.F.I. reiese că, la data verificării spaţiului în discuţie, era gol, fapt pentru care a fost sigilat. Abandonarea spaţiului de către pârâtă este confirmată şi de asociaţia de locatari B.C.B., înregistrată la reclamantă la 17 aprilie 2003, cât şi de noul chiriaş respectiv A.S.C.
Aşa fiind pârâta – intimată şi-a exprimat voinţa de încetare a raporturilor contractuale prin părăsirea spaţiului închiriat manifestare pe care reclamanta a acceptat-o la data de 17 ianuarie 2001, prin preluarea imobilului, motiv pentru care se poate constata având în vedere dispoziţiile art. 969 alin. (2) C. civ., încetarea contractului de închiriere prin voinţa părţilor.
Celelalte critici urmează a fi înlăturate.
Astfel obligativitatea efectuării concilierii potrivit art. 7201 C. proc. civ., nu conduce la concluzia că aceasta este o cauză de întrerupere a cursului, art. 109 prevăzând obligativitatea efectuării acesteia, fără a se distinge vre-un factor întreruptiv de prescripţie.
Chiar dacă suma achitată cu O.P. din 30 iuie 2000 era mai mare decât obligaţia lunară, instanţa de apel, faţă de perioada vizată, respectiv luna noiembrie 1999, a reţinut corect că nu operează întreruperea prescripţiei având în vedere că pretenţiile deduse judecăţii vizează perioada 1 decembrie 1999 - 18 ianuarie 2001, acţiunea fiind trimisă pe 28 februarie 2003 dată în raport de care pretenţiile pentru perioada 1 decembrie 1999 - 3 martie 2000, apar prescrise.
În ce priveşte modul cum şi-a probat acţiunea recurenta, instanţa de apel justificat a considerat că nu s-au făcut dovezi privind debitul pretins, neputându-se imputa lipsa rolului activ pe refuzul suplimentării probatoriilor.
Faţă de cele arătate în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.F.I. – C.G.M.B., împotriva deciziei nr. 182 din 4 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia atacată, admite apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei nr. 15582 din 4 decembrie 2003, a Tribunalului Bucureşti, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acţiunea, constată încetarea contractelor de închiriere prin voinţa părţilor, privind spaţiul comercial, situat în Bucureşti.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2468/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2476/2005. Comercial → |
|---|
