ICCJ. Decizia nr. 2476/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2476/2005
Dosar nr. 9797/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 791/ C din 11 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC I.T.R. SA cu sediul social în localitatea Racoviţă, împotriva pârâţilor L.E., L.C. şi I.D., domiciliaţi în Sibiu, în sensul că a obligat pe pârâţi în solidar să plătească reclamantei suma de 500.000.000 lei cu titlu de daune şi suma de 27.811.930 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit certificatului constatator din 5 februarie 2003, emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu pârâţii au avut calitatea de administratori ai SC I.T.R. SA, cu o durată a mandatului de 2 ani, începând cu 8 noiembrie 2001 şi respectiv 22 august 2002, pentru I.D. În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, modificată, administratorii sunt solidari răspunzători pentru nerespectarea obligaţiilor care le revin din lege şi din actul constitutiv. Din raportul de expertiză contabilă şi suplimentul la raport, efectuat de expert economist T.D., a rezultat că suma de 500.000.000 lei plătită de SC I.T.R. SA cu ordinul de plată din 30 ianuarie 2003 către SC A.T. SA reprezentând plata parţială ridicare ipotecă a fost utilizată în realitate pentru plata SC V.I. SRL, care cu ordinul de plată din 30 ianuarie 2003, a restituit către SC A.T. SA suma încasată. Acelaşi raport de expertiză a relevat faptul că SC I.T.R. SA nu are datorii înregistrate către SC V.I. SRL şi faţă de totalul datoriilor nete pe care SC A.T. SA le avea la data de 30 ianuarie 2003 către SC I.T.R. SA, nu se justifica efectuarea plăţii. Apărarea pârâţilor potrivit căreia suma a fost virată în contul datoriilor pe care SC I.T.R. SA le avea faţă de SC A.T. SA nu a putut fi reţinută, întrucât pe de o parte destinaţia plăţii specificată în ordinul de plată reprezintă „plata parţială ridicare ipotecă" şi nu plata pentru datorii între părţi, iar pe de altă parte creditul rambursat de SC A.T. SA nu a fost garantat cu cash colateral, astfel cum rezultă din adresa din 27 februarie 2004 a B.C.S.I.B.R. SA, sucursala Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 157/ A din 24 mai 2004, a admis apelul formulat de pârâtele L.C.A. şi I.D., împotriva sentinţei civile nr. 791 din 11 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.T.R. SA, împotriva pârâtelor L.C.A. şi I.D. De asemenea a fost înlăturată obligaţia solidară de plată referitor la pârâte precum şi a cheltuielilor de judecată. Au fost menţinute neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a fost respins apelul formulat de pârâtul L.E., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că din probele cauzei, a rezultat că SC A.T. SA este acţionară a societăţii reclamantei SC I.T.R. SA. Pârâtul L.E. este administratorul SC A.T. SA şi acţionar al societăţii reclamantei şi vicepreşedinte în C.A. al reclamantei, iar L.C. este membru în acelaşi C.A. În şedinţa A.G.A. a reclamantei din 8 decembrie 2001, s-a decis modificarea actului constitutiv, în sensul că pentru operaţiunile patrimoniale este necesar să lucreze împreună B.G., preşedintele C.A. şi L.E., vicepreşedintele aceluiaşi consiliu. Ordinul de plată din 30 ianuarie 2003, prin care s-a virat din contul reclamantei în cel al SC A.T. SA suma de 500.000.000 lei a fost întocmit sub semnătura vicepreşedintelui C.A. din societatea reclamantă, L.E., astfel cum rezultă din conţinutul acestui document. În aceste condiţii, pârâtul L.E. s-a folosit de semnătura socială în interesul societăţii sale, fiind ţinut să despăgubească societatea reclamantă în temeiul art. 73 lit. d) şi e) din Legea nr. 31/1990. Împrejurarea că reclamanta datorează societăţii pârâte SC A.T. SA suma de 6.812.557.588 lei nu este relevantă în exonerarea pârâtului L.E. de răspundere, întrucât expertiza contabilă a evidenţiat un credit de 14.582.605.000 lei deţinut de reclamantă faţă de pârâta SC A.T. SA.
Împotriva deciziei civile nr. 157/ A din 24 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a promovat recurs L.E., care a criticat această hotărâre judecătorească, în esenţă, pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul că în mod greşit, fără nici un suport probator, a fost reţinută în sarcina sa, în calitatea de administrator, că a efectuat o plată cu nerespectarea obligaţiilor ce-i reveneau, deşi între cele două societăţi exista un raport obligaţional nestins, în aceste condiţii plata fiind justificată, invocând ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, raportat şi la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Instanţele judecătoreşti anterioare, corect au stabilit situaţia de fapt şi de drept referitoare la neîndeplinirea atribuţiilor conferite de Legea nr. 31/1990 şi a actelor constitutive ale societăţii în speţă, de către L.E. în calitatea de administrator al societăţii reclamante, în sensul că acesta a folosit semnătura socială pentru emiterea ordinului de plată din 30 ianuarie 2003, prin care s-a virat nejustificat în contul SC A.T. SA suma de 500.000.000 lei.
Relevanţă juridică maximă pentru o justă apreciere a activităţii administratorului L.E., o au actele depuse de părţi şi raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil T.D., urmat de un supliment la raportul de expertiză contabilă întocmit de acelaşi expert. Calitatea de administrator a pârâtului L.E., necontestată de acesta, rezultă neîndoios din certificatul constatator din 5 februarie 2003, eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu. Mai mult, la data de 30 ianuarie 2003 când a fost emis ordinul de plată nr. 5, prin care se plătea suma de 500.000.000 lei de la SC I.T.R. SA către SC A.T. SA, pârâtul L.E. reprezenta, în calitatea de administrator ambele societăţi. În arhiva societăţii reclamante, expertul contabil a identificat un singur contract de prestări servicii tip creştere şi îngrăşare porcine (contractul din 2 noiembrie 2001, anexa nr. 21) care reglementau relaţiile dintre cele două societăţi. Virarea sumei de 500.000.000 lei, în împrejurările descrise anterior, pentru „plata parţială ridicare ipotecă" nu justifică realitatea acestei operaţiuni în raport cu contractul din 2 noiembrie 2001. De asemenea expertul a verificat în arhiva SC A.T. SA încasările şi plăţile efectuate prin contul curent în data de 30 ianuarie 2003 şi a constatat că suma de 500.000.000 lei transferată de la SC I.T.R. SA la SC A.T. SA cu explicaţia „plată parţială ridicare ipotecă" a fost utilizată pentru plata SC V.I. SRL. Aprofundând investigaţiile s-a stabilit că SC I.T.R. SA nu are datorii înregistrate către SC V.I. SRL.
În baza rolului activ al instanţei, în faza procesuală a fondului, s-a dispus solicitarea de relaţii la W.B., sucursala Sibiu, pentru a comunica dacă SC I.T.R. SA a garantat credite angajate de SC A.T. SA în perioada 2001-2002 cu garanţii reale – depozite şi dacă creditul de 5.000.000.000 lei rambursat de SC A.T. SA în data de 9 noiembrie 2001 a fost garantat printr-un depozit bancar (cash colateral) de reclamantă, iar în răspunsul primit s-a menţionat că referitor la creditul rambursat în 9 noiembrie 2001 nu a fost garantat cu cash colateral.
Cadrul juridic şi argumentele expuse anterior fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâtul L.E. să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia civilă nr. 157/ A din 24 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul L.E., împotriva deciziei nr. 157/ A din 24 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2471/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2481/2005. Comercial → |
|---|
