ICCJ. Decizia nr. 2627/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Hunedoara, le-a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, SC P. SA Ploiești și sucursala Pitești și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța, pârâta în culpă să fie obligată la plata sumei de 25.089.690 lei despăgubiri, pentru cantitatea de motorină constatată lipsă la destinație.
Prin sentința nr. 2688 din 26 martie 2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă excepția privind lipsa concilierii prealabile și în consecință a fost respinsă acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 7201C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul este obligat anterior introducerii acțiunii să încerce soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Sentința a fost apelată de reclamantă, care a susținut că s-au aplicat greșit prevederile art. 7201C. proc. civ., întrucât din actele aflate la dosar rezultă că s-a încercat concilierea prealabilă.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 743 din 22 octombrie 2004, a admis apelul reclamantei, a anulat sentința și în fond a admis în parte acțiunea obligând cărăușul la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că a fost efectuată concilierea prealabilă și că instanța trebuia să se pronunțe pe fond.
Analizând și fondul litigiului, Curtea a reținut culpa cărăușului în producerea lipsei reclamate și a angajat răspunderea acestuia în conformitate cu R.T.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, prin care a invocat nelegalitatea deciziei, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 7201C. proc. civ., cât și ale R.T., ceea ce a dus în opinia recurentei soluția greșită de obligare a cărăușului la plata despăgubirilor deși, în cauză erau aplicabile prevederile art. 58.4 din R.T. și art. 4 din Reglementările comune C.F.R. M. - S.N.P. P. în raport de aceste critici, C.F.R. M. a solicitat admiterea recursului și, în fond, respingerea acțiunii.
înalta Curte, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare, din oficiu, excepția privind legalitatea căilor de atac promovate împotriva sentinței de fond, în conformitate cu art. 2821C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 4 din Legea nr. 195/2004 și a reținut:
Articolul 2821C. proc. civ., stabilește prin excepție de la regula instituită de art. 7209C. proc. civ., că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile comerciale cu o valoare de până la un miliard lei inclusiv.
întrucât împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate nu pot exercita decât căile de atac prevăzute de lege, Curtea, având în vedere dispozițiile citate, în raport de principiul constituțional al legalității căilor de atac care se desprinde din conținutul art. 129 din Constituție, a constatat că în cauză părțile nu aveau deschisă calea de atac a apelului, așa încât curtea de apel a încălcat dispozițiile legale mai sus citate, precum și prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor și cererilor în curs de judecată începute sub legea veche.
în lumina dispozițiilor menționate s-a constatat că la data când a fost introdus apelul, era în vigoare art. 2821C. proc. civ., prin care s-a instituit excepția de la regula privind exercițiul apelului în materie comercială.
în aceste condiții instanța sesizată cu cererea de apel trebuia să facă aplicarea noilor dispoziții procedurale și constatând că sentința era supusă doar recursului să trimită cererea instanței competente.
Potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, instanța de recurs competentă a fost tribunalul, astfel că admițând excepția analizată și recursul declarat de C.F.R. M., sucursala Timișoara, decizia pronunțată în apel a fost casată, iar dosarul s-a trimis Tribunalului Timiș pentru soluționarea apelului declarat împotriva sentinței fondului, ca recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2624/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2548/2005. Comercial → |
|---|
