ICCJ. Decizia nr. 2552/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2552/2005
Dosar nr. 11138/2004
Şedinţa publică din 13 aprilie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta D.S.N. a solicitat obligarea pârâtei SC S.P. SA Piatra Neamţ la plata sumei de 1.462.664.545 lei penalităţi de întârziere cât şi cheltuieli de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul nr. 2201 din 19 septembrie 2001, privind furnizarea de masă lemnoasă în valoare de 3.159.200 lei, emiţând şi facturi care însă au fost achitate de pârâtă cu întârziere.
Acţiunea a făcut obiectul dosarului nr. 2351/2003 al Tribunalului Neamţ şi a fost soluţionată prin sentinţa nr. 1042 din 24 iunie 2004.
A fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 74.267.567 lei penalităţi de întârziere şi 5.221.054 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în baza contractului nr. 2201 din 19 septembrie 2001, reclamanta a furnizat pârâtei masă lemnoasă şi conform art. 25 din contract, în caz de întârziere la plată se percep penalităţi de 0,15% pentru primele 30 de zile şi de 0,4% pentru perioada ulterioară.
De asemenea contractul prevedea în art. 2 dreptul furnizorului de a opri lucrările, putând cere rezilierea după 30 de zile de întârziere a plăţii.
Contravaloarea masei lemnoase a fost achitată integral, depăşirile termenelor de plată s-au datorat situaţiilor de forţă majoră astfel că lipseşte culpa pârâtei în întârziere şi nu se datorează penalităţi pe perioada forţei majore chiar dacă aceasta nu a fost notificată.
De altfel reclamanta nu a sistat lucrările şi nu a cerut rezilierea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că instanţa nu a ţinut seama de apărările şi probele depuse care dovedeau că o parte din facturi au fost achitate cu mult timp peste termenele scadente; în ceea ce priveşte expertiza tehnică, se susţine că experţii au ignorat prevederile art. 30 din contract potrivit cărora, partea care invocă forţa majoră este obligată să comunice în 48 de ore celeilalte părţi apariţia acesteia şi în 5 zile să prezinte actele doveditoare. Nici procesele verbale de calamitate.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 221 din 21 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând că termenele de plată au fost depăşite exact cu perioadele de întrerupere a activităţii (datorită calamităţilor şi refacerii drumurilor).
Există şi obligaţia contractuală de necolectare a lemnului cu tractorul când solul era ud, astfel că reclamanta trebuia să prelungească termenele.
De altfel, părţile au convenit ca exploatarea masei lemnoase să se facă eşalonat stabilindu-se şi un grafic de exploatare iar facturile emise de apelantă au avut ca bază acest grafic de exploatare şi nu momentul efectiv, când a fost exploatată masa lemnoasă facturată.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, potrivit art. 30 alin. (2) din contract, partea care invocă forţa majoră este obligată să comunice în 48 de ore apariţia forţei cât şi încetarea acesteia.
Se mai arată că adresele comunicate O.S.V. nu au ajuns niciodată la ocol neavând confirmare de primire, iar procesele verbale de calamitate nu au fost înregistrate.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, care au verificat actele, rezultă că pârâta a solicitat O.S.V. să constate la faţa locului, împreună, calamităţile dar acesta nu a luat în considerare procesele verbale calculând penalităţi şi pentru perioadele de întârziere la plată.
Susţinerea recurentei că adresele comunicate de O.S.V. nu au ajuns la acesta este pro causa.
Era absurd ca pârâta să obţină viza S.M. pe procesele verbale de calamitate şi să nu încerce să o anunţe pe reclamantă de producerea acestor evenimente care reprezintă forţă majoră.
De altfel adresele prin care se solicita de către pârâtă participarea unui delegat al reclamantei sunt înregistrate la date diferite la societatea pârâtă şi aceasta nu avea nici un motiv să nu le expedieze reclamantei.
Corect instanţele au reţinut că nu se datorează penalităţi de întârziere pe perioadele când s-au produs calamităţi naturale.
Negăsindu-se întemeiate motivele invocate de recurentă, urmează a fi respins recursul acesteia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.N.P. D.S.N., împotriva deciziei nr. 221 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2565/2005. Comercial → |
|---|
