ICCJ. Decizia nr. 2571/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2571/2005
Dosar nr. 8760/2004
Şedinţa de la 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4671 din 26 noiembrie 2003 a Tribunalului Braşov, a fost admisă acţiunea reclamantei SC E.M. SRL Bucureşti şi în contradictoriu cu M.B., reprezentat prin P.G., s-a constatat că până la data pronunţării sentinţei nu şi-au produs efectul rezilierii clauzele rezolutorii şi privind rezilierea din contractele din 22 noiembrie 2002.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că toate aceste contracte îşi produc efectele între părţi până la survenirea unei împrejurări dintre cele stipulate în cuprinsul lor, care poate avea ca efect rezilierea sau încetarea închirierii.
Apelul declarat de pârât, prin P.G., împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 104 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar pe fond acţiunea a fost respinsă.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia plăţii chiriei terenurilor pe care urmau a se amplasa panourile publicitare în termenul stipulat în art. 5.2 din contract, aşa încât a devenit aplicabil pactul comisoriu de gradul IV stipulat de părţi în contract, primarul notificând reclamanta despre chiria neachitată şi rezilierea contractelor de plin drept.
În ceea ce priveşte achitarea chiriei de către pârâtă ulterior notificării, precum şi neobţinerea autorizaţiei de construire, curtea de apel a reţinut că reclamanta nu a respectat cele stipulate în art. 5.1 din contracte şi nici art. 6.2, autorizaţiile fiind emise abia la 6 august 2002 din culpa reclamantei.
Întrucât instanţa de fond a reţinut greşit că obligaţia de plată a chiriei incumba numai după emiterea autorizaţiilor de construire şi nu conform clauzelor contractuale (art. 5.1 şi art. 6.2) instanţa de apel a respins acţiunea reclamantei reţinând că rezilierea contractelor a operat de drept în temeiul pactului comisoriu de grad IV stipulat în art. 7.2 din contracte.
Nemulţumită de această decizie reclamanta, care şi-a schimbat denumirea în SC N.O.R. SRL, conform certificatului de înregistrare aflat la dosar recurs, a declarat recurs solicitând modificarea deciziei din apel în sensul respingerii lui, ca nefondat, invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta apreciază că în mod greşit s-a reţinut culpa ei în neachitarea chiriei, deoarece această obligaţie îi incumba numai după data eliberării autorizaţiei de construire, locatorul având obligaţia emiterii lor în termen de 60 zile de la data încheierii contractelor, termen stipulat în art. 6.2 din contracte, şi nerespectat de pârâtă până în august 2002.
Pentru lunile ianuarie – iulie 2002, recurenta apreciază că a operat suspendarea obligaţiei de plată a chiriei, pârâta fiind cea culpabilă de depăşirea termenului pentru obţinerea autorizaţiilor de construire.
În consecinţă, la 11 februarie 2003 pârâta nu avea dreptul de a rezilia contractele, instanţa făcând o greşită interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor art. 1420 şi 1421 C. civ., spaţiile fiindu-i predate locatarului abia în august 2002.
Prin întâmpinare, intimatul – pârât a invocat nulitatea recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., necuprinzând şi „aprecierea probelor", iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.
Asupra excepţiei nulităţii curtea s-a pronunţat înaintea dezbaterilor asupra fondului.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Litigiul dintre părţi a avut ca obiect constatarea, în raport de data de 11 februarie 2003, a inexistenţei dreptului pârâtului de a rezilia contractele de închiriere menţionate în petitul acţiunii, drept analizat prin prisma îndeplinirii obligaţiilor asumate de părţi prin contracte şi respectării termenelor stipulate.
Aşa cum recunoaşte chiar reclamanta, a fost notificată de către pârâtă încă din 18 noiembrie 2002, asupra debitului chiriei datorate bugetului local şi rezilierii contractelor, ea achitând chiria pentru perioada 1 august – 31 decembrie 2002, abia la 13 decembrie 2002.
Potrivit celor convenite în art. 5.1 din contracte chiria trebuia achitată de recurentă începând cu data eliberării autorizaţiei de construire, dar nu mai târziu de 60 zile de la data semnării contractelor, recurenta fiind obligată, conform art. 6.2 lit. e) să obţină autorizaţia de construire înăuntrul acestui termen.
Neplata chiriei timp de două luni consecutiv dă dreptul pârâtului locator să rezilieze contractele de drept, fără somaţie şi punere în întârziere în virtutea pactului comisoriu de gradul IV stipulat în art. 7.1 din contracte, procedura rezilierii fiind stipulată în art. 7.2 din contracte.
Deşi recurenta critică instanţa de apel pentru interpretarea acestor clauze din contracte, ce constituie legea părţilor, punând în discuţie curgerea termenelor şi implicit obligaţia de plată a chiriei şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de părţi, chiar ea susţine şi dovedeşte că şi-a achitat cu întârziere obligaţia de plată a chiriei.
Chiar şi în varianta susţinută de recurentă că abia cu luna august 2002 ea datorează chirie întrucât la acea dată a obţinut autorizaţiile de construire şi i s-au predat spaţiile, deşi potrivit contractelor trebuia să respecte cele stipulate în art. 5.1 şi 6.2, a dovedit în dosar că şi-a îndeplinit această obligaţie abia la 13 decembrie 2002, după ce în noiembrie fusese notificată asupra neachitării chiriei şi rezilierii contractelor, rezilierea comunicată de locator la 13 februarie 2003.
Plata făcută în decembrie, raportată la lunile august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2002 probează împlinirea termenului stipulat în art. 7.1 din contract care-i confereau pârâtului dreptul de a rezilia contractele, recurenta depăşind termenul de 2 luni consecutive pentru neachitarea chiriei, chiar şi în raport de luna august 2002.
În atare situaţie recurenta contestă neîntemeiat dreptul pârâtului de a rezilia contractele, drept a cărui existenţă a format obiectul litigiului, Decizia din apel fiind apreciată de curte ca temeinică şi legală.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.O.R. SRL Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 104/Ap/C/2004 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2565/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2576/2005. Comercial → |
|---|
