ICCJ. Decizia nr. 2564/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2564/2005
Dosar nr. 9739/2004
Şedinţa de la 13 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 iunie 2003, reclamanta SC F.G. SRL a chemat în judecată pârâta SC A. SA, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 7.810,16 euro, reprezentând echivalentul în lei la ziua plăţii efective cu titlu de preţ neachitat, contravaloare transport internaţional conform C.M.R. – urilor aferente, precum şi cheltuieli de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii motivat de faptul că destinatarul transportului a fost M.F.S.R. (Italia) că facturile emise de reclamanta cărăuş, nu au fost însuşite niciodată de către reprezentantul său legal, iar în lipsa oricărei menţiuni în scrisoarea de trăsură cu privire la o eventuală responsabilitate a expeditoarei pentru achitarea preţului transportului, ori a altor cheltuieli legate de transport nu poate atrage răspunderea expeditorului.
Prin sentinţa civilă nr. 420 din 12 februarie 2004, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că faţă de faptul că reclamanta nu a stabilit raportul juridic cu beneficiarul transportului şi că potrivit art. 7 din Convenţia C.M.R., conform căruia expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza inexactităţii sau insuficienţei indicaţiilor, prevăzute de art. 6 al aceleiaşi convenţii.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a interpretat dispoziţiile C.M.R.
Se susţine că a fost încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., întrucât după închiderea dezbaterilor la 8 ianuarie 2004, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei şi citarea părţilor pentru data de 12 februarie 2004, pentru ca reclamanta să-şi precizeze natura juridică a cererii, dacă înţelege să o susţină ca o cerere de drept comun, să o timbreze sau dacă şi-o susţine ca o somaţie de plată, conform OG nr. 5/2001, după care reclamanta şi-a precizat acţiunea, tardiv, faţă de faptul că instanţa acordase cuvântul pe fond.
De asemenea susţine că instanţa greşit a apreciat că destinatarul ar fi un terţ faţă de relaţia contractuală stabilită prin scrisoarea de trăsură, destinatar ce avea obligaţii izvorâte din contractul de transport internaţional, neexistând menţiuni exprese în C.M.R ce să indice că aceasta îşi asumă cheltuielile de transport, astfel că s-a făcut o greşită aplicare a art. 67 din C.M.R. şi a ignorat dispoziţiile art. 434 C. com.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 90 din 29 iunie 2004 a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că art. 151 C. proc. civ., permite instanţei dacă găseşte necesare noi lămuriri repunerea cauzei pe rol, şi cum se impune completarea taxei de timbru s-a procedat în consecinţă fiind citată pârâta tocmai în vederea respectării principiului contradictorialităţii.
Se mai arată că scrisorile de transport internaţional poartă ştampila şi semnătura apelantei în calitate de expeditor, manifestându-şi acordul ca acele cheltuieli de transport să cadă în sarcina sa, în caz contrar având posibilitatea de a insera o clauză contrară în contractul de transport.
Cum art. 7 din convenţia C.M.R., prevede că expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza inactivităţii sau insuficienţei datelor prevăzute la art. 6.
Cu petiţia înregistrată la data de 21 iulie 2004, pârâta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspectele de nelegalitate, prevăzute de art. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa a interpretat greşit contractul de transport internaţional dedus judecăţii hotărârea fiind dacă cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 şi 7 din convenţia C.M.R.
Astfel se susţine că art. 6 din convenţie este reglementat conţinutul scrisorii de trăsură în paragraful 2 fiind inserate menţiunile opţionale ale scrisorii de trăsură respectiv cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa.
Recurenta apreciază că asumarea de către expeditor a obligaţiei de plată a unor cheltuieli de transport este o excepţie, o opţiune pentru părţile din contract.
Recursul este fondat.
Între părţi s-au încheiat trei contracte de transport internaţional în baza C.M.R. din 20, 21 şi 26 iunie 2002, iar reclamanta – intimată în calitate de cărăuş pentru încasarea preţului a emis facturile anexate, reprezentând contravaloarea transportului, facturi refuzate la plată.
De menţionat că recurenta nu contestă comanda şi executarea transportului, obiecţiile vizând obligaţia plăţii acestora.
Capitolul 1 al convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, domeniul de aplicare, la art. 1 prevede că „prezenta convenţie se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele cu titlu oneros, cu vehicole când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate în două ţări diferite dintre care cel puţin una este ţara contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract".
Din economia textului precizat, rezultă că în cazul unui transport internaţional pe şosele, sunt aplicabile exclusiv dispoziţiile acestui act normativ, astfel că referirile şi argumentele instanţelor inferioare la reglementări aplicabile transportului intern de mărfuri, unele chiar abrogate sunt nejustificate.
De altfel chiar art. 6 al convenţiei C.M.R. la enumerarea elementelor pe care trebuie să le conţină scrisoarea de transport la lit. k) subliniază „indicaţia că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenţie şi nici unei alte clauze contrare".
De asemenea la lit. i) este prevăzută necesitatea menţionării cheltuielilor aferente transportului (preţ transport, cheltuieli accesorii, taxe vamale şi alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului până la eliberare.
La paragraful 2 se arată menţiunile operaţionale ale scrisorii de trăsură, iar printre acestea se regăseşte (lit. b)) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa.
Din conţinutul acestei reglementări, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că lipsa menţiunilor privind cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa nu poate duce la obligarea acestuia la plata taxelor de transport.
Invocarea de către instanţe a art. 7 din convenţie este nerelevantă întrucât textul are în vedere răspunderea expeditorului în situaţii de excepţie, respectiv în situaţii cu care există cheltuieli de daune izvorâte din inactivitatea sau insuficienţa menţiunilor, ceea ce nu este cazul în speţă întrucât obiectul acţiunii nu l-a constituit cheltuieli şi daune ci preţul transportului.
Art. 9 din convenţia C.M.R. stabileşte expres că „scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrarie, a condiţiilor contractului şi primirii mărfii de către transportator".
Cum în speţă reclamanta – intimată nu a făcut dovada asumării de către recurentă a obligaţiei de plată a preţului, criticile formulate sunt întemeiate situaţie în care în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Cluj – Napoca, împotriva deciziei nr. 90/ C din 29 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 1728/2004.
Modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de aceiaşi parte, împotriva sentinţei nr. 420 din 12 februarie 2004 a Tribunalului Bihor, pe care o schimbă în tot şi pe fond respinge acţiunea reclamantei SC F.G. SRL, ca nefondată.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.118.000 lei, reprezentând taxe de timbru în apel şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2551/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2568/2005. Comercial → |
|---|
