ICCJ. Decizia nr. 2589/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2589/2005
Dosar nr. 10991/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 mai 2003, reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, a cerut obligarea pârâtei SC T. Bacău la plata sumei de 936.359.883 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate în baza unor raporturi comerciale dintre părţi, precum şi a dobânzii legale, cu actualizarea sumelor, în raport de rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective şi a sumei de 29.722.198 lei contravaloare taxă de timbru.
Prin sentinţa civilă nr. 261 din 5 februarie 2004, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamantei şi obligă pârâta la plata sumei de 936.376.274 lei, reprezentând preţ marfă, sumă ce urmează a fi reactualizată, în raport de indicele inflaţiei la data plăţii şi a sumei de 42.953.862 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi au existat obligaţii reciproce, că stingerea prin compensare a datoriilor lor reciproce nu s-a făcut în totalitate cum pretinde pârâta şi că aceasta era datoare a returna tabla a cărei plată a refuzat-o, dar că pârâta a utilizat această tablă. Mai reţine instanţa de fond că în speţă comenzile de produse care nu precizează preţul, se completează cu dispoziţiile art. 40 C. com., cu privire la stabilirea acesteia, că dacă pârâta a înţeles să livreze reclamantei produsele petroliere în contrapartidă fără adaos comercial, ea nu poate pretinde aceleaşi condiţii reclamantei, că pârâta a fost de acord implicit cu preţul cerut de reclamantă, pentru că a folosit tabla în producţie în loc să o ţină în custodie până la restituirea acesteia către reclamantă.
Prin Decizia nr. 208 din 14 octombrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond, schimbă în tot sentinţa menţionată, în sensul că respinge ca nefondată acţiunea reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel reţine că între părţi a existat o convenţie unică în acord de voinţă unic în baza căruia pârâta apelantă a făcut două livrări şi că, dacă pentru cea de a doua a existat o compensare în care valoarea s-a calculat pe baza preţului de producţie, este cert că întreaga convenţie a părţilor a avut aceeaşi regulă, iar ca urmare, sub incidenţa art. 969 C. civ., reclamanta nu poate pretinde ulterior un alt preţ, cu adaos comercial, peste condiţiile convenite de părţi.
Nemulţumită de soluţie, reclamanta prin lichidator SC C.E. SA a declarat recurs, solicitând desfiinţarea hotărârii instanţei de apel pe care o consideră nelegală şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
În susţinerea recursului său, reclamanta recurentă invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., arătând că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că între părţi exista o convenţie unică în baza căreia s-ar fi convenit ca recurenta să livreze intimatei tabla la preţul de producţie, în fapt între părţi nefiind încheiată nici o convenţie în acest sens, iar în speţă, instanţa fiind sesizată cu o relaţie comercială determinată, care are la bază facturi concrete în baza cărora recurenta are un drept de creanţă faţă de intimată; mai arată recurenta că deşi intimata a renunţat la cererea reconvenţională, prin care invoca compensarea creanţelor între cele două părţi, instanţa de apel a ignorat acest lucru şi a examinat pricina prin prisma mai multor relaţii comerciale, dispunând în acest fel şi efectuarea unei expertize contabile.
Susţine recurenta că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi nu motivează în mod corect pe existenţa raportului juridic dedus judecăţii, că hotărârea este dată cu încălcarea legii, având în vedere că instanţa de apel a încălcat convenţia părţilor exprimată în formă simplificată prin emiterea unei facturi acceptate, a încălcat principiul disponibilităţii, care se manifestă în opinia recurentei şi prin faptul că părţile stabilesc cadrul procesual şi instanţa este obligată să dezlege numai cererile formulate de părţi, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate ce constau în facturile emise şi acceptate, actele de recepţie a mărfii şi folosirea acesteia, precum şi că nu a ţinut cont de faptul că recurenta a dovedit că nu a cumpărat marfa la preţul de producţie şi cumpărând marfa de la alţi intermediari.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 7 aprilie 2005, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor imperative ale art. 3021 C. proc. civ., Curtea constată că aceasta nu cuprinde menţiuni cu privire la toate datele de identificare ale recurentei şi nici cu privire la datele de identificare ale intimatei, precum numărul de înmatriculare în registrul comerţului, codul unic de înregistrare sau Codul fiscal, contul bancar, sediul intimatei; de asemenea, cererea de recurs promovată de lichidatorul judiciar nu cuprinde nici toate datele de identificare ale acestuia.
În consecinţă Curtea, va admite excepţia nulităţii recursului susţinută de intimată şi, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul declarat de reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, prin lichidator SC C.E. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta SC B.S.C. SRL Bacău, prin lichidator SC C.E. SA, împotriva deciziei nr. 208 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2582/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2620/2005. Comercial → |
|---|
