ICCJ. Decizia nr. 2568/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2568/2005
Dosar nr. 8557/2004
Şedinţa de la 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 14 februarie 2003, reclamanta B.R.A.D. a chemat în judecată pe pârâta SC A.D.M.F. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că mărfurile importate de către pârâtă şi reţinute de către autorităţile vamale la Vama Otopeni, conform deciziei D.G.V. nr. 5866/ MC din 4 februarie 2003, aduc atingere dreptului exclusiv de proprietate intelectuală al reclamantei asupra mărcii şi să se dispună interzicerea importului şi comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând marca T.
La 11 aprilie 2003 a fost formulată în cauză de către E.I.P.I.C.O. cerere de intervenţie în interesul pârâtei prin care s-a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, intervenienta arătând că este reprezentanţa în România a firmei E.I.P.I.C.O., că produsul T. este fabricat de compania E.I.P.I.C.O. şi înregistrat în România în anul 1995, conform certificatului de înregistrare emis de M.S.F. în dosarul din 6 iulie 2000, cu drept de comercializare pe piaţa românească confirmat prin scrisoarea din 25 aprilie 2002 a aceluiaşi minister, precum şi că toţi importatorii direcţi ai produselor E.I.P.I.C.O. au licenţă de import valabilă până la 31 decembrie 2002, pentru toate produsele fabricate de E.I.P.I.C.O. Egipt, şi, în consecinţă, intervenienta beneficiază de dispoziţiile art. 3 alin. (2) pct. a din Legea nr. 202/2000, cererea reclamantei de oprire a importului fiind, în aceste condiţii, nelegală şi abuzivă.
Prin sentinţa comercială nr. 14981 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentat a SC A.U.I.I. SRL şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.R.A.D., împotriva pârâtei SC A.D.M.F. SRL, în contradictoriu cu intervenienta E.I.P.I.C.O.
Pentru a decide astfel instanţa de fond a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost semnată, în numele reclamantei, de avocat G.T., în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu SC A.U.I.I. SRL, care justifică o calitate de mandatar al reclamantei prin procura tradusă din limba engleză, dar a apreciat că procura menţionată nu poate constitui o dovadă legală a calităţii de reprezentat a A.U.I.I. SRL, nefiind făcută dovada identităţii de persoană juridică între I.P.T.A. şi A.U.I.I. SRL, în condiţiile în care Legea nr. 26/1990 prevede că firmele sunt înscrise în primul rând în limba română, nefiind exclusă, deci, înregistrarea la O.R.C. firmei şi într-o limbă străină, dar că nu s-a făcut dovada înregistrării şi a denumirii în limba engleză.
Prin Decizia nr. 131 din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, anulează sentinţa apelată, admite acţiunea şi constată că mărfurile importate de pârâtă şi reţinute la Vama Otopeni, conform deciziei D.G.V. nr. 5866/ MC din 4 februarie 2003, aduc atingere dreptului de proprietate al reclamantei asupra mărcii T., interzice importul şi comercializarea neautorizată a produselor purtând marca T. de către pârâtă, respinge cererea de intervenţie formulată de intervenienta E.I.P.I.C.O., ca nefondată, obligă pe pârâtă şi intervenientă la cheltuieli de judecată de 33.717.500 lei în solidar, către apelantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că mandatul de reprezentare a fost dat de reclamantă societăţii comerciale A.U.I.I. SRL înregistrată sub această denumire la R.C., datele menţionate în registru şi cele utilizate în adresa de e-mail a societăţii fiind identice, cu menţiunea că în această adresă apare şi traducerea denumirii înscrise în R.C. în limba engleză cu scopul evident, consideră instanţa, de a facilita contactul cu societăţi comerciale din alte state, respectivele date constituind elemente suficiente pentru a se constata identitatea dintre denumirea societăţii care a acţionat ca mandatar al reclamantei şi cea care apare în împuternicirea depusă la dosar; mai reţine instanţa de apel că în conformitate cu art. 30 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 o societate comercială îşi poate înregistra în R.C. o singură denumire în limba română sau într-o altă limbă, astfel că în mod eronat instanţa de fond a admis lipsa dovezii calităţii de reprezentant a SC A.U.I.I. SRL.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel reţine că reclamanta a înregistrat la O.S.I.M. marca T., intervenienta neputând proba că a formulat opoziţie la respectiva cerere, astfel că reclamanta beneficiază de protecţia mărcii sale pe teritoriul Românei, conform prevederilor din Legea nr. 84/1998, protecţie neoferită de înregistrările făcute de intervenientă în interesul intimatei pârâte la M.S.F., aceasta nefăcând nici dovada unui accept scris al titularului mărcii înregistrate în sensul comercializării produsului cu marcă protejată prin înregistrare şi de către societatea pârâtă, cum se prevede în art. 37 din Legea nr. 84/1998, singura îndreptăţită la importul şi comercializarea produselor în cauză în aceste condiţii fiind titulara mărcii.
Nemulţumită de această soluţie, intervenienta în interesul pârâtei a declarat recurs prin care, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cere să se caseze Decizia dată în apel ca nelegală şi netemeinică şi să se menţină sentinţa pronunţată de instanţa de fond, iar, în subsidiar, să se caseze Decizia dată în apel şi să se trimită cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În susţinerea recursului intervenienta recurentă arată că întrucât instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC A.U.I.I. SRL, ar fi trebuit să trimită cauza spre rejudecare la instanţa de fond care respinsese acţiunea în urma admiterii excepţiei, fără a antama fondul cauzei, astfel că pârâta şi intervenienta au fost private de un grad de jurisdicţie.
Mai susţine recurenta că nu s-a făcut dovada identităţii de personalitate juridică între I.P.T.A. şi SC A.U.I.I. SRL, nefiind vorba de o traducere greşită, şi că instanţa de apel nu a analizat cu suficientă atenţie susţinerile sale referitoare la faptul că produsul T. a fost înregistrat în România de intervenientă, care a obţinut o licenţă de import cu mult înaintea pârâtei.
Pârâta depune o cerere de repunere în termenul de declarare şi motivare a recursului şi formulează achiesarea la recursul declarat de intervenientă invocând motive de ordine publică prevăzute de art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ca şi prevederile art. 304 pct. 5 ale art. 85 şi 953 C. proc. civ. şi susţinând că nu a fost citată regulat în faţa instanţei de apel citaţiile fiind returnate cu menţiunea „destinatar mutat", deşi a avut constant acelaşi sediu şi aceeaşi adresă, că citarea s-a făcut la uşa instanţei fără citare şi prin mica publicitate, că nici Decizia instanţei de apel nu i-a fost comunicată şi cerând, în consecinţă, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Reclamanta intimată depune întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând cererea de recurs a intervenientei E.I.P.I.C.O., prin prisma dispoziţiilor imperative ale 3021 C. proc. civ., Curtea constată că, deşi aceasta a fost introdusă la 7 iunie 2004, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 195 din 25 mai 2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/2003, privind modificarea şi completarea Codul de procedură civilă, ea nu cuprinde datele cerute de lege pentru identificarea părţilor conform prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. a), singura informaţie relativă la părţile în litigiu fiind denumirea intervenientei fără a se indica nici un alt element care să permită verificarea legalei existenţe a acesteia ca reprezentanţă în România a unei societăţi comerciale străine. Din examinarea tuturor actelor cauzei Curtea, reţine că datele cerute de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cu excepţia denumirii, cu iniţiala numai şi a sediului ales în România la o societate de avocatură nu se regăsesc în nici un înscris al dosarului astfel că lipsind sediul reprezentanţei în România, numărul de înregistrare a acesteia, Cod Fiscal, contul bancar, denumirea persoanei juridice străine reprezentată şi sediul acesteia spre a se putea verifica respectiva calitate de reprezentanţă, lipsind de asemenea şi datele privind intimata reclamantă, cu aplicarea prevederilor art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul declarat de intervenientă în interesul intimatei pârâte E.I.P.I.C.O., împotriva deciziei instanţei apel.
Referitor la cererea intimatei – pârâte de a fi repusă în termenul de declarare şi motivare a recursului pe motiv că deşi nu şi-a mutat sediul având aceeaşi adresă de la declanşarea procesului, nu a primit nici o citaţie la fond şi la apel, fiind citată doar prin afişare la uşa instanţei după ce procedura s-a întors la toate termenele cu menţiunea mutat de la adresă, nefiindu-i comunicate nici sentinţa instanţei de fond şi nici Decizia instanţei de apel, se constată că E.I.P.I.C.O. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei la 10 aprilie 2003, după ce pârâta fusese citată prin afişare pe uşa apartamentului indicat ca sediu, iar în cerere o de repunere în termen intimata arată că era convinsă că sentinţa comercială 14.981/2003 a Tribunalului Bucureşti, de a cărei existenţă ar fi trebuit să nu aibă cunoştinţă, rămăsese definitivă; se constată de asemenea că cererea de repunere în termenul de recurs şi de achiesare la recursul intervenientei în interesul pârâtei a fost formulată de intimata pârâtă la 2 decembrie 2004, ca urmare a citării sale tot prin afişare pe uşa principală a clădirii de sediu la 15 noiembrie 2004, dar a fost expediată prin poştă abia după 18 zile de la citare. Cele de mai sus sunt de natură să conducă la constatarea că intimata pârâtă a cunoscut existenţa şi stadiul litigiului, dar nu a înţeles să-şi exercite drepturile procesuale în termen, motiv pentru care, luând în considerare şi susţinerile în cauză ale recurentei, Curtea urmează să respingă cererea de repunere în termenul de declarare şi motivare a recursului.
Cât priveşte declaraţia de achiesare a intimatei pârâte SC A.D.M.F. SRL la recursul promovat de recurenta E.I.P.I.C.O., aceasta fiind făcută la un recurs lovit de nulitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ., urmează a fi respinsă ca rămasă fără efecte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de intervenienta E.I.P.I.C.O., prin S.C.P.A. T.N.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 131 din 7 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi ca rămasă fără efecte achiesarea pârâtei SC A.D.M.F. SRL Bucureşti la acest recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2564/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2569/2005. Comercial → |
|---|
