ICCJ. Decizia nr. 2582/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2582/2005

Dosar nr. 10978/2004

Şedinţa publică din 14 aprilie 2005

Deliberând asupra recursului de faţă constată:

Prin acţiunea introdusă la 20 februarie 2003, reclamanta SC I. SRL Motru, a chemat în judecată pe pârâta SC Z.B. SA şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa de Judecătoria Târgu Jiu să fie obligată pârâta să plătească suma de 357.000.000 lei, reprezentând chirie pentru suprafaţa de teren de 20.000 mp., pentru perioada 15 octombrie 2002 – 15 ianuarie 2003, respectiv 15 ianuarie 2003 – 15 aprilie 2003 plus cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 260 din 23 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. 250/2004 s-a respins excepţia privind autoritatea de lucru judecat invocată de pârâtă precum şi acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de închiriere şi că acţiunea promovată anterior de reclamantă relevă atitudinea oscilantă a acesteia, în sensul că iniţial a solicitat reclamanta ca pârâta să elibereze terenul.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 401 din 19 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, în dosarul cu nr. 1068/COM/2004, apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunţa Decizia instanţa de apel a reţinut că între părţi nu s-a încheiat un contract de închiriere şi că nu a fost dovedit acordul de voinţă al părţilor.

Reclamanta a declarat recurs criticând Decizia pentru nelegalitate invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.

Se susţine prin motivele de recurs depuse de recurentă că existenţa contractului de închiriere este dovedită cu notificarea trimisă pârâtei în care se menţiona că aceasta constituie contract de închiriere în care s-a indicat chiria lunară, termenele de plată şi modalitatea de plată, solicitându-se în mod expres cazul în care pârâta nu este de acord cu contractul şi să anunţe data prezentării în vederea încheierii unui alt contract însă pârâta nu a răspuns la notificare.

Susţine recurenta că propunerile sale au fost acceptate în situaţia în care din cele două facturi emise una a fost însuşită la plată prin completarea şi semnarea acesteia de administratorul pârâtei.

Mai susţine recurenta că prin sentinţa civilă nr. 1464/2002 a Tribunalului Gorj, pârâta a mai fost obligată la plata chiriei pentru o perioadă anterioară pentru terenul ocupat, hotărâre irevocabilă care nu a fost atacată de pârâtă.

A solicitat reclamanta admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.

Criticile formulate sunt fondate.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta este proprietara terenului în suprafaţă de 20.000 mp. pe care îl ocupă pârâta şi îl foloseşte din anul 2002.

De menţionat că prin sentinţa nr. 1464/2002 a Tribunalului Gorj, pârâta a mai fost obligată la plata chiriei pentru teren pentru o perioadă anterioară celei ce face obiectul prezentului litigiu, sentinţă rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac prevăzută de lege de pârâtă şi mai mult aceasta a achitat de bună voie suma stabilită de instanţă, sentinţa fiind irevocabilă.

Pentru existenţa contractului de închiriere simplu acord de voinţă al părţilor este suficient, forma scrisă fiind o condiţie „ad validitatem", fiind doar un instrumentum pentru consemnarea acordului de voinţă, lipsa acestui element neafectând existenţa valabilă a contractului, potrivit principiului consensualismului consacrat de art. 942 şi art. 1285 C. civ., acordul de voinţă al părţilor dă naştere contractului, astfel încât nu este necesară nici pentru naşterea contractului nici pentru dovada conţinutului său forma scrisă.

Acordul de voinţă al părţilor este dovedit prin faptul că pârâta foloseşte terenul, a achitat importante sume anterior cu titlul de chirie şi a acceptat la plată factura emisă de reclamantă.

Art. 36 C. com., prevede faptul că un contract este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

În speţă reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei terenul, iar pârâta a achitat chiria pentru o perioadă de timp.

Art. 36 C. com., prevede faptul că obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează printre altele şi cu facturi acceptate.

Faţă de considerentele mai sus menţionate recursul formulat de reclamantă va fi admis, se va modifica Decizia civilă nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, în sensul că se va admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 260 din 23 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Se va schimba sentinţa în sensul admiterii acţiunii formulată de reclamantă, urmând a fi obligată pârâta la plata sumei de 357.000.000 lei, cu titlul de chirie pentru perioada 15 octombrie 2002 – 15 aprilie 2003.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., va mai fi obligată pârâta şi la plata sumei de 72.048.000 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Motru, împotriva deciziei nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi declarat, împotriva sentinţei nr. 260 din 23 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Schimbă sentinţa mai sus menţionată în sensul că admite acţiunea reclamantei şi o obligă pe pârâta SC Z.B. SA la plata sumei 357.000.000 lei, cu titlul de chirie pe perioada 15 octombrie 2002 – 15 aprilie 2003 şi 72.048.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2582/2005. Comercial