ICCJ. Decizia nr. 2586/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2586/2005
Dosar nr. 10983/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la 29 octombrie 2003, reclamanta D.S.N. a chemat în judecată pe pârâta SC T.B. SRL, pentru a fi obligată la plata sumei de 1.467.645.091 lei penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 884/ E din 4 iunie 2004, a respins acţiunea reclamantei, reţinând în motivarea acesteia că întârzierea în efectuarea plăţii contravalorii facturilor emise de reclamantă pentru furnizarea de masă lemnoasă s-a datorat unor situaţii de forţă majoră.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 224 din 26 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că deşi contractele sunt obligatorii între părţi, una dintre excepţiile de la acest principiu este suspendarea efectelor controlului pentru caz de forţă majoră sau caz fortuit, situaţie în care s-a aflat şi pârâta care nu datorează daune interese în conformitate cu dispoziţiile art. 1084 C. civ.
S-a mai reţinut că părţile au stipulat în art. 30 din contract că în caz de forţă majoră, caz în speţă constatat de primăria în raza căreia se situează ocolul silvic care gestionează fondul forestier, pârâta este exonerată de plata penalităţilor de întârziere, neexistând un text legal care să interpreteze procedura standard de constatare a forţei majore în cauza contractuală este lacunară pe acest aspect, aşa încât urmează să fie interpretată în favoarea celui ce se obligă.
Împotriva deciziei de mai sus, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitae, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică Decizia din apel dată cu încălcarea celor convenite de părţi în art. 30 din contract, potrivit cărora „partea care invocă forţa majoră este obligată să comunice în 24 ore celeilalte părţi apariţia forţei majore, iar în termen de 5 zile să prezinte documente doveditoare. Totodată, este obligată să anunţe încetarea forţei majore în termen".
Intimata-pârâtă nu a respectat cele stipulate în art. 30 din contract depunând la dosar procese verbale de calamitate vizate de primărie şi staţia meteorologică din zonă, fără numere de înregistrare şi fără dovada că ele ar fi fost aduse la cunoştinţă ocolului silvic, încălcând astfel legea părţilor care o reprezintă contractul în temeiul dispoziţiilor art. 969 C. civ.
În concluzie, recurenta a precizată că hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală solicitând admiterea apelului şi în consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, forţa majoră invocată fiind constatată, conform clauzelor contractuale şi practicilor existente în raporturile cu recurenta.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au apreciat că pârâta este exonerată de plata penalităţilor de întârziere aferente facturilor ce formează obiectul litigiului, penalităţi ce însumează 1.467.645.091 lei conform calculului de la fila 28 dosar fond, întrucât ploile şi ninsorile abundente căzute în perioada iunie 2001 – octombrie 2002, au împiedicat-o să exploateze materialul lemnos, evident dovedit cu procesele verbale de calamitate depuse la dosar, vizate de primărie şi staţia meteo din zonă.
Este adevărat că părţile au stipulat în art. 30 din contract exonerarea de răspundere într-o atare situaţie, dar, potrivit art. 2 al aceluiaşi articol, partea care o invocă trebuie să comunice celeilalte părţi apariţia forţei majore în 40 de ore, iar în 5 zile să prezinte documentele doveditoare.
În speţă, intimata pârâtă nu a făcut dovada că a respectat cele convenite în contract şi că procesele verbale depuse la dosar, ar fi fost aduse la cunoştinţa recurentei.
Mai mult, respectivele procese verbale de calamitate nu au nici un număr de înregistrare şi nu poartă viza ocolului silvic, motiv pentru care nu-i sunt opozabile reclamantei.
Instanţa de apel apreciază în mod eronat că legea nu reglementează o procedură standard de constatare a forţei majore, deoarece potrivit art. 969 C. civ., contractul constituie legea părţilor, iar părţile au convenit în art. 30 alin. (1) ce anume constituie caz de forţă majoră, iar în art. 20 din acelaşi text procedura pe care trebuie s-o parcurgă cel ce invocă forţa majoră.
În consecinţă curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei motiv pentru care va admite recursul pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica Decizia din apel în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., în sensul că va admite apelul aceleiaşi părţi declarat împotriva sentinţei de fond pe care o va schimba în sensul că va admite acţiunea reclamantei şi va obliga pârâta la plata penalităţilor de întârziere solicitate şi dovedite cu actele depuse la fond.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale, suma reprezentând taxele de timbru avansate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P. – D.S.N., împotriva deciziei nr. 224 din 26 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 884 din 4 iunie 2004 a Tribunalului Neamţ.
Schimbă sentinţa mai sus menţionată în sensul că admite acţiunea reclamantei şi o obligă pe pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamţ la plata sumei de 1.467.645.091 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi 80.846.802 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2581/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2588/2005. Comercial → |
|---|
