ICCJ. Decizia nr. 2625/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2625/2005

Dosar nr. 11106/2004

Şedinţa publică din 15 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Neamţ, a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, SC P. SA şi S.N.P. P. SA şi S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei găsită în culpă la plata sumei de 5.963.885 lei, cu titlu de preţ precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Ploieşti prin sentinţa nr. 4012 din 12 mai 2004 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Neamţ şi a obligat pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Piteşti la plata către reclamantă a sumei de 5.963.885 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 200 kg. benzină bază pentru etilan.

A respins acţiunea faţă de pârâtele C.F.R. M., sucursala Iaşi şi SC P. SA, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 543.511 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Împotriva acestei sentinţe pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, a declarat apel criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 760 din 27 octombrie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, să plătească reclamantei suma de 5.963.885 lei contravaloare marfă lipsă, plus 543.511 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi 286.756 lei cheltuieli de judecată în apel.

A respins acţiunea faţă de pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Piteşti şi a menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea acţiunii faţă de pârâta intimată SC P. SA Ploieşti.

Împotriva hotărârii pronunţată de curtea de apel, pârâta C.F.R. M., sucursala Iaşi, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.

La termenul de azi, instanţa din oficiu a invocat excepţia de necompetenţă materială a acesteia în soluţionarea recursului având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 195/2004.

Potrivit acestui text de lege în vigoare la data pronunţării sentinţei judecătoriei, 12 mai 2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 200 milioane lei inclusiv ci numai recursului.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de data la care s-a declarat apelul împotriva hotărârii instanţei de fond (12 iulie 2004), curtea de apel trebuia să califice calea de atac drept recurs.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., urmează a se admite excepţia de necompetenţă materială, a se admite recursul declarat de pârâtă, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza Tribunalului Prahova pentru soluţionarea apelului pârâtei, ca recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Admite recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 760 din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, casează Decizia şi trimite cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluţionarea apelului, ca recurs.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2625/2005. Comercial