ICCJ. Decizia nr. 2613/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 mai 2003, reclamanta A.P.A.P.S. București a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Constanța la plata sumei 1.980.503.965 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 1997.
în motivarea acțiunii s-a susținut că pârâta nu a plătit dividendele cuvenite pe anul 1997, cel mai târziu la data de 15 aprilie 1998, stabilită drept dată limită la care societățile trebuie să depună bilanțul aprobat la A.F., conform art. 31 din Legea 82/1991, privind contabilitatea.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat: excepțiile de litispendență, ce are același obiect și părți; excepția de inadmisibilitate a acțiunii dedusă din nerespectarea dispozițiilor art. 7201C. proc. civ., întrucât nu au fost respectate cele 15 zile prevăzute pentru stabilirea datei convocării. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât în mod eronat s-a luat drept dată de referință pentru calcularea daunelor moratorii, data limită la care societățile trebuie să depună bilanțul contabil la A.F., întrucât după data aprobării bilanțului contabil nici Legea nr. 31/1990 și nici O.G. nr. 26/1995, nu stabilesc care este termenul scadent de plată al dividendelor și pe de altă parte nu puteau fi calculate daunele, interese în baza O.G. nr. 9/2000, deoarece acest act normativ nu era în vigoare în perioada cuprinsă între 15 aprilie 1998 - 31 ianuarie 2000.
Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 5688/ COM din 4 septembrie 2003 a respins excepția de litispendență și excepția inadmisibilității acțiunii. A admis acțiunea reclamantei A.P.A.P.S. București, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA și a obliga pârâta la plata sumei 1.980.503.965 lei daune moratorii.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța de fond a reținut că excepțiile nu sunt întemeiate.
Astfel, în cauză condițiile instituite de art. 163 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt îndeplinite, întrucât cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 3272/COM/2003 a fost dedusă judecății în procedura specială reglementată de O.G. nr. 5/2001, privind somația de plată.
în ceea ce privește dovada îndeplinirii procedurii prevăzută de art. 7201C. proc. civ., reclamanta a anexat la acțiune dovada convocării pârâtei din data de 15 mai 2003.
Pe fond, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată întrucât sunt incidente dispozițiile art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com., în sensul că pârâta a avut obligații de plată a dividendelor, urmând să plătească și daune interese moratorii, deoarece pentru sumele de bani datorate în materie comercială dobânzile curg de drept, de la scadență fără a fi necesară punerea lor în întârziere.
împotriva sentinței, a declarat apel pârâta SC C. SA Constanța, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța a interpretat greșit atât situația de fapt cât și temeiurile legale invocate de reclamantă. Astfel, potrivit art. 1088 C. civ. "la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală".
Apelanta mai arată că aprecierea instanței în sensul că "cuantumul dobânzilor poate fi cel pretins de reclamantă, chiar dacă la data nașterii obligației de plată a acestora nu erau reglementate expres criterii de determinare a daunelor moratorii" este vădit nelegală.
Se mai susține prin motivele de apel că reclamanta se afla în situația prescripției dreptului pretins, în raport cu data efectuării plății, 17 mai 2000, așa explicându-se și modificarea termenului legal al convocării părților din 2 iunie 2003, în data de 15 mai 2003.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 164/ COM din 6 mai 2004, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 1.879.069 lei, reprezentând daune interese. Respinge, ca fiind prescrise, celelalte pretenții. Menține celelalte dispoziții. Obligă intimata - reclamantă la plata sumei de 24.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, către apelanta - pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dobânzile calculate de reclamantă și prevăzute de art. 1088 C. civ., fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune potrivit acestui text, cu privire la fiecare din aceste prestații, se stinge printr-o prescripție deosebită, astfel că în raport de data la care s-a introdus acțiunea reprezentând dobânzi (16 mai 2003), dreptul la acțiune pentru aceste prestații periodice este prescris, în parte.
Cu petiția înregistrată la data de 2 iulie 2004, reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanta arată că hotărârea pronunțată de Curtea de apel a fost dată cu încălcarea legii, deoarece obligația de plată a dividendelor către acționari este o obligație legală de natură comercială și care s-a născut la data aprobării bilanțului, iar instanța eronat a reținut că nu este corect calculul daunelor interese efectuat în temeiul O.G. nr. 9/2000, care la data introducerii acțiunii era în vigoare iar dobânzile care au fost calculate începând cu data în vigoare a acestei ordonanțe s-au calculat la nivelul dobânzii B.N.R.
Recurenta mai arată că intimata a achitat cu întârziere dividendele datorate pentru anul 1997 (ultima plată fiind făcută în data de 17 mai 2000) astfel că începând cu data de 15 aprilie 1998 a calculat daune interese moratorii datorate întârzierii în executarea obligației de a plăti dividende pe anul 1997 și conchide că în mod greșit instanța de apel a reținut, incidența în cauză a dispozițiilor art. 12 din decretul nr. 167/1958, conform cărora în cazul în care, un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
în condițiile în care, concluzionează recurenta, intimata a efectuat ultima plată a dividendelor în 17 mai 2000, introducerea cererii de chemare în judecată în data de 16 mai 2003, s-a făcut în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958.
Printr-un alt motiv de recurs recurenta arată că decizia este nelegală și cu privire la obligarea sa la cheltuielile de judecată stabilite într-un cuantum nejustificat.
Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Instanța analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate în recurs constată că hotărârea este legală.
Astfel, primul motiv de recurs invocat nu poate fi primit, instanța de apel corect a aplicat principul neretroactivității legii civile potrivit căruia legea reglementează numai raporturi juridice ce se nasc după intrarea ei în vigoare.
în speță reclamanta A.P.A.P.S. a calculat dobânda legală în baza O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 15 aprilie 1998, deci pentru o perioadă anterioară elaborării legii aplicate.
Nici a doua critică nu este întemeiată, dat fiind împrejurarea că plata dividendelor de către pârâta în cauză a fost efectuată succesiv începând cu 20 noiembrie 1997 și până la data de 17 mai 2000 (ultima plată), că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe art. 1088 C. civ., ori în raport de conținutul acestui text de lege dobânzile pretinse fiind prestații succesive atrag incidența art. 12 din decretul nr. 167/1958, astfel că fiecare prestație este supusă unei prescripții deosebite.
Așa fiind, față de data introducerii acțiunii cu titlu de dobânzi respectiv 16 mai 2003, dreptul la acțiune al reclamantei este prescris în parte, cum corect a reținut instanța de apel.
Cu privire la ultima critică referitoare la cheltuielile de judecată instanța de apel corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., astfel că nici această critică nu este fondată.
în consecință, potrivit art. 312 teza 2 C. proc. civ., Curtea a respins recursul declarat de reclamantă și a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2583/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2539/2005. Comercial → |
|---|
