ICCJ. Decizia nr. 2686/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 7 septembrie 2003, reclamanta SC R. SA Târgu-Mureș, care a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Târgu-Mureș, pentru a se dispune obligarea acesteia la plata următoarelor sume:
- 23.043.818 lei preț, reprezentând contravaloare parțială a facturii din 02 decembrie 2002, cu care a livrat pârâtei în condițiile recepției loco furnizor, cantitatea de 202 kg tablă cupru și 244 kg. bandă cupru în valoare totală de 72.785.588 lei achitată parțial.
Judecătoria Târgu-Mureș, prin sentința civilă nr. 5245 din 23 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamantei așa după cum a fost formulată.
Apelul declarat de pârâtă, a fost admis de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 41/ A din 9 martie 2004, hotărârea atacată fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii, cu 860.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei.
în pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că reclamanta furnizoare nu a făcut dovada livrării produselor facturate către pârâtă. Că, cel ce a ridicat produsele, C.M., nu este salariatul pârâtei și nu a avut delegație de la aceasta pentru ridicarea mărfii.
Din probatoriul administrat, audierea magazionerei reclamante U.E., rezultă că tabla nu a fost ridicată de C.R. dirigintele de șantier al P.O.R. Târgu-Mureș, beneficiara lucrărilor de acoperire cu tablă a Catedralei din Târgu-Mureș.
împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9, susținând că este nelegală întrucât:
- marfa comandată de pârâtă, tablă din cupru și banda de cupru a fost aprovizionată de la SC R.B. SA cu avizul de însoțire din 1 noiembrie 2002 și apoi s-a livrat pârâtei cu factura fiscală din 2 decembrie 2002;
- marfa a fost ridicată de pârâtă care a semnat de primire pe factură.
Recursul este nefondat.
Singurul act invocat de reclamantă în dovedirea livrării mărfii în cauză este factura fiscală din 2 decembrie 2002.
Factura nu este act de livrare și nu poate face dovada transmiterii proprietății mărfurilor, în lipsa avizului de expediere.
Semnătura de primire a mărfii de pe factură, întemeiat a fost înlăturată de instanța de apel, întrucât cel ce a semnat nu a avut împuternicire din partea pârâtei pentru ridicarea mărfii.
Nu constituie o dovadă a recunoașterii livrării, faptul că pârâta a achitat, parte de marfă în avans și parte după facturarea de către reclamantă, întrucât părțile conveniseră ca marfa aprovizionată de reclamantă să rămână în depozitul acesteia până la începerea lucrărilor la Catedrală. Reclamanta, însă, nu a făcut dovada livrării produselor către pârâtă, ci se pare că le-a eliberat unui terț.
Ca urmare, pretențiile reclamantei pentru plata produselor au fost nefondate, hotărârea de respingere a acțiunii fiind temeinică și legală, astfel că recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2673/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2696/2005. Comercial → |
|---|
