ICCJ. Decizia nr. 2656/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3203 din 24 septembrie 2003 a Tribunalului Timiș, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei SC E. SA Timișoara, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de A.P.E. Timișoara, împotriva pârâtelor A.P.A.P.S. București și S.I.F. O. SA Craiova, A.P.A.P.S. București fiind obligată la plata sumei de 2.633.725.500 lei iar S.I.F. O. SA Craiova la 1.128.739.500 lei, cu titlu de despăgubiri către intervenientă, și la 65.719.640 lei cheltuieli de judecată.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că F.P.S. București a vândut intervenientei acțiuni reprezentând 70% din capitalul social al SC E. SA Timișoara, F.P.P. O., în prezent S.I.F. O., a vândut aceleiași interveniente acțiuni reprezentând 30% din capitalul social, iar ambele contracte de vânzare cumpărare cuprind câte o anexă în care sunt înscrise bunurile ce fac parte din capitalul social al SC E. SA Timișoara.
Ulterior, încheierii contractelor unul din imobilele înscrise în anexă la contract a fost restituit prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă vechiului proprietar și astfel, conform art. 6.5 din contracte, art. 1336 C. civ. și art. 324din Legea nr. 99/1999 trebuie să despăgubească intervenienta încât aceasta să aibă posibilitatea să-și cumpere un bun de aceeași valoare.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 73 din 24 martie 2004 a respins, ca fiind nefondate, apelurile declarate de pârâte.
Pronunțându-se astfel instanța de apel a reținut că cererea de intervenție a fost legal timbrată cu 65.719.650 lei taxă judiciară și 50.000 lei timbru judiciar și în mod corect instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei, înainte de a se pune în discuția părților necesitatea timbrării acțiunii.
Cât privește procedura prealabilă a concilierii, prevăzută de art. 7201C. proc. civ., nu era necesar ca intervenienta să parcurgă această procedură deoarece, potrivit art. 53 C. proc. civ., cel care intervine va lua procesul în starea în care se află în momentul intervenției, ori reclamanta îndeplinise această cerință legală.
Referitor la fondul cauzei a reținut că potrivit art. 1336 și 1337 C. civ., pârâtele au obligația să garanteze cumpărătorul pentru evicțiune; în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 99/1999, care prevăd responsabilitatea instituțiilor publice implicate pentru despăgubirea societăților privatizate, întrucât la data privatizării reclamantei, acest act normativ nu era în vigoare, iar despăgubirea trebuie să fie integrală, suma de 3.762.465.000 lei, reprezentând prețul plătit de intervenientă pentru răscumpărarea imobilului de la foștii proprietari.
Nemulțumite de decizia pronunțată pârâtele au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate, solicitând totodată și suspendarea executării sentinței nr. 3203/2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, până la soluționarea recursului.
în dezvoltarea motivelor de recurs A.V.A.S. susține următoarele:
- reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, prevăzută art. 7201C. proc. civ. și nici intervenienta nu a dovedit îndeplinirea acestei proceduri, situație în care acțiunea și cererea de intervenție sunt prematur formulate.
- A.V.A.S., nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăților la care statul este acționar, ci este acționar în numele statului la aceste societăți și pentru că intervenientei i-au fost vândute acțiuni și nu imobile, ca, în calitate de vânzător, nu avea cum să garanteze pentru liniștita posesie a imobilelor.
- în mod greșit instanțele au reținut că intervenienta a suferit un prejudiciu ca urmare a restituirii imobilului în cauză către foștii proprietari, deoarece cumpărător în contractul de vânzare cumpărare a fost SC E. SA Timișoara, iar nu intervenienta
- instanța de apel nu a luat în considerare apărările formulate de către A.V.A.S. cu privire la cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată de către instanța de fond, pentru că valoarea imobilului, care a ieșit din patrimoniul societății, urmare hotărârii judecătorești este de 272.094.441 lei, actualizată cu rata inflației iar nu de 3.762.465.000 lei.
Criticile recurentei vizează dispozițiile art. 9 C. proc. civ.
Prin recursul declarat S.I.F. O. SA Craiova, formulează în esență aceleași critici și anume:
- lipsa procedurii prealabile a concilierii directe, prevăzute de art. 7201C. proc. civ., atât pentru reclamantă cât și pentru intervenientă cât și pentru cererea de intervenție
- decizia atacată este motivată sumar, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii și cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, deoarece în contractul de vânzare cumpărare încheiat de F.P.P. O. cu intervenienta nu există nici o clauză cu privire la garanția pentru evicțiune, referitor la imobilul în cauză și ca atare instanța trebuia să rețină răspunderea numai pentru partea care s-a obligat.
- instanța a aplicat greșit legea deoarece intervenienta a cumpărat acțiuni și nu bunuri, iar S.I.F. O. nu a garantat intervenienta pentru imobilul în cauză în contract neexistând inserată vreo clauză pentru evicțiune.
- instanța nu s-a pronunțat asupra cererii S.I.F. O. că în contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 19 aprilie 1995, nu s-a prevăzut nici o clauză în legătură cu răspunderea pentru evicțiune a bunurilor din patrimoniul societății, că în anexă la contract nu figurează imobilul retrocedat foștilor proprietari și nici asupra cererii de suspendare a executării hotărârii primei instanțe.
Recursurile declarate de pârâte sunt fondate pentru următoarele considerente.
Cu ocazia soluționării cauzei la instanța de fond au fost încălcate norme procesuale imperative și care atrag sancțiuni prevăzute de C. proc. civ.
Astfel, instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de cei doi pârâți, făcută în favoarea unui terț, A.P.E. Timișoara, în condițiile în care renunțarea la judecată este un act unilateral de dispoziție prin care reclamanta își manifestă în mod expres voința, fără ca această renunțare să fie condiționată.
în al doilea rând, instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei, în condițiile în care aceasta nu achitase taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
într-adevăr, cu ordinul de plată nr. 7347 din 20 mai 2003, s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 51.190.872 lei dar aceasta este pentru cererea de intervenție, așa cum comunică reclamanta, prin adresa înaintată instanței de fond, iar nu pentru acțiunea principală.
Procedând în sensul mai sus arătat instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxa judiciară de timbru, care prevăd sancțiunea anulării în cazul neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit.
La termenul din 31 martie 2003, A.P.E. Timișoara a formulat cererea de intervenție în interes propriu, arătând că este adevăratul cumpărător în contractele de vânzare - cumpărare, încheiate cu A.P.A.P.S. și S.I.F. O. SA și a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru evicțiune.
Conform art. 52 C. proc. civ., după ascultarea pârâtelor și a intervenientei instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra încuviințării în principiu a intervenției în interes propriu și numai după discutarea admisibilității putea să procedeze la judecarea în fond a cererii.
Nerespectând această procedură obligatorie, instanța a privat pârâtele de dreptul de a-și expune punctul de vedere cu privire la existența interesului și legătura de conexitate a cererii de intervenție cu acțiunea principală.
Față de toate aceste considerente înalta Curte, stabilește că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea legii procesuale și drept urmare în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată dar și sentința apelată și va trimite cauza Tribunalului Timiș spre rejudecare.
Instanța de fond a verificat aspectele susmenționate și totodată a pus în discuție calitatea procesuală a pârâtelor, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
← ICCJ. Decizia nr. 2617/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2673/2005. Comercial → |
---|