ICCJ. Decizia nr. 2618/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2618/2005
Dosar nr. 10278/2004
Şedinţa publică din 15 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 iunie 2004 a Judecătoriei Călăraşi s-a admis cererea formulată de creditoarea SC I. SRL Călăraşi, s-a încuviinţat executarea silită pentru recuperarea sumei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 350.000 dolari S.U.A. la data plăţii datorate de debitoarea SC S. SA Călăraşi, creanţă ce provine din datoria ce o deţine SC L.I.P.C. SA Bucureşti, în baza încheierii din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Călăraşi şi la plata cheltuielilor de executare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 370 din 8 septembrie 2004 a calificat apelul declarat de debitoarea SC S. SA Călăraşi, împotriva încheierii din 11 iunie 2004 a Judecătoriei Călăraşi ca fiind contestaţie la executare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de executare, Judecătoria Călăraşi.
S-a reţinut în considerentele deciziei că potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, deci inclusiv de debitor.
Că în raport de aceste dispoziţii încheierea de încuviinţare a executării silite nu poate fi atacată de debitor direct prin căile de drept comun, ci doar indirect pe calea contestaţiei la executare.
SC S. SA Călăraşi a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că încheierea de încuviinţare a executării silite este supusă regulilor stabilite de C. proc. civ., în Cartea III „Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase", iar conform art. 336 C. proc. civ., toate încheierile pronunţate de instanţe prin această procedură sunt supuse apelului.
Susţinerea instanţei de apel că potrivit art. 399 C. proc. civ., se poate ataca o hotărâre de încuviinţare a executării silite numai cu o contestaţie la executare întrucât încheierea este un act de executare, contravine dispoziţiilor art. 282 C. proc. civ. şi art. 366 C. proc. civ., care prevăd că încheierea de încuviinţare a executării silite este supusă apelului.
Pentru aceste motive s-a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleaşi instanţe spre rejudecare.
În subsidiar, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a considerat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii, şi a calificat cererea de apel drept contestaţie la executare.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, trecând peste caracterul apelului formulat în baza procedurii necontencioase odată cu calificarea acestei cereri ca fiind contestaţie la executare.
Recursul este fondat în sensul celor ce urmează:
Încuviinţarea executării silite este prevăzută în Cartea III referitoare la „dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase", iar potrivit art. 336 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie şi supusă apelului.
Articolul 3 alin. (2) C. proc. civ., dă în cauză competenţa Curţilor de Apel să judece apelurile declarate, împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că apelul declarat de debitoare împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, este calea legală de atac de competenţa Curţii de Apel.
Cererea de încuviinţare a executării silite este o măsură cu caracter necontencios luată de preşedinte, ea este soluţionată în complet de judecată, iar încheierea pronunţată în cauză este supusă apelului în condiţiile art. 336 alin. (2) C. proc. civ.
În mod greşit instanţa de apel a stabilit că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ., text de lege care se referă la contestaţia la executare, cât timp obiectul litigiului dedus judecăţii este încuviinţarea executării silite cerută de creditoarea-intimată în baza titlului executor.
Pe de altă parte dispoziţiile art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa încuviinţează executarea silită prin încheierea dată în cererea de consiliu, fără citarea părţilor, text de lege reţinut în considerentele deciziei atacate, nu prevăd că împotriva acestei încheieri, debitorul nu poate exercita calea de atac a apelului.
Pentru toate aceste considerente urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (4) C. proc. civ., să se admită recursul debitoarei, să se caseze Decizia atacată, şi să se trimită cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului declarat de debitoare, împotriva încheierii din 11 iunie 2004 a Judecătoriei Călăraşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea SC S. SA Călăraşi, împotriva deciziei nr. 370 din 8 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru judecarea apelului declarat de debitoare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2614/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2622/2005. Comercial → |
|---|
