ICCJ. Decizia nr. 2697/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2697/2005
Dosar nr. 9744/2004
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, reclamanta SC S.F. SRL Cărpiniş, a solicitat obligarea pârâtului C.L.C. la plata sumei de 12.425,44 dolari S.U.A., plătibili în lei, reprezentând preţ lucrări pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 533/ PI din 13 martie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei SC S.F. SRL a obligat pârâtul C.L.C. la plata sumei de 25.000.000 lei contravaloare lucrări executate şi la 2.075.000 lei cheltuieli de judecată. A respins în rest pretenţiile reclamantei referitoare la actualizarea sumei în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta a efectuat lucrări de reparaţii, conform contractului, a căror valoare în 1995 reprezenta 25.000.000 lei sumă ce a fost recunoscută de pârât şi că în ceea ce priveşte suma reactualizată de 304.274.160 lei, aceasta este prescrisă conform art. 3 din decretul nr. 167/1958 şi că stabilirea pretenţiilor reclamantei în dolari S.U.A. nu este admisibilă, având în vedere că prin contract s-a stabilit contravaloarea lucrărilor în moneda naţională.
Curtea de Apel Timiş prin Decizia civilă nr. 656/ A din 14 iunie 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 329.274.160 lei contravaloare servicii şi la 20.230.484 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timiş a reţinut în esenţă că, pe de o parte în speţă nu operează dispoziţiile decretului nr. 167/1958, întrucât potrivit art. 16 din acest act normativ, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută în folosul părţii căreia curge prescripţia şi că pe de altă parte, din conţinutul procesului verbal din 28 ianuarie 1997, rezultă că părţile au convenit ca la achitarea sumei de 25.000.000 lei contravaloare lucrări efectuate să se ţină cont de rata inflaţiei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3879 din 9 octombrie 2003, a admis apelul pârâtului C.L.C., a casat Decizia nr. 656/ A din 14 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Timişoara, după rejudecare, a pronunţat Decizia civilă nr. 130/ A din 5 mai 2004, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S.F. SRL, împotriva hotărârii instanţei de fond şi a obligat pârâtul la 8.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva menţionatei decizii reclamanta SC S.F. SRL, a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtului la plata contravalorii lucrărilor, reactualizată cu indicele de inflaţie.
În criticile formulate, recurenta susţine în esenţă următoarele:
- că temeiul juridic al acţiunii îl constituie contractul de execuţie lucrări şi prestări servicii din 27 iulie 1995, în baza căruia au fost executate lucrări de reparaţii la C.C. Iecea Mare, lucrări al căror cuantum de 25.000.000 lei a fost recunoscut de pârât şi că în temeiul art. 969 C. civ., acesta datorează ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale suma reactualizată cu indicele de inflaţie;
- că potrivit art. 43 C. com., datoriile comerciale produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile şi că având în vedere că societatea sa nu a cerut dobânzi comerciale, ci numai actualizarea sumei datorate de pârât cu indicele de inflaţie în speţă nu se poate ignora producerea unei pagube reale prin neplata preţului, ca urmare a ratei inflaţiei, situaţie în care nu era necesar să fie prevăzută în contract o clauză în acest sens.
Recursul reclamantei este fondat.
Curtea analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt de natură să conducă la modificarea deciziei recurate, în speţă fiind întrunite condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel se constată că, deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că la baza raporturilor dintre părţi a stat contractul de execuţie şi prestări servicii din 27 iulie 1995, că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a efectua reparaţiile la căminul cultural din localitate şi că pârâtul la rândul său a recunoscut că datorează această sumă, instanţa a dat o interpretare greşită probelor şi actelor administrate în cauză.
Prin faptul că pârâtul beneficiar al lucrărilor nu a efectuat plata la scadenţă, echilibrul contractual nu s-a mai păstrat, prestatoarea fiind prejudiciată prin devalorizarea leului corespunzător indicelui de inflaţie.
Ca urmare, soluţia de respingere a cererii de reactualizare a preţului de către instanţa de fond şi apel pe considerentul că părţile nu au prevăzut expres în contract scadenţa sumei datorate este nefondată.
Aceasta întrucât nu suntem în prezenţa unei sancţiuni pentru neîndeplinirea unei prestaţii contractuale, cum ar fi clauza de penalităţi, ci a unei reactualizări a preţului, convenit la data încheierii contractului, respectiv de stabilire a valorii prestaţiilor reclamantei la data plăţii efective de către beneficiar.
Nu se poate ignora producerea unei pagube reale, având în vedere dispoziţiile art. 1084 C. civ., când creditorul este îndreptăţit a pretinde repararea pierderii suferite care include preţul şi beneficiul de care a fost lipsit.
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursul, să modifice Decizia, în sensul admiterii apelului reclamantei, cu consecinţa schimbării sentinţei primei instanţe, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 329.274.160 lei contravaloarea lucrărilor, reactualizată cu indicele de inflaţie.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligat pârâtul şi la cheltuieli de judecată în sumă de 20.230.484 lei în apel şi la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.F. SRL Iecea Mare, judeţul Timiş împotriva deciziei nr. 130/ A din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamantă.
Schimbă sentinţa nr. 533 din 13 martie 2001 a Tribunalului Timiş şi obligă pârâtul C.L.C., la plata sumei de 329.274.160 lei contravaloare lucrări. Obligă pe intimatul pârât C.L.C. la 20.230.484 lei cheltuieli de judecată în apel şi la fond, către recurenta-reclamantă SC S.F. SRL Iecea Mare, jud. Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2643/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2764/2005. Comercial → |
|---|
