ICCJ. Decizia nr. 2696/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Creditoarea B.T.R., prin lichidator F.G.D.S.B., a solicitat investirea cu formulă executorie a contractului de credit din 5 iulie 1999, prin care debitoarea T.F., a beneficiat de un credit în valoare de 311.523 dolari S.U.A., cu dobândă de 12 % pe an, pe care nu l-a rambursat.
Prin încheierea din 2 septembrie 2002, Judecătoria Buftea, a admis cererea creditoarei și a dispus investirea cu formulă executorie a contractului de credit.
Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de debitoare împotriva încheierii susmenționate, prin decizia comercială nr. 129 din 6 aprilie 2004 a respins cererea considerând că dispozițiile art. 372 C. proc. civ., au fost respectate când instanța de fond a considerat titlu executoriu contractul de credit, caracterizat astfel de art. 56 alin. (2) din Legea 58/1998.
împotriva deciziei astfel pronunțate, debitoarea a declarat recurs criticând hotărârea atacată ca netemeinică și nelegală prin aceea că nu s-a pronunțat asupra probelor administrate, respectiv a lipsei de obiect a cererii prin stingerea debitului, executat de garantul R.P.B. SA.
Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune:
Dispozițiile art. 3731C. proc. civ., stabilesc că instanța încuviințează executarea silită a unei hotărâri judecătorești sau a altui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu, prin încheiere.
Apărările depuse de către debitoare în instanța de apel nu au fost însă susținute de dovezi, din care să rezulte stingerea datoriei. Existența unor cereri sau notificări și chiar a încheierilor biroului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Buftea, nu fac dovada unui mod de stingere, transformare sau transferare a obligației.
De aceea instanța de apel a apreciat că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru investirea cu formulă executorie.
în schimb natura cererii de investire nu poate fi considerată necontencioasă, așa încât apărări de fond precum cele invocate de debitoare, dar nedovedite, vor fi analizate de instanțele competente să soluționeze cererea.
Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție, a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 6 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2686/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2702/2005. Comercial → |
|---|
