ICCJ. Decizia nr. 2702/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la 19 decembrie 2001, reclamantul S.N. a chemat în judecată pe pârâții SC C. SA Eforie-Techirghiol, J.G. și SC S.V. SRL Techirghiol, pentru următoarele:
- constatarea nulității contractului de locație de gestiune din 8 februarie 1993, încheiat între SC C. SA și J.G., act juridic preluat de SC S.V. SRL, precum și a actelor adiționale ulterioare, având ca obiect imobilul cunoscut sub numele de V.C., situat în Techirghiol;
- repunerea părților în situația anterioară numai pentru 1/2 din acesta, cotă corespunzătoare calității de proprietar a reclamantului; evacuarea din imobil a SC S.V. SRL, bun pe care îl ocupă abuziv; în subsidiar, s-a solicitat rezilierea contractului de locație și a actelor adiționale succesive pentru neexecutarea din culpă a obligațiilor contractuale și evacuarea SC S.V. SRL.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 3015/ COM din 6 aprilie 2004, a respins cererea ca nefondată.
în pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că nu a fost dovedită nulitatea contractului de locație a gestiunii, iar rezilierea este fără obiect prin restituirea imobilului către reclamant, cu procesul verbal de predare-primire din 16 aprilie 2002.
Au fost reținute ca neîntemeiate și pretențiile pentru daune - echivalente cu lipsa de folosință a imobilului, întrucât reclamantul avea dreptul, conform art. 14 din Legea nr. 10/2001 să se subroge ca locator în contractul de locație de gestiune.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței menționate a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 351 din 2 decembrie 2004, hotărârea atacată fiind schimbată în tot în sensul admiterii în parte a acțiunii și constatării nulității contractului de locație de gestiune din 8 februarie 1992 și a actelor adiționale ulterioare.
A fost respins ca fără obiect capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, prin evacuarea pârâților din imobil.
Instanța a obligat pârâții, J.G., SC C. SA Eforie Techirghiol și SC S.V. SRL la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului în sumă de 69.882.120 lei, pentru perioada 13 iunie 2001, data deciziei de restituire în natură și 18 iunie 2002, data intrării în posesia imobilului.
în pronunțarea acestei decizii, instanța a reținut întemeiat că încheierea contractului de locație a gestiunii nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, H.G. nr. 140/1991, H.G. nr. 279/1992 și H.G. nr. 1228/1990, pârâtele nefăcând dovada organizării unei licitații și câștigarea acesteia de către fosta locatară J.G. și apoi preluată de SC S.V. SRL.
Privitor la daune, constând în lipsa de folosință a imobilului, instanța a reținut că acestea se datorează de la decizia de restituire în natură.
împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs pârâtele SC C. SA Constanța și SC S.V. SRL Techirghiol.
Recurenta SC C. SA și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că greșit s-au admis pretențiile pentru daune, în sumă de 69.882.120 lei, întrucât reclamantul avea posibilitatea, de la data restituirii imobilului, 13 iunie 2001 să se subroge ca locator în contractul de locație a gestiunii. Pe de altă parte, după cum reține expertiza, suma admisă, a fost încasată de SC S. SRL, astfel că greșit a fost obligată în solidar cu această pârâtă.
Recurenta SC S.V. SRL, prin recursul declarat a formulat următoarele critici, invocând art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.:
- contractul de locație a gestiunii este legal fiind încheiat pe bază de licitație, organizată la 25 ianuarie 1993 și având toate aprobările de la A.N.T. și avizul F.P.S.;
- greșit a fost obligată la plata de despăgubiri, întrucât, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, reclamantul avea obligația subrogării în calitate de locator și chiar a fost notificat în acest sens;
- calculul daunelor este ipotetic și eronat, prin faptul că s-au acordat pentru o perioadă de 3 ani anterioară predării imobilului, iar nu de la emiterea deciziei de restituire. Greșit s-au luat în calcul criterii financiar comerciale, întrucât reclamantul nu ar fi putut încasa decât chiria practicată pentru persoane fizice.
Recursurile sunt nefondate și urmează să fie respinse pentru următoarele motive:
Instanța de apel, temeinic și legal a reținut nulitatea contractului de locație a gestiunii, încheiat cu nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1228/1990, H.G. nr. 140/1991, H.G. nr. 279/1992, respectiv pe bază de licitație.
Organizarea licitației, anterior încheierii contractului, nu a fost dovedită, SC C. SA, susținând că nu deține dosarul licitației. Menționarea în contractul de locație a gestiunii a licitației din 25 ianuarie 1993, nu constituie o dovadă în acest sens, în condițiile în care se contestă existența acesteia.
Ca urmare, contractul de locație a gestiunii fiind nul, nu se mai poate invoca, cu temei, art. 14 din Legea nr. 10/2001, adică subrogarea reclamantului ca dobânditor a imobilului prin retrocedare, în locul locatorului SC C. SA.
Ca o consecință a nulității contractului, întemeiat instanța a obligat părțile acestuia, în solidar la suportarea daunelor către reclamant.
Criticile recurentei SC S.V. SRL, referitoare la calculul fără temei al daunelor sunt nefondate și contrare reținerilor raportului de expertiză.
Se menționează explicit de către expert că daunele calculate în sumă de 69.882.120 lei, privesc perioada de la 13 iunie 2001, data retrocedării imobilului către reclamant și 18 iunie 2002, data predării acestuia, deci un an. S-a luat întemeiat în calcul tariful de 55.462 lei practicat în 2001, pentru un loc de cazare pe zi și gradul mediu de ocupare de 1.260 zile /an. Invocarea de către recurent a altor tarife, închirieri de către proprietari persoane fizice, pe care nici nu le indică, sunt fără temei și ar fi contrare tarifelor practicate în realitate de recurenta pârâtă.
Ca urmare, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2696/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2583/2005. Comercial → |
|---|
