ICCJ. Decizia nr. 2692/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2692/2005
Dosar nr. 5841/2004
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC G. SRL Brebu, a chemat în judecată pe pârâţii T.I.R. şi SC I.R.A. SA Câmpina şi a solicitat refacerea autoturismului, avariat într-un accident din vina exclusivă a pârâtului T.I.R., sau să permită reclamantei efectuarea reparaţiilor pe cheltuiala pârâţilor şi obligarea acestora la diferenţa de valoare a autoturismului înainte de accidentare, în sumă de 50.000.000 lei, precum şi la daune pentru lipsa de folosinţă, în sumă de 25.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 3087 din 23 octombrie 2002, Judecătoria Câmpina, sesizată cu soluţionarea cererii, a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Prahova, caracterizând litigiul drept comercial şi făcând aplicaţia dispoziţiilor art. 2 C. proc. civ.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 3782 din 4 decembrie 2003, a respins acţiunea şi a dispus restituirea sumei de 3.456.246 lei taxă de timbru achitată peste cuantumul legal.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din culpa exclusivă a pârâtului T.I.R. s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia a fost avariat autoturismul proprietatea reclamantei, care pentru reparaţii, în urma constatărilor făcute de societatea de asigurare A., a fost predat pârâtei SC I.R.A. SA Câmpina. Lucrările de reparaţii au fost executate în totalitate şi corespunzător calitativ aşa încât pretenţiile reclamantei sunt nejustificate.
Curtea de Apel Ploieşti, soluţionând apelul declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 215 din 12 martie 2004, a respins ca nefondată cererea considerând că tribunalul a avut în vedere întreg materialul probator, incluzând actele de recepţie-predare către beneficiar, declaraţiile martorilor neconcludente de fapt şi raportul de expertiză care a prezentat detaliat avariile suferite în urma accidentului, iar opţiunea de a ridica autoturismul după terminarea lucrărilor de reparaţii şi încunoştiinţarea reclamantei, aparţinea acesteia.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele nu au analizat actele emanate de la pârâtă, care dovedesc existenţa unor defecţiuni ale autoturismului consemnate în actele de recepţie-predare; greşit s-a considerat că nu au fost înregistrate reclamaţii, în perioada de garanţie, iar în analiza raportului de expertiză nu s-a ţinut cont de punctele de vedere diferite exprimate de experţi, privind dinamica procedurii accidentului, reparaţiile necorespunzătoare, valoarea autoturismului.
Instanţele de fond nu au avut rol activ, ele trebuiau să dispună efectuarea unei alte expertize tehnice, care să creeze convingerea asupra raportului juridic dedus judecăţii.
Greşit au soluţionat instanţele de fond şi capătul de cerere privind lipsa de folosinţă, lista de remedieri neputând fi finalizată la 30 noiembrie 2000.
Lipsa de folosinţă a autoturismului prin fapta culpabilă a pârâtului T.I.R., trebuia socotită cel puţin pentru perioada 14 octombrie 2000 – 31 noiembrie 2000.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
La data de 14 octombrie 2000, s-a produs un accident rutier în urma căruia autoturismul proprietatea reclamantei a suferit avarii, consemnate în procese verbale întocmite de organele de poliţie dar şi de societatea de asigurare. Lucrările de reparaţii au fost efectuate de pârâta SC I.R.A. SA Câmpina, care la data de 1 februarie 2001 a predat autoturismul reclamantei, aceasta din urmă semnând actul de preluare cu menţiunea „lucrările comandate au fost executate corespunzător".
Constatările din actul de recepţie predare privind ornament bară faţă, yala de închiriere, înlocuirea parţială, lonj. stâng şi ţinuta de drum relevă o situaţie de fapt, pe care, după ridicarea autoturismului reclamanta nu o reiterează şi pe care expertiza tehnică nu o consemnează. Astfel, singura concluzie rezultată din probele administrate este aceea la care instanţele de fond au ajuns. În aceste condiţii probele testimoniale, indirecte, sunt neconcludente şi în contradicţie cu celelalte dovezi administrate.
Pe de altă parte, exprimarea punctelor de vedere deosebite într-o lucrare de expertiză, trebuie să conţină motivaţii pe care instanţa le va corobora cu celelalte probe administrate. Nu puteau fi pertinente concluziile expertului desemnat de reclamantă, cât timp nu argumentează schimbarea indexului kilometrilor înregistraţi la bordul autoturismului, diferenţa de valoare stabilită de A. pe criteriul vechimii şi rulajului, iar la stabilirea lipsei de folosinţă a autoturismului consideră că reclamanta a parcurs 67.256 km. în 560 zile lucrătoare, în schimb socoteşte rulajul autoturismului în 13 ani la 45.000 km.
Justificat instanţele de fond au înlăturat ca părtinitoare şi inconsecvente concluziile expertului desemnat de reclamantă.
De altfel nu au fost dovedite pretenţiile reclamantei, privind lipsa de folosinţă aşa încât instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 215 din 12 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G. SRL Brebu, jud. Prahova, împotriva deciziei nr. 215 din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2693/2005. Comercial → |
|---|
