ICCJ. Decizia nr. 2779/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2779/2005
Dosar nr. 6248/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2515 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti (actualmente A.V.A.S. Bucureşti) împotriva SC C.A. SA Piatra Neamţ, pentru a fi obligată la executarea investiţiei în valoare de 15.050 dolari S.U.A. la SC M. SA Bicaz, conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 30/1999.
Prin Decizia nr. 57 din 11 martie 2004, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă că pârâta a realizat obligaţiile de mediu prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 30/1999, situaţie confirmată de I.P.M.P.N., prin adresa din 23 noiembrie 2001.
De asemenea, s-a reţinut că întârzierea în realizarea investiţiei nu este imputabilă intimatei, întrucât a fost condiţionată de obţinerea avizelor şi aprobărilor pentru racordarea la reţeaua de gaz metan şi de realizarea unor importuri.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea legii.
Recurenta susţine că în mod greşit instanţele au reţinut că obligaţiile de mediu au fost realizate întrucât investiţiile nu au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei şi au fost efectuate ulterior datei de 1 ianuarie 2001.
Recurenta susţine că pentru neîndeplinirea obligaţiei contractuale pârâta datorează daune cominatorii de 1.000.000 lei /zi şi penalităţi de întârziere în sumă de 4.527 dolari S.U.A.
Recursul este neîntemeiat.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că părţile în litigiu au încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, pentru pachetul de acţiuni reprezentând 96,55% din capitalul social al SC M. SA Bicaz, la art. 8.9.6 din contract stipulându-se obligaţia cumpărătoarei SC C.A. SA să efectueze investiţii în valoare de 15.090 dolari S.U.A., pentru soluţionarea problemelor de mediu.
Întrucât realizarea investiţiilor prevăzute în contract este confirmată prin expertiza tehnică efectuată în cauză şi prin adresa I.P.M.P.N. din 23 noiembrie 2001, instanţele au reţinut în mod corect că obligaţiile de mediu au fost realizate şi în consecinţă capetele de cerere privind obligarea pârâtei la realizarea investiţiei şi la plata daunelor cominatorii sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, pentru neefectuarea investiţiilor la termenul scadent, 1 ianuarie 2001, instanţele au reţinut în mod corect că pârâta nu este în culpă pentru nerespectarea termenului contractual, întrucât din probele dosarului rezultă că a depus diligenţele necesare pentru obţinerea avizelor şi aprobărilor pentru racordarea la reţeaua de gaz metan şi importul utilajelor necesare.
Dealtfel, efectuarea investiţiei era condiţionată de obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent imobilelor în litigiu, iar atestarea a avut loc la data de 15 decembrie 2000.
Pentru aceste considerente recursul, urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 57 din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2775/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2781/2005. Comercial → |
---|