ICCJ. Decizia nr. 2775/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2775/2005
Dosar nr. 6110/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6124 din 27 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul T.I., împotriva pârâtei SC E.O. SA, sucursala Craiova, având ca obiect obligarea pârâtei la rebranşarea reclamantului la sistemul de alimentare cu energie electrică, pentru furnizarea de energie electrică în mod continuu, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii.
Apelul declarat de reclamantul T.I., împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 148/ COM din 5 februarie 2004.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială de a soluţiona pricina ca apel, în raport de dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., potrivit cărora „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei, inclusiv, atât în materie civilă cât şi în materie comercială ..".
În speţă, cauza a fost judecată în primă instanţă de Tribunalul Dolj şi având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate, se constată că hotărârea pronunţată nu era supusă apelului, ci recursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 299 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competenţa de soluţionare a recursului pârâtei revine Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca instanţă imediat superioară Tribunalului Dolj.
În consecinţă, urmează a se admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Dolj, a se casa Decizia atacată şi a se trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, pentru soluţionarea recursului declarat de reclamantul T.I., împotriva sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale.
Casează Decizia nr. 61 din 5 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E.O. SA, împotriva sentinţei nr. 6124 din 27 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2773/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2779/2005. Comercial → |
---|