ICCJ. Decizia nr. 2781/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2781/2005
Dosar nr. 9937/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 234 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I. a României şi a Municipiului Bucureşti, a admis acţiunea reclamantei SC I.E.G. SRL Piteşti, în contradictoriu cu pârâta A.D.S. Bucureşti şi, cu privire la arenda datorată de reclamantă pârâtei pentru anul agricol 2001-2002, conform contractului de arendă nr. 31 din 17 octombrie 2001, constată că pentru o suprafaţă de 2388,45 ha., aceasta s-a redus cu 75,13% datorită calamităţilor naturale intervenite.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 619 din 24 iunie 2004, a admis acţiunea în anulare formulată de pârâta A.D.S., a anulat hotărârea atacată şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
S-a reţinut că, faţă de obiectul cererii, dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta SC I.E.G. SRL Piteşti a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţa a confundat acţiunea în constatare cu o cerere privitoare la constatarea unei situaţii de fapt în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor.
În cauză reclamanta a încheiat un contract de arendă cu pârâta.
Deşi dreptul la arendă s-a redus în procentul menţionat, ca urmare a calamităţilor legal constatate, pârâta a emis factură pentru încasarea integrală a arendei prevăzute în contract.
Ca atare, în raport de împrejurarea menţionată, reclamanta avea interes de a promova o astfel de acţiune pentru a justifica refuzul plăţii arendei, pentru procentul de 75,13%.
În consecinţă, reclamanta a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
La data de 8 iulie 2003, reclamanta SC I.E.G. SRL Piteşti, invocând ca temei legal art. 111 C. proc. civ., a solicitat să se constate că arenda datorată pârâtei A.D.S., în temeiul contractului de arendă nr. 31 din 17 octombrie 2001 s-a redus cu 75,13%, conform actelor de constatare a pierderilor provocate de secetă şi a certificatului emis de C.C.I. a judeţului Argeş.
Tribunalul arbitral a admis cererea astfel cum a fost formulată.
Pârâta a formulat acţiune în anulare a sentinţei arbitrale, întemeiată pe art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar a admis acţiunea în anulare, reţinând inadmisibilitatea cererii în raport de obiectul acesteia.
Potrivit art. 111 teza II C. proc. civ., cu referire la acţiunea în constatare, „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
În raport de modul de redactare a dispoziţiei menţionate, orice hotărâre arbitrală prin care s-ar admite o acţiune în constatare, deşi partea avea deschisă calea realizării dreptului, este supusă cazului de anulare, prevăzut de art. 364 lit. i) teza ultimă C. proc. civ.
Reclamanta susţine că acţiunea cu care a investit tribunalul arbitral este admisibilă, în temeiul art. 111 C. proc. civ., neputând cere realizarea dreptului.
Astfel, arenda s-a redus în procentul menţionat, ca urmare a calamităţilor, dar nu poate opune această situaţie pârâtei pentru a justifica refuzul de plată a arendei în cuantumul negociat prin contractul de arendă.
Din actele dosarului rezultă că aceasta a investit instanţa arbitrală cu o acţiune în constatare declaratorie.
Ori, acţiunea declaratorie este o varietate a acţiunii în constatare prin care se cere instanţei competente să declare că un anumit raport juridic există sau nu.
Această acţiune nu este admisibilă în raport de dispoziţiile contractului, în sensul că nu există un raport juridic în sensul vizat de reclamantă prin acţiunea arbitrală.
Astfel, prin art. VI din contract s-a stabilit arenda, fără nici una din distincţiile avute în vedere de reclamantă, iar prin art. IX pct. 9.2 din acelaşi contract s-a stabilit procedura de urmat în cazul înregistrării de calamităţi naturale.
Prin urmare, prin contract s-a stabilit un drept la renegociere a chiriei care, este supus realizării prin procedura stabilită prin clauza contractuală menţionată, iar în caz de neînţelegere, prin sesizarea instanţei competente cu o acţiune în realizarea dreptului.
Ca atare, în mod judicios instanţa de control judiciar a admis acţiunea în anulare, în cauză fiind incident cazul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.
Formularea din Decizia atacată, criticată de recurent, nu constituie ilustrarea unei confuzii, aşa cum susţine acesta ci un considerent în sensul arătat mai sus, al inadmisibilităţii acţiunii în constatare, în raport de împrejurarea existenţei posibilităţii de a cere realizarea dreptului prevăzut în art. IX pct. 9.2 din contract, în condiţiile procedurii stabilite prin această clauză şi, după caz, în condiţiile art. 109 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata SC I.E.G. SRL, împotriva deciziei nr. 619 din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2779/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2786/2005. Comercial → |
|---|
