ICCJ. Decizia nr. 2785/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2785/2005
Dosar nr. 9973/2004
Şedinţa de la 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 iunie 2002, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată A.U.R.P. Târgu Jiu şi SC U.R. SA Târgu Jiu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să oblige pârâta I să execute obligaţia contractuală asumată prin art. 8.8 din contractul de vânzare – cumpărare acţiuni 23 din 28 iunie 1999 şi să plătească acesteia daune – interese cominatorii de 1.000.000 lei /zi întârziere în executarea obligaţiei menţionate.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în data de 28 iunie 1999, s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare acţiuni menţionat, având ca obiect vânzarea pachetului de acţiuni deţinute de F.P.S., reprezentând 42,59% din capitalul social al SC U.R. SA Târgu Jiu.
Prin art. 8.8 din contract, pârâta I în calitate de cumpărător s-a obligat să asigure plata datoriilor societăţii comerciale către F.P.S.
Pârâta I nu a făcut dovada că a determinat societatea privatizată să efectueze plata daunelor datorate F.P.S., conform obligaţiei de rezultat asumată prin clauza contractuală menţionată.
Prin sentinţa nr. 1656 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Gorj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea.
S-a reţinut prescrierea dreptului reclamantei de a pretinde obligarea societăţii comerciale pârâte la plata contravalorii daunelor pentru anii 1992 – 1993 – 1994.
Ori stingerea prin prescripţie a dreptului principal duce implicit şi la stingerea dreptului accesoriu având ca obiect plata daunelor interese cominatorii datorate pentru perioada menţionată.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamanta a declarat apel, criticile privind darea hotărârii cu încălcarea legii.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 238/ COM din 20 mai 2004, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a apreciat că, în raport de constatarea prescrierii dreptului la acţiune privitor la obligaţia principală la plată, în mod judicios prima instanţă a reţinut că reclamanta a pierdut posibilitatea de a obţine concursul organelor judiciare pentru realizarea obligaţiei accesorii de plată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri A.V.A.S., având calitate procesuală ca urmare a reorganizării A.V.A.B., prin comasare prin absorbţie cu A.P.A.P.S., a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că pârâta I şi-a asumat o obligaţie de a face care nu a fost executată întocmai. Prin urmare, în calitate de creditor al obligaţiei, reclamanta este îndreptăţită să solicite îndeplinirea exactă a acesteia. În raport de data încheierii contractului de vânzare – cumpărare acţiuni, în mod greşit instanţele au reţinut incidenţa art. 1 alin. (1) şi (2) din decretul nr. 167/1958.
Reclamanta a mai susţinut că, în raport de anexarea contractului de vânzare – cumpărare acţiuni la cererea de chemare în judecată, în dovedirea pretenţiei deduse judecăţii, hotărârea pronunţată este supusă şi cazului de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că obligaţiile de rezultat sunt considerate îndeplinite numai dacă s-a produs rezultatul promis.
Drept urmare, în contractele ce conţin astfel de obligaţii, simpla nerealizare a rezultatului datorat face să se prezume culpa debitorului în neexecutarea obligaţiei contractuale.
În consecinţă revine debitorului obligaţia de a dovedi existenţa vreunei cauze de exonerare de răspundere.
În cauză s-a reţinut că obligaţia asumată de pârâta I este accesorie obligaţiei principale de plată a pârâtei II.
Cu referire la ambele obligaţii, este de reţinut că orice raport juridic are ca element însoţitor inerent sancţiunea constând în îndreptăţirea titularului dreptului de creanţă de a obţine executarea silită, pe calea constrângerii de stat, în cazul neexecutării acesteia de bunăvoie de către debitorul ei.
În cauză s-a constatat însă că obligaţia principală, a pârâtei II, şi-a pierdut prin prescripţie dreptul la acţiune cu care era iniţial înzestrată, devenind o obligaţie naturală.
Drept urmare, în mod judicios s-a reţinut că obligaţia accesorie asumată de pârâta I nu mai subzistă, aceasta neobligându-se a asigura executarea de bunăvoie de către pârâta II a unei obligaţii care, urmare prescrierii dreptului la acţiune, nu se mai bucură de concursul statului.
Ca atare, respingând apelul şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, nesupusă cazurilor de modificare invocate de recurentă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 238 din 20 mai a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2769/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2790/2005. Comercial → |
|---|
