ICCJ. Decizia nr. 2831/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2831/2005
Dosar nr. 9653/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1574 din 30 mai 2003, pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.L.C.V. cu sediul în comuna Vidra, judeţul Ilfov şi pârâta SC A. SRL cu sediul în comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, cu motivarea că obiectul contractului de închiriere este destinat desfăşurării activităţii comerciale a pârâtei, situaţie în care, potrivit art. 4 C. com., litigiul are natură comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 15080, pronunţată în Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003, a admis cererea formulată de reclamantul C.L.C.V., în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL şi a dispus rezilierea contractului de închiriere din 29 decembrie 2000, luându-se act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul din 29 decembrie 2000, reclamanta a închiriat pârâtei B.G.V., pe o durată de 3 ani şi stabilindu-se preţul locaţiunii în cuantum de 4.050.000 lei pe hectar, anual. Pârâta nu şi-a mai îndeplinit obligaţia de plată a chiriei, iar ulterior pe calea unei hotărâri judecătoreşti a fost obligat la plata sumei de 27.000.000 lei, cu titlu de preţ al chiriei neachitate.
Deşi pârâta a invocat pentru exonerarea sa de răspundere un caz de forţă majoră în condiţiile art. IX din contract, nu a făcut dovada existenţei acesteia şi a notificării prealabile a reclamantei, împrejurări care potrivit art. 8 pct. 3 din contract, respectiv neplata în termen a chiriei, îndreptăţeşte pe locator la rezilierea contractului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 232 din 25 mai 2004, a respins apelul formulat de apelanta SC A. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 15080 din 26 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu C.L.C.V.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că motivele de apel vizând încălcarea dreptului la apărare sunt nefondate, deoarece instanţa de fond a acordat termene succesive pentru a permite pârâtei să-şi administreze probele, în special să producă dovada cu privire la notificarea forţei majore. Astfel, conform încheierii din Şedinţa publică din 17 septembrie 2003 a fost acordat termen pentru lipsă de apărare la solicitarea pârâtei, la termenul din 22 octombrie 2003 pârâta a lipsit, iar instanţa a acordat termen pentru a fi depuse actele despre care s-a făcut menţiune în întâmpinare şi la termenul din 26 noiembrie 2003, tot în lipsa pârâtei, a fost soluţionată cauza pe fond. Cu privire la posibilitatea demonstrării netemeiniciei pretenţiilor intimatei nu au fost produse dovezi concludente şi pertinente pentru convingerea instanţei. Pentru eventualele încălcări a unor obligaţii de către intimată, apelanta a avut posibilitatea de a o acţiona în judecată, dar acest aspect nu a îndreptăţit-o să nu achite chiria lunară. Sumele achitate în cursul anului 2001 însumează 20.000.000 lei şi prin hotărâre judecătorească apelanta a fost obligată la plata sumei de 27.000.000 lei tot pentru anul 2001, în condiţiile în care probele relevă demersurile reclamantei pentru plata chiriei lunare, dar fără rezultat.
Împotriva deciziei comerciale nr. 232 din 25 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta SC A. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că recurenta a fost de bună credinţă dar nu a reuşit plata chiriei datorită neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către reclamantă (asigurarea liniştită a folosinţei bunului) şi a unui caz de forţă majoră (seceta prelungită), instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi nu a făcut nici o referire la înscrisurile depuse precum şi lipsa motivării pentru respingerea motivului doi de apel referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimatul reclamant C.L.C.V. a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC A. SRL, pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţele judecătoreşti anterioare, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, în cadrul contractului de închiriere, încheiat la data de 29 decembrie 2000, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, termenul, sublocaţia şi cesiunea contractului, încetarea şi modificarea, forţa majoră şi posibilităţile de soluţionare a unor eventuale diferende.
Nu poate fi primită critica privitoare la împrejurarea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv că nu este motivată în nici un fel respingerea fundamentată pe încălcarea art. 129 C. proc. civ., deoarece contrar celor expuse anterior, instanţa de apel, amplu argumentat a abordat sub toate aspectele aceste reglementări. Este de necontestat că în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se prevede ca judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, iar ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. Evocând atribuţiile instanţei în procesul civil, nu poate fi făcută abstracţie de drepturile şi îndatoririle procesuale ale părţilor, în sensul că părţile sunt obligate, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, părţile înseşi îşi conduc judecata, potrivit cu propriile lor interese, iar alegerea faptelor şi arătarea motivelor de drept incumbă tot părţilor. Cea mai importantă prerogativă, care revine părţilor, este sarcina probaţiunii, actori incubit probatio, iar pârâtul, s-a limitat numai la o simplă enumerare a probelor cerute în întâmpinare, respectiv acte, interogatoriu şi expertiză, iar ulterior, la trei termene consecutive, conform încheierilor de şedinţă de la 17 septembrie 2003, 22 octombrie 2003 şi 26 noiembrie 2003, nu s-a mai prezentat pentru a proba cele susţinute (dosar nr. 10828/2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială).
O abordare corectă a fost dată şi clauzei contractuale cuprinsă în art. 19 Capitolul IX intitulat forţa majoră, fiind asigurată o interpretare în litera şi spiritul contractului, în conformitate cu care, forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, cu cerinţa notificării scrise prealabile în termen de 3 zile de la data apariţiei cazului de forţă majoră. Fără a face dovada condiţiile care sunt impuse de art. 19 al contractului, întreaga documentaţie depusă de pârâtă, care constă în corespondenţa cu P.C.V., facturi şi avize de însoţire a mărfurilor, protocoale de exploatare pentru acumulările de apă, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară din 27 mai 2003, planşe fotografice şi articole de presă nu prezintă relevanţă juridică, nefăcând dovada forţei majore.
Cadrul juridic şi argumentele expuse anterior, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta SC A. SRL să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia comercială nr. 232 din 25 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Vărăşti, împotriva deciziei nr. 232 din 25 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2828/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2838/2005. Comercial → |
|---|
