ICCJ. Decizia nr. 2843/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2843/2005
Dosar nr. 10163/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1007 din 26 martie 2003, pronunţată de Judecătoria Tulcea a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, cu motivarea că faptul imputat pârâtei are un caracter comercial, litigiul dintre părţi plasându-se în materia comercială.
Tribunalul Tulcea prin sentinţa civilă nr. 396 din 4 martie 2004, a respins acţiunea promovată de reclamantul C.J.T., împotriva pârâtei SC A.S. SA, judeţul Tulcea, ca nefondată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii societăţii pârâte în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză, susţinând că o suprafaţă de teren de 635 ha. din domeniul public, al cărei administrator este, a fost folosită de pârâtă în anul agricol 1999-2000, fără să plătească suma cuvenită cu titlu de redevenţă. Îmbogăţirea fără justă cauză constă în faptul juridic, prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic, iar în speţă nu au existat raporturi contractuale între părţi care să aibă ca obiect exploatarea acestei suprafeţe de teren şi nu a fost demonstrat nici faptul juridic generator de obligaţii, respectiv cultivarea de către pârâtă a acestui teren. S-a constatat că, la solicitarea pârâtei, conform adresei din 5 mai 2000, o comisie alcătuită de către S.A.D.P. din cadrul C.J.T., a încheiat împreună cu reprezentantul pârâtei o notă de constatare din 10 august 2000, potrivit cu care din suprafaţa de 635 ha. din A.A.P. 401 ha. au fost cultivate cu porumb, 159 ha. cu floarea soarelui, iar 75 ha. nu au fost cultivate. Această menţiune din cuprinsul notei de constatare nu a putut fi reţinută ca reprezentând o recunoaştere a pârâtei în sensul exploatării terenului, neavând o formulare în conţinutul ei explicită, astfel că nu a putut fi interpretată decât în favoarea pârâtei, mai ales că nu a fost coroborată cu nici o altă probă administrată în cauză.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 237/ COM din 5 iulie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.J.T., împotriva sentinţei civile nr. 396 din 4 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1643/2003, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC A.S. SA.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit, în esenţă, că între părţi nu au existat raporturi contractuale având ca obiect exploatarea suprafeţei de 635 ha., iar din probele administrate nu s-a demonstrat nici faptul juridic generator de obligaţii, respectiv cultivarea de către societatea pârâtă a acestei suprafeţe de teren. În nota de constatare încheiată la data de 10 august 2000, nu se face nici o menţiune cu privire la suprafaţa de 635 ha., în sensul că semnând actul în calitatea de asistent, pârâta ar fi recunoscut expres că foloseşte şi această suprafaţă, astfel că instanţa de fond a reţinut corect că acest document nu poate fi interpretată decât în favoarea pârâtei. Martorii audiaţi au declarat că această suprafaţă nu a fost folosită de pârâtă, împrejurare confirmată şi de C.L.C.V. Tulcea, prin adeverinţa din 10 februarie 2003.
Raportul expertiză contabilă a concluzionat că societatea pârâtă nu a efectuat cheltuieli pentru înfiinţarea de culturi pe suprafaţa de teren de 635 ha. în perioada 1999-2000.
Împotriva deciziei civile nr. 237/ COM din 5 iulie 2004 a promovat recurs reclamantul C.J.T., care a criticat această hotărâre judecătorească sub aspectul că în mod greşit s-a apreciat că SC A.S. SA nu a cultivat aceste terenuri, deoarece prin semnarea notei de constatare şi prin recunoaşterea implicită a folosinţei terenului în suprafaţă de 635 ha., s-a născut obligaţia de a plăti folosinţa terenului, în sumă de 117.060.345 lei, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge recursul declarat de reclamantul C.J.T., pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţele judecătoreşti anterioare au stabilit situaţia de fapt şi de drept referitoare la folosinţa terenului în suprafaţă de 635 ha. situat în A.A.P., în sensul că între părţi nu au existat raporturi contractuale iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei faptului juridic generator de obligaţii şi a măririi patrimoniului pârâtei pe seama acestui aspect. A fost dată o corectă semnificaţie notei de constatare din 10 august 2000, prin care Comisia de verificare a modului de utilizare a suprafeţelor de teren situate în amenajările agricole şi piscicole care aparţin domeniului public de interes judeţean, din cadrul C.J.T. S.A.D.P., a identificat suprafeţele de teren cultivate sau necultivate, fără însă a fi precizate elemente de natură a concretiza suprafaţa de teren în litigiu. Nu poate fi apreciat conţinutul notei expuse anterior ca o recunoaştere din partea pârâtei, ci numai ca o probă interpretată în favoarea ei, determinat de aceea că prin notă nu s-a constatat cui aparţine suprafaţa respectivă şi de cine a fost cultivată.
Relevanţa juridică maximă în cauză, urmează a fi atribuită raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil C.C., care, bine documentat şi amplu argumentat a concluzionat că suprafaţa de 635 ha. teren agricol menţionată în nota de constatare din 10 august 2000, nu face parte din suprafeţele de teren care fac obiectul contractelor de concesiune, această suprafaţă în litigiu nu a fost cultivată de pârâtă, fapt confirmat şi de C.L.C.V., prin scrisoarea din 10 februarie 2003.
Pârâta nu a efectuat cheltuieli pentru înfiinţarea de culturi în perioada 1999-2000 în legătură cu terenul litigios, aşa cum a rezultat din verificarea evidenţei contabile organizată şi condusă potrivit Legii Contabilităţii nr. 82/1991 republicată.
Cadrul juridic şi argumentele expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul C.J.T. să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia civilă nr. 237/ COM din 5 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.J.T., împotriva deciziei nr. 237/ COM din 5 iulie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2842/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2848/2005. Comercial → |
|---|
