ICCJ. Decizia nr. 2840/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2840/2005
Dosar nr. 9911/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1650 din 17 aprilie 2002, reclamanta C.G. a chemat în judecată pârâta SC A. SRL, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata contravalorii a 15 tone grâu în cuantum de 75.000.000 lei, s-au să-i predea această cantitate, instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile făcând parte din patrimoniul pârâtei precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că prin contractul de arendă încheiat cu pârâta în anul 2002, a pus la dispoziţia acesteia, suprafaţa de 50 ha teren, urmând ca aceasta să-l folosească şi să-l cultive, iar din producţia obţinută să-i predea o cotă de 30%. Deşi şi-a respectat obligaţiile contractuale, în sensul că a predat terenul pârâtei, aceasta nu i-a predat nici o cantitate din recolta obţinută şi nici nu i-a plătit vreo sumă de bani.
Prin sentinţa nr. 273 din 17 martie 2003 acţiunea a fost admisă în parte şi a obligat pârâta să predea reclamantei cantitatea de 6.435 kg grâu sau contravaloarea acestuia de 17.374.500 lei.
Prin motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut, având în vedere probele administrate inclusiv expertiza tehnică de specialitate, că pârâta nu a respectat dispoziţiile art. 3 din contractul încheiat, de a achita la nivelul producţiei realizate, apreciind că reclamantei i se cuvine cantitatea sau suma la care a fost obligată pârâta.
S-a reţinut că potrivit contractului de arendă în caz de calamitate arenda se diminuează în funcţie de gradul de calamitate raportat la cultura de grâu.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta criticând modul de calcul efectuat de expertiză apreciind că situaţia de fapt a fost reţinută corect.
Se reiterează motivele din obiecţiile formulate la fond, criticând faptul că nu s-a ţinut cont de cheltuielile efectuate pentru înfiinţarea culturii de grâu, arătând că nu a recuperat decât 1/3 din cheltuielile efectuate în acest sens şi că reclamanta nu are nici o sumă de bani.
Prin Decizia civilă nr. 514 din 13 iulie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a arătat că s-au respectat întocmai clauzele contractului de arendă încheiat unde se precizează în mod expres că în caz de calamitate arenda se diminuează în funcţie de gradul de calamitate reportat la cultura de grâu.
Asupra obiecţiilor formulate de apelantă prima instanţă le-a analizat şi s-a pronunţat în mod legal şi temeinic, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 292 alin. (2), raportat la art. 295 C. proc. civ., pentru suplimentarea probatoriului.
Cu petiţia înregistrată la data de 10 august 2004, reclamanta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că în mod greşit instanţele au considerat că notificarea depusă la dosar înlocuieşte întreaga procedură de conciliere, prevăzută în mod imperativ de art. 7201 C. proc. civ., nefiind respectate termenele de conciliere.
Pe fond criticile se referă la modul de calcul efectuat de expertiză, privind cheltuielile făcute cu obţinerea culturii de grâu de 6.000.000 lei /ha deci 300 milioane pentru cele 50 hectare arendate de la intimată.
În acelaşi timp expertul a reţinut că, în anul 2002 producţia de grâu a fost de 429 kg (cu un grad de calamitate de 83,5%), iar kg. de grâu a avut un preţ de 5.000 lei, situaţie în care veniturile realizate pe cele 50 ha au fost de 107.250.000 lei, cu mult sub nivelul investiţiilor efectuate, fiind în imposibilitate de a achita intimatei vreo sumă de bani.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se pot cere numai pentru motive de nelegalitate, fiind vizate hotărârile date în apel.
În speţă criticile privind modul în care s-a realizat procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nu pot fi luate în consideraţie întrucât nu a constituit motiv de apel, modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia prematurităţii acţiunii.
Cu privire la chestiunile de fond Înalta Curte reţinut că acestea privesc mai mult felul în care au fost interpretate probele administrate, chestiuni ce au fost lămurite de instanţa de apel acestea neconstituind motive de nelegalitate nefiind încălcată nici o normă legală.
S-au formulat obiecţii la raportul de expertiză, stabilindu-se că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 15 şi 16 din Legea nr. 16/1994 privind arenda.
Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Râmnicu Sărat, împotriva deciziei 514 din 13 iulie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2838/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2842/2005. Comercial → |
|---|
