ICCJ. Decizia nr. 2848/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2848/2005
Dosar nr. 10182/2004
Şedinţa de la 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2003 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC C.N. SRL, a chemat în judecată pârâta A.P.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a clauzelor înscrise în Cap. V pct. 2 din contractele de închiriere din 6 februarie 1997, încheiate între părţi şi în actele adiţionale la aceasta, referitor la cumulul penalităţilor de întârziere şi al chiriei.
Prin sentinţa comercială nr. 12 din 5 ianuarie 2004, s-a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în contractele de închiriere şi notele adiţionale la acestea sunt inserate clauze penale al căror conţinut reprezintă însă acordul de voinţă al părţilor şi care nu contravin normelor legale în materie.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta motivând că orice clauză contractuală nu poate deroga de la normele privind ordinea publică şi bunele moravuri.
Ori, în speţă susţine apelanta, clauza penală echivalează cu o dobândă enormă, de 365 % pe an, în valută, în timp ce în cazul creditelor bancare nu depăşesc 15 %, astfel că penalitatea stipulată având un obiect ilicit, depăşind de 13,65 ori orice daună posibilă, clauza care o prevede fiind lovită de nulitate absolută.
Prin Decizia nr. 286 din 10 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că nu au fost încălcate normele de ordine publică şi bunele moravuri în convenţiile intervenite între părţi.
Astfel, prin clauzele încheiate respectiv sancţionarea cu penalităţi, părţile contractante au estimat ele însele dauna produsă ca urmare a neplăţii în termen şi, deci nu este cazul să se recurgă la comparaţia cu dobânzile bancare, cu atât mai mult cu cât prin actul adiţional din 4 aprilie 2004, s-a redus cuantumul penalităţilor la 0,5 % pe zi, iar în cazul în care întârzierile sunt mai mari de 60 de zile acestea se reziliază fără nici o formalitate, neprevăzându-se penalităţi în continuare.
În ce priveşte cuantumul chiriei, instanţa de apel a reţinut că, reclamanta chiriaşă s-a obligat să accepte modificarea chiriei prin majorarea tarifului de bază iniţial, ţinând cont de modificarea reglementărilor legale în materie, iar partea respectivă nu a probat încălcarea unor astfel de reglementări.
S-a avut în vedere că în speţă se face referire la trei spaţii comerciale, iar pe de altă parte clauzele contractuale reprezintă voinţa părţilor şi în consecinţă legea acestora, potrivit art. 969 C. civ.
Cu petiţia înregistrată la data de 17 septembrie 2004, reclamanta a declarat recurs legal timbrat şi motivat în termen criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că deşi instanţa de apel precizează că nici o clauză penală nu poate deroga de la normele de ordine publică şi bunele moravuri soluţia contravine acestei precizări cu o motivare contradictorie.
Se critică susţinerea instanţei de apel privind reducerea procentului de penalitate în realitate raportarea la valută şi nu la moneda naţională a menţinut şi chiar accentuat caracterul excesiv al acesteia.
În realitate, conchide recurenta, o penalitate enormă în valută şi o chirie excesivă contrazice principiul normelor privind ordinea publică şi bunele moravuri, fiind contrar acesteia.
Recursul este nefondat.
Invocarea prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu se regăseşte în motivele de recurs, nefiind demonstrat în nici un fel faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
De asemenea prin criticile formulate recurenta nu a fost în măsură să justifice că hotărârea este fără temei legal, sau cu încălcarea legii, nedemonstrând că prevederile contractelor încheiate încalcă principiul ordinii publice şi bunele moravuri pentru a se putea aplica sancţiunea nulităţii.
Astfel probele dosarului relevă faptul că în conformitate cu prevederile contractuale locatarul se obligă să accepte modificarea chiriei privind majorarea tarifului de bază, iniţial, în conformitate cu modificările legale privind tariful de închiriere.
Toate modificările intervenite pe parcursul derulării contractelor s-au făcut cu acceptul recurentei – reclamante, dovadă fiind efectuarea plăţilor.
Chiar recurenta în calitate de locatar a solicitat prin adresa din 18 martie 2000, transformarea nivelului chiriei pentru cele trei spaţii în dolari S.U.A., solicitând totodată şi stabilirea cuantumului penalităţilor de întârziere la valoarea de 0,5 % pe zi întârziere.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine legalitatea soluţiei instanţei de apel, obligaţiile contractuale referitoare la nivelul chiriei şi al penalităţilor de întârziere, reprezentând acordul de voinţă al părţilor, nefiind încălcate nici o prevedere legală în materie, respectându-se întocmai principiul de drept „pacta sunt servanda".
Faţă de cele arătate în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.N. SRL Bucureşti, împotriva deciziei 286 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2843/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2850/2005. Comercial → |
|---|
