ICCJ. Decizia nr. 2841/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Moreni sub nr. 734/2003, reclamantul I.C. a chemat în judecată pe pârâtul T.V., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului pe care l-a cauzat prin fapta sa, respectiv prin aceea că, la data de 14 mai 2002 pârâtul aflându-se la volanul autoturismului său a dat dovadă de neatenție, observând cu întârziere că autoturismul din fața sa a semnalizat pentru a efectua virajul stânga, lovind din spate mașina condusă de reclamant, rezultând avarierea acestui autovehicul.
A mai arătat reclamantul că pentru fapta sa, pârâtul a fost urmărit penal și că din procesul verbal de constatare întocmit de lucrătorii de poliție, rezultă că valoarea totală a reparațiilor autoturismului, însumează suma de 30.000.000 lei.
Pârâtul T.V. a formulat o cerere de chemare în garanție a SC O. SA, pentru ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă și acesteia, arătând totodată că pretențiile reclamantului sunt exagerate dar și că autoturismul pe care-l conducea era asigurat pentru asigurare de răspundere auto civilă la SC O. SA și că această societate avea obligația de a achita pagubele produse din culpa sa, în limitele regulamentului.
La dosarul cauzei au fost depuse acte și pe baza probelor administrate, Judecătoria Moreni a pronunțat sentința civilă nr. 977 din 18 noiembrie 2003 prin care, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâtul T.V., a admis cererea de chemare în garanție formulată pârât și a obligat pârâtul în solidar cu chemata în garanție SC O. SA la plata sumei de 30.000.000 lei despăgubiri civile în favoarea reclamantului, reținând că, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată, după cum întemeiată este și cererea de chemare în garanție formulată de pârât, acesta în calitatea sa de asigurat având dreptul contractual de a se îndrepta împotriva acestei pârâte cu o cerere de acordare a unor despăgubiri.
împotriva acestei sentințe a declarat apel SC O. SA chemata în garanție, arătând că, obligarea în solidar alături de pârât la plata despăgubirilor este nelegală, neexistând nici-un temei juridic care să impună solidaritatea între asigurător și asigurat, iar cuantumul despăgubirilor acordate de instanță depășește valoarea reală a autoturismului la data producerii accidentului și de asemenea, depășește prejudiciul efectiv cauzat.
Se susține în continuare, că la data de 14 mai 2000, s-a produs un accident de circulație din vina pârâtului T.V., fiind avariat autoturismul reclamantului I.C. și deoarece pârâtul s-a făcut vinovat de producerea accidentului și avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților în accidente de autovehicule, acesta s-a adresat chematei în garanție cu o cerere de despăgubiri și în urma avizării daunei, la data de 21 mai 2003, dar de la acea dată, reclamantul nu a mai făcut nici-un demers în vederea soluționării acestui dosar, iar despăgubirea cuvenită, calculată potrivit prevederilor legale în materie este de 10.257.700 lei și în baza contractului asigurare obligatorie de răspundere civilă, asigurătorul nu poate plăti despăgubiri mai mari decât cele calculate potrivit hotărârii de guvern, iar în cazul acordării despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, instanța este obligată să aplice aceleași norme legale în materie potrivit art. 44 din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă, pentru pagube produse terților în accidente de autovehicule.
Prin decizia nr. 2082 din 7 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești, a respins ca nefondat apelul formulat de SC O. SA, împotriva sentinței civile nr. 977 din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Moreni, în contradictoriu cu reclamantul I.C. și pârâtul T.V.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că cererea de chemare în garanție a avut la bază contractul de asigurare încheiat între pârât și apelantă, contract în temeiul căruia societatea de asigurare este obligată să achite paguba.
în plus, s-a reținut că reclamantul a făcut dovada pretențiilor sale, iar chemata în garanție nu a administrat probe prin care să dovedească netemeinicia pretențiilor acestuia.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs chemata în garanție SC O. SA, solicitând în principal anularea cererii de chemare în garanție ca netimbrată, iar în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor la 10.257.700 lei, sumă calculată conform dispozițiilor legale în materie, având în vedere că despăgubirile stabilite de instanță depășesc suma care poate fi acordată de societățile de asigurare în baza asigurării obligatorie de răspundere civilă, care se calculează conform hotărârii de guvern.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate de chemata în garanție, înalta Curte constată că recursul nu este fondat, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică.
Se constată că motivele de recurs formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ în art. 304 C. proc. civ., ci sunt chestiuni de fapt, care vizează netemeinicia hotărârii atacate.
Cu toate acestea, vor fi analizate motivele de recurs invocate de recurentă.
Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în garanție este admisibilă atunci când partea din proces are dreptul, în cazul în care ar cădea în pretenții, să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
în speță, pârâtul era îndrituit să se îndrepte împotriva SC O. SA cu o cerere în despăgubire în temeiul contractului încheiat între pârâtul T.V., în calitate de asigurat și chemata în garanție, în calitate de asigurător, contract de asigurare obligatorie încheiat prin efectul legii, în care drepturile și obligațiile părților sunt stabilite prin lege.
în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995 este obligatorie numai asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de circulație.
Asigurătorul datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de autovehicul în cazul în care, pentru acest accident, se poate angaja, potrivit legii, răspunderea civilă a persoanei asigurate.
în temeiul asigurării de răspundere civilă asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate terților, ceea ce s-a întâmplat și în speță ca urmare a admiterii cererii de chemare în garanție, aplicându-se principiul reparării integrale.
în speță, reclamantul a făcut dovada pretențiilor sale și nici pârâtul și nici chemata în garanție nu contestat probele administrate, astfel că despăgubirile au fost acordate conform cererii reclamantului (de altfel, acesta a dovedit un cuantum mai mare al prejudiciului, însă acțiunea a fost admisă în limita a ceea ce s-a solicitat).
Cu privire la primul motiv de recurs prin care se susține că cererea de chemare în garanție nu a fost timbrată solicitându-se anularea acesteia, se constată că această cerere, ca de altfel și cererea principală, este scutită de taxa judiciară de timbru.
De altfel, potrivit art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile, pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea.
Ori, în speță, ca urmare accidentului produs între reclamantul I.C. și pârâtul T.V., acesta din urmă a fost condamnat prin sentința penală nr. 104 din 6 februarie 2003 a Judecătoriei Moreni.
Având în vedere că cererea principală este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 10 din Legea nr. 146/1997 și cererea de chemare în garanție este supusă acestei reguli.
în consecință, în raport de aceste considerente, înalta Curte a constatat că recursul a fost nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., l-a respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3383/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3382/2005. Comercial → |
|---|
