ICCJ. Decizia nr. 3383/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2003 reclamantul M.A.I. - D.G.R.J.C. a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Ploiești la plata sumei de 17.402.698.382 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a pazei militare de care aceasta a beneficiat în perioada 1 iunie 2002 - 17 noiembrie 2003, 2.492.093.383 lei penalități de întârziere aferente debitului și 1.274.407.900 lei contravaloarea transportului efectivelor auto proprietatea M.A.I., pentru îndeplinirea misiunii de pază în perioada 1 ianuarie - 30 octombrie 2003.
Tribunalul Prahova, secția comercială, prin sentința nr. 880 din 16 aprilie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la 941.897.610 lei penalități de întârziere și 1.274.407.900 lei contravaloare tarife transport.
Apelurile declarate de reclamant și pârâtă au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 598 din 16 august 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
S-a reținut în considerentele deciziei că pentru stabilirea exactă a cuantumului penalităților de întârziere s-a dispus efectuarea unei expertize contabile și nici una din părți nu au formulat obiecțiuni cu privire la modul de calcul și cuantumul acestora.
în ceea ce privește stabilirea contravalorii transportului cu mijloace auto, reclamantul a dovedit că a fost nevoit să folosească mijloacele auto proprietatea sa, deoarece cele aparținând pârâtei au avut defecțiuni tehnice.
împotriva acestei decizii reclamantul și pârâta au declarat recurs și au susținut că este nelegală și netemeinică.
Reclamantul a invocat în recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că atât instanța de fond cât și cea din apel, în mod greșit au reținut concluzia din raportul de expertiză contabilă potrivit căreia dobânda de 0.06 % se aplică facturilor întocmite la noul tarif, rezultând că penalizările de întârziere sunt în cuantum de numai 1.126.895.006 lei. Că obligația de plată chiar dacă s-a modificat era scadentă la data la care au fost emise primele facturi, iar pârâta trebuia să-și achite obligațiile de plată, conform contractului, în termen de 20 de zile de la primirea facturii.
Pârâta SC C. SA cu sediul în Ploiești a susținut în recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., că instanța de apel nu a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriu și efectuarea unei noi expertize contabile care să aibă în vedere și adresa din 30 aprilie 2004, prin care se recunoaște de către reclamant că în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2002 SC C. SA Ploiești a achitat unităților prestatoare de pază suma de 30,5 miliarde lei pentru dotări.
A invocat recurenta că sumele destinate dotărilor care i-au fost facturate, nu au fost folosite de unitățile de jandarmi, așa încât aceasta nu datorează penalități de întârziere aferente sumelor plătite cu destinația - dotare.
Nu sunt datorate nici cheltuielile reprezentând contravaloarea transportului cu mijloace auto, la care a fost obligată de ambele instanțe fără a se arăta temeiul legal al acestora.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtei întrucât a achitat, cu întârziere contravaloarea prestațiilor și nu a plătit tarifele de transport.
Ambele recursuri nu sunt întemeiate.
Reclamantul M.A.I. - D.G.R.J.C. prin U.M. Ploiești, în calitate de prestator de servicii a încheiat cu pârâta SC C. SA Ploiești în calitate de beneficiar, contractul de prestări servicii de pază și intervenție din 27 mai 2002 având ca obiect prestarea de către reclamant a serviciului de pază și intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere, a echipamentelor și instalațiilor aferente acestora.
Părțile au stabilit tarifele și modalitățile de plată, iar la art. 12 din contract au prevăzut clauza prin care beneficiarul datorează prestatorului penalități în cuantum de 0,01 % din valoarea sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței.
Ulterior, la 4 august 2003 s-a încheiat actul adițional din contract, în sensul ca serviciul de pază să se execute contra cost conform tarifelor fundamentate de M.I., avizate de O.C., la nivelul cheltuielilor ocazionate de executarea misiunii.
Părțile au convenit prin același act că este aplicabil Protocolul încheiat între M.I. și M.I.R., cu începere de la 1 ianuarie 2003 pentru tariful de pază militară.
Potrivit art. 5 alin. (2) din acest Protocol, prestația de pază va cuprinde cheltuielile de personal și materiale, la care se adaugă cheltuielile aferente cu dotarea, respectiv mijloacele de transport, comunicații, materiale pentru pregătirea efectivelor necesare funcționării pazei și intervenției, precum și alte cheltuieli.
La acest protocol, părțile au încheiat actul adițional nr. 1 prin care au convenit modificarea articolului 18 din contract, conform căruia cheltuielile de funcționare aferente dotărilor efectivelor de jandarmi se asigură de către operatorii licențiați prin contracte de comodat.
Astfel, părțile au încheiat contractul de comodat din 16 iunie 2003, prin care pârâta beneficiar a pus la dispoziția reclamantului prestator mijloacele auto în vederea derulării contractului încheiat privind operațiunile de pază și intervenție.
De menționat că prin actul adițional din 4 august 2003 părțile au convenit modificarea procentului de penalități, în sensul că pentru nerespectarea obligațiilor de plată asumate prin contract, beneficiarul datorează prestatorului penalități în cuantum de 0,06 % din valoarea sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței, conform H.G. nr. 1513 din 18 decembrie 2002.
în raport de aceste modificări contractuale, s-au calculat penalitățile de întârziere datorate de pârâtă în cuantum de 1.126.895.006 lei.
Susținerea reclamantului că ambele instanțe au reținut în mod greșit concluziile raportului de expertiză contabilă potrivit căruia procentul de 0,06 % se aplică facturilor întocmite la noul tarif, întrucât obligația de plată chiar dacă s-a modificat era scadentă la data la care au fost emise primele facturi, nu are suport probator.
Instanța de apel a reținut în mod corect concluziile raportului de expertiză contabilă care a stabilit că procentul de 0,06 % se aplică la facturile întocmite și valabile la noul tarif cuprins în noile facturi valabile de la data de 1 ianuarie 2003, pentru zilele ce depășesc scadența acestor facturi.
Facturile inițiale au fost anulate prin stornare și înlocuite cu facturi noi, pentru care s-a stabilit o altă scadență, deci o altă obligație a beneficiarei prestațiilor.
De altfel, la data de 9 aprilie 2004, când cauza s-a soluționat în fond la Tribunalul Prahova, reclamantul a declarat că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă.
Pentru considerentele expuse, recursul reclamantului nu este fondat.
Referitor la recursul pârâtei se constată că nici acesta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă.
Mai mult, cu ocazia dezbaterilor în fond pârâta prin consilier juridic a solicitat în principal respingerea acțiunii și în subsidiar obligarea la plata penalităților de întârziere, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Susținerea recurentei că la instanța de apel se impunea efectuarea unei noi expertize contabile în raport de înscrisurile obținute după pronunțarea sentinței instanței de fond, va fi înlăturată întrucât nu are suport probator.
Astfel, adresa invocată de recurenta-pârâtă din 30 aprilie 2004, prin care recurentul-reclamant a recunoscut că SC C. SA Ploiești a achitat pentru perioada 1 iunie - 31 decembrie 2002 unităților prestatoare de pază suma de 30,5 miliarde lei, pentru dotări, nu poate fi avută în vedere întrucât nu a fost prezentată integral de aceasta.
Pe de altă parte, reclamantul i-a comunicat pârâtei că întârzierea la plată a sumei aferente cheltuielilor de dotare pe anul 2002 a determinat virarea integrală a sumei la bugetul de stat, conform art. 62 din Legea nr. 500 din 13 august 2002, privind finanțele publice.
Așa fiind, în mod corect s-a reținut de ambele instanțe că pârâta datorează penalități de întârziere în temeiul art. 12 din contractul încheiat între părți, în sumă de 941.897.610 lei avându-se în vedere că aceasta a achitat 184.897.396 lei cu acest titlu.
în raport de considerentele reținute, este fără relevanță susținerea pârâtei că în cuantumul penalităților pretinse pentru plata cu întârziere a obligației exigibile în anul 2002, se cuprind și penalități aferente sumelor plătite cu titlu de dotare.
Susținerea pârâtei că nu datorează contravaloarea transportului mijloacelor auto, întrucât reclamantul este cel care nu și-a respectat obligația de dotare deși ea a achitat aceste cheltuieli, este o simplă apărare care nu are temei legal.
Părțile au stabilit prin actul adițional din 4 august 2003, încheiat la contract ca serviciul de pază să se execute contra cost conform tarifelor fundamentate de M.I. și că este aplicabil Protocolul încheiat între M.I.R., cu începere de la 1 ianuarie 2003 pentru tariful de pază militară.
La art. 5 alin. (2) din Protocol s-a menționat că prestația de pază cuprinde printre alte cheltuieli și cele aferente cu dotarea, respectiv mijloacele de transport.
Pe de altă parte, în baza actului adițional nr. 1, părțile au încheiat contractul de comodat din 16 iunie 2003, prin care pârâta beneficiar a pus la dispoziția reclamantului prestator mijloacele auto în vederea derulării operațiunilor de pază și intervenție.
De comun acord, părțile au stabilit la art. 4 lit. d) alin. ultim din acest contract, că dacă apar defecțiuni și remedierea acestora va dura mai mult de 72 ore de la constatare, comodantul beneficiar va asigura înlocuirea mijlocului auto defect, iar dacă acest lucru nu este posibil, comodatarul (în speță reclamantul) va asigura misiunea cu mijloace proprii, contra cost.
în raport de aceste clauze contractuale, reclamantul a făcut dovada cu adresele din 18 iulie 2003 și 20 octombrie 2003 că i-a comunicat pârâtei defecțiunile unui număr de autovehicule și i-a solicitat să ia măsurile ce se impun pentru repunerea în stare de funcționare sau înlocuire a acestora.
Cum pârâta nu a dat curs acestora, reclamantul a asigurat misiunea cu mijloacele auto proprii, conform convenției părților.
Așa fiind, temeiul legal al obligării pârâtei la plata sumei de 1.274.407.900 lei contravaloare tarife transport este art. 969 C. civ., privind respectarea convențiilor încheiate între părți, precum și clauzele contractuale, așa cum au fost modificate de părți prin acte adiționale și contractul de comodat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că decizia instanței de apel a fost legală și temeinică și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-au respins, ca nefondate recursurile declarate de reclamant și pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3393/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2841/2005. Comercial → |
|---|
