ICCJ. Decizia nr. 2774/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 21 martie 2003, reclamanții D.M. și D.D. au solicitat ca în contradictoriu cu SC B. SA, sucursala Craiova prin A.V.A.B. și SC G.I.E. SRL Craiova, instanța de judecată să constate că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului de ipotecă, acesta stingându-se prin stingerea obligației principale de plată și în temeiul art. 35 din Legea nr. 7/1996, să dispună radierea ipotecii înscrise în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni sub nr. 10946 din 8 septembrie 1998, având ca obiect apartamentul situat în Craiova, str. Lăpuș.
în motivarea cererii reclamanții au arătat că au garantat cu imobilul menționat, un credit în valoare de 200.000 dolari S.U.A. acordat SC G.I.E. SRL de către sucursala Craiova a B., conform addendumului din 9 septembrie 1996.
Creditul menționat, scadent la 6 ianuarie 1999, a fost achitat integral, inclusiv dobânda aferentă.
Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin sentința nr. 32 din 29 mai 2003, a admis excepția necompetență materială și a declinat competența soluționării în fond a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială.
Prin sentința nr. 5921 din 7 octombrie 2003, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea și a dispus radierea ipotecii.
S-a reținut că din probatoriul administrat rezultă rambursarea la termen a creditului garantat de reclamanți, așa încât nu mai sunt întrunite condițiile de existență ale dreptului de ipotecă.
împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta A.V.A.B. a declarat apel, susținând că sentința atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe și cu aplicarea greșită a legii.
Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 44 din 29 ianuarie 2004, a respins apelul ca nefondat.
în motivarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că pârâta nu a atacat hotărârea de declinare a competenței soluționării în fond a cauzei.
Totodată, competența tribunalului a fost stabilită, în raport de împrejurarea că instanțele au fost sesizate cu o cerere nepatrimonială.
în fine, pârâta nu contestă achitarea creditului garantat, dar aceasta apreciază că garanția ipotecară s-ar întinde asupra întregului împrumut, în valoare de 700.000 dolari S.U.A.
împotriva acestei din urmă hotărâri, A.V.A.B. a declarat recurs.
S-a susținut că tribunalul s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei instanțe, stabilită prin art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv a curții de apel.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 48 din același act normativ, în mod greșit calea de atac exercitată a fost calificată ca fiind apel.
Totodată, în mod greșit a fost calificată și cererea reclamanților, care întrunește toate elementele contestației la executare ce privea un titlu executoriu ne emis de o instanță de judecată.
în fine, cererea de radiere a ipotecii pe calea procedurii contencioase apărea ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea cadastrului. De altfel, instanța nu s-a pronunțat nici asupra lipsei capacității de folosință și implicit de exercițiu a pârâtei B., care nu mai există ca persoană juridică încă din 1998.
A mai susținut pârâta că în mod greșit s-a reținut de către instanțe împrejurarea achitării creditului garantat.
în concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului, în vederea judecării, instanței competente. în subsidiar, pârâta a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 a fost stabilită competența materială exclusivă absolută a curții de apel, ca instanță de fond, pentru soluționarea cererilor privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.B.
Competența materială procesuală stabilită prin textul menționat nu poate fi extinsă la litigii având ca obiect sau natură diferită decât cea reglementată.
Ori, în cauză, instanțele au fost sesizate cu o acțiune nepatrimonială, având ca obiect radierea unei ipoteci, ca urmare a stingerii obligației principale prin plată, a cărei soluționare este de competența tribunalului.
Ca atare, motivul de casare privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei instanțe, s-ar fi constatat a fi neîntemeiat, chiar și în condițiile nestabilirii irevocabile a competenței în prezenta cauză.
Prin urmare, hotărârea atacată nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizat de pârâtă.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 399 C. proc. civ., contestația la executare constituie un mijloc de a supune examinării instanței competente, actele de executare silită îndeplinite cu neobservarea dispozițiilor legii execuționale, urmărindu-se anularea acestora.
Ori, în cauză, A.V.A.B. nu a început executarea silită, în calitate de creditor urmăritor, așa încât reclamanții din prezenta cauză nu aveau a formula o contestație la executare și, în consecință, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul criticilor privind greșita calificare de către instanță a cererii cu care a fost sesizată.
Pentru motivele arătate și criticile privind greșita calificare de către instanța de control judiciar a căii de atac exercitată de pârâtă se constată a fi neîntemeiată.
Pe de altă parte, procedura necontencioasă stabilită prin art. 22 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, privește o situație precis determinată, ce nu se regăsește în prezenta cauză, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.
Din actele dosarului rezultă îndeplinirea condiției specializării ipotecii, prevăzută de art. 1776 C. civ., sub aspectul valorii creanței garantate.
Creanța garantată a fost stinsă prin plată, așa cum rezultă din probatoriul administrat.
Prin urmare, în mod judicios s-a reținut stingerea ipotecii pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului de obligație garantat, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei din urmă critici.
Totodată, instanțele s-au pronunțat față de A.V.A.D., așa încât criticile privind neobservarea lipsei calității de folosință a B. se constată a fi lipsite de relevanță juridică.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2826/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2771/2005. Comercial → |
|---|
