ICCJ. Decizia nr. 2771/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 2 noiembrie 2000, reclamantul C.A.C. a chemat în judecată SC G.A.R.G.A. SA, sucursala Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la plata următoarelor sume:
- 8902,28 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin accidentul rutier în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului proprietate personală;
- 3.332.000 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea autoturismului avariat;
- 800.000 lei reprezentând onorariul cuvenit expertului pentru efectuarea expertizei în cadrul cererii de asigurare a dovezilor;
- 670.000 lei reprezentând contravaloare constatare avarii, efectuată de unitatea de service;
- 750 dolari S.U.A. lunar, reprezentând contravaloare chirie plătită pentru un autoturism procurat în această modalitate pentru înlocuirea temporară a autoturismului avariat.
Totodată, reclamantul a solicitat reactualizarea sumelor menționate, cu rata inflației la data plății efective a acestora.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra autoturismului.
La data de 16 august 2000, autoturismul a fost angajat într-un accident rutier, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către numitul C.G., care conducea autoturismul marca F.S.
Deși s-a prezentat în termen la asigurător, acesta nu a inițiat procedurile legale pentru constatarea pagubelor și plata indemnizației.
Drept urmare, reclamantul a fost obligat să formuleze cerere de asigurare a dovezilor, să transporte autoturismul la un service auto specializat, să ceară o nouă constatare, evaluare a costurilor reparației și eliberarea devizului de reparație.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că:
- tichetul de asigurare din 14 august 2000 este fals, împrejurare în raport de care a refuzat plata indemnizației de asigurare, conform art. 8 alin. ultim din H.G. nr. 1054/1999;
- nu a fost făcută dovada întinderii prejudiciului, în condițiile actului normativ menționat;
- sumele reprezentând cheltuieli în cauza privind asigurarea dovezilor nu sunt datorate în prezenta cauză;
- contravaloarea constatării efectuată de unitatea service, reprezentând un prejudiciu indirect, nu se datorează separat de indemnizația de despăgubire, făcând parte din aceasta;
- lipsa de folosință cu referire la suma de 750 dolari S.U.A. lunar, nu este prevăzută a fi preluată la plată de către asigurător.
în fine, invocând dispozițiile art. 57 din Legea nr. 136/1995, pârâtul a solicitat introducerea în cauză a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului.
La termenul din 30 ianuarie 2001, pârâta a solicitat suspendarea judecarea cauzei până la soluționarea plângerii penale.
Prin sentința nr. 144 din 13 februarie 2001, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului 8902,28 euro, 3750 dolari S.U.A., precum și 750 dolari S.U.A. /lunar, începând cu luna februarie 2001, până la plata efectivă în echivalent lei.
Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat să mai plătească reclamantului 4.802.000 lei, toate sumele cu titlu de despăgubiri civile și 11.750.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că prin procesul verbal de contravenție din 24 august 2000, s-a constatat producerea unui accident de circulație, la data de 16 august 2000, pe raza municipiului Craiova, din vina conducătorului auto C.G., rezultând avarierea autoturismului proprietatea reclamantului.
Deși reclamantul s-a adresat pârâtei, aceasta a refuzat să-și îndeplinească obligația de plată a despăgubirii.
Apărarea pârâtei, în sensul că tichetul de asigurare prezentat este fals, ceea ce justifică legal refuzul plății despăgubirii, nu poate fi primită atâta timp cât aceasta nu a cerut înscrierea în fals, precum și față de faptul că reclamantul este un terț în contractul dintre asigurări și asiguratul autor al accidentului rutier.
în fine, reclamantul a făcut dovada cheltuielilor efectuate, solicitate cu titlu de despăgubiri, iar cuantumul acestora se încadrează în plafonul stabilit prin H.G. nr. 1054/2000, iar diferența ce ar depăși acest plafon, este datorată în temeiul art. 998 C. civ.
împotriva hotărârii primei instanțe pârâta a declarat apel, criticile privind greșita apreciere a probelor administrate.
Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 961 din 11 octombrie 2001, a respins apelul ca nefondat.
în motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că din probatoriul administrat rezultă producerea accidentului auto din culpa pârâtului II, solicitarea de către reclamant a despăgubirii, ignorarea cererii sale de către asigurător.
Drept urmare, reclamantul a fost obligat la asigurarea dovezilor, transportul autoturismului avariat la service specializat și închirierea altui autoturism pe perioada efectuării reparațiilor.
Pârâta nu a întocmit dosar de daune și numai după sesizarea instanței de către reclamant a solicitat suspendarea judecării cauzei, contest în care în mod judicios prima instanță a respins cererea de încuviințare a probei cu expertiză tehnică.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 1054/1999, în raport de împrejurarea constatării că tichetul de asigurare prezentat era fals, situație ce justifică refuzul plății indemnizației, neavută în vedere de instanțe.
Pe de altă parte, la dosar a fost depusă copie a plângerii penale, înregistrată la organul de urmărire penală, împrejurare în raport de care în mod greșit s-a reținut nesesizarea acestuia, ceea ce echivalează cu o nemotivare și în raport de care în mod greșit s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei.
S-a mai arătat că nu au fost respectate dispozițiile legale privind stabilirea cuantumului pagubelor datorate în baza contractului de asigurare, ca urmare a respingerii în mod greșit a probei cu expertiză.
Din motivul arătat, cuantumul obligației de plată stabilită în sarcina asigurătorului depășește plafonul stabilit prin hotărârea de guvern menționată. Mai mult, valoarea despăgubirii a fost stabilită nelegal, în baza devizului estimativ și nu a facturării finale care să evidențieze operațiunile efectuate.
în fine, în mod nelegal s-a reținut că răspunderea pârâtei este angajată, concomitent, în temeiul Legii nr. 136/1995 și a art. 969 C. civ.
în concluzie, pârâta a solicitat, în principal, suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., iar în cazul respingerii cererii, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este necontestat în cauză producerea accidentului din culpa pârâtului II și avarierea autoturismului reclamantului, precum și ignorarea de către asigurător a cererii de despăgubiri.
Este adevărat că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate în situația în care deținătorul autovehicolului nu face dovada valabilității asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele cauzate terților prin accidente de autovehicule, la data accidentului.
însă, această dovadă s-a făcut în cauză.
După sesizarea instanței, pârâta a invocat incidența art. 8 din H.G. nr. 1054/1999, cu referire la împrejurarea că tichetul de asigurare ar fi fals.
Ori, cu privire la acest mijloc de probă pârâta nu a cerut înscrierea în fals, așa cum în mod corect au reținut ambele instanțe, așa încât în mod judicios instanțele l-au avut în vedere la pronunțarea hotărârii, recursul constatându-se a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Pe de altă parte, pârâta invocă formularea plângerii penale, fără a face dovada începerii urmăririi penale, așa încât în mod judicios s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 244 pct. 2 din C. proc. civ., privind suspendarea facultativă a judecății, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul aceste critici.
în cauză, ca urmare a neîntocmirii de către asigurător a dosarului de daună, reclamantul a inițiat procedura asigurării dovezilor, în cadrul căreia au fost stabilite avariile produse autoturismului proprietate personală a acestuia după care, prin service specializat a stabilit valoarea reparațiilor.
Ca atare, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 201 C. proc. civ., așa încât în mod legal cererea privind încuviințarea probei cu expertiză a fost respinsă.
în fine, cuantumul despăgubirilor datorate de asigurător au fost stabilite conform art. 6 din normele de aplicare a H.G. nr. 1054/1999, fără a depăși limita maximă a despăgubirilor de asigurare stabilite prin actul normativ menționat, iar distincțiile făcute de pârâtă nu au temei legal, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2774/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2748/2005. Comercial → |
|---|
