ICCJ. Decizia nr. 2844/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2844/2005
Dosar nr. 10166/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 9636 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Constanţa a admis cerere principală formulată de reclamanta, pârâtă SC F.S. SRL Eforie Nord şi cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată de pârâta – reclamantă SC E. SA Eforie Nord, iar ca urmare reclamanta pârâtă a fost obligată să plătească 258.537.776 lei, contravaloare chirie aferentă anului 2003, plus T.V.A. şi primă de asigurare.
A mai fost obligată reclamanta să plătească pârâtei penalităţile de întârziere, în cuantum de 0,5 % pe zi din valoarea totală a chiriei calculate, din 2 mai 2003 şi până la achitarea debitului.
S-a constatat reziliat de drept contractul de închiriere din 31 mai 2002, autentificat la 31 mai 2002.
În baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea la judecată a pârâtei – reclamante cu privire la capătul de cerere referitor la evacuarea reclamantei din activul R.B. şi a obligat reclamanta către pârâtă a sumei de 18.956.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta – pârâtă SC F.S. SRL.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia civilă 238 din 8 iulie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC F.S. SRL, împotriva sentinţei nr. 9636/2003 a Tribunalului Constanţa.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă, că reclamanta a încălcat prevederile contractuale şi a efectuat transformări neautorizate la imobil în vederea optimizării propriei activităţi.
De asemenea, reclamanta a cunoscut situaţia activului la data adjudecării imobilului – restaurant, acţionând în baza principiului „văzut şi plăcut", sens în care a depus garanţie, iar chiria a fost stabilită în raport şi de starea imobilului.
Întrucât pârâta nu şi-a respectat obligaţia de plată a chiriei la termenele convenite a devenit operabil pactul comisoriu de grad IV din contract, privind rezilierea acestuia.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a fost de bună credinţă, a achitat chiria pentru anul 2002, însă a folosit activul până în data de 24 iunie 2003.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta – pârâtă SC F.S. SRL la data de 16 septembrie 2004.
La data de 29 noiembrie 2004, recurenta a depus motivele de recurs.
În esenţă, criticile aduse deciziei se referă la faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda imobilul într-o stare conform cu „diagnosticul tehnic" cuprins în caietul de sarcini şi nici nu a permis licitatorilor să verifice activul.
Se mai susţine că reclamanta – pârâtă a solicitat rezilierea contractului pentru că imobilul nu corespunde, structural şi funcţional, cu cel descris în diagnosticul tehnic.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta – reclamantă SC E. SA a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de faptul că nu a fost motivat de termenul prevăzut de lege.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că „excepţia" invocată este fondată.
Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii.
Art. 302 C. proc. civ., stabileşte că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel.
În art. 306 C. proc. civ., se prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică.
În speţă, comunicarea deciziei către reclamanta – pârâtă s-a făcut la data de 3 septembrie 2004.
Recursul a fost depus în data de 16 septembrie 2004, deci în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Motivele de recurs însă au fost depuse la dosar în data de 22 noiembrie 2004, deci peste termenul legal ultima zi pentru depunerea motivelor de recurs, în termenul legal prevăzut de art. 303 C. proc. civ., cu referire la art. 301 C. proc. civ., era 19 septembrie 2004.
În consecinţă, având în vedere că recursul nu a fost motivat înăuntrul termenului de recurs, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta pârâtă SC F.S. SRL Eforie Nord.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut şi că motivele din recurs nu sunt motive de ordine publică, iar din examinarea deciziei Înalta Curte nu a constatat un astfel de motiv pentru a trece la soluţionarea căii de atac pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta SC F.S. SRL Eforie Nord, împotriva deciziei nr. 238/ COM din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2846/2005. Comercial → |
|---|
