ICCJ. Decizia nr. 2837/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2837/2005
Dosar nr. 9786/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 3 februarie 2003, reclamanta SC F. SA, a chemat în judecată pe pârâtul I.L., solicitând instanţei să se dispună evacuarea pârâtului din spaţiul comercial în suprafaţă de 40,76 mp. situat în Bucureşti, pentru lipsă de titlu şi pentru neplata contravalorii lipsei de folosinţă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a încheiat la data de 25 august 2000, contractul de închiriere, pentru spaţiul menţionat pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2000 şi 31 august 2001, iar deşi termenul a expirat pârâtul refuză să elibereze spaţiul.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că între părţi a mai existat un litigiu care a făcut obiectul dosarului soluţionat prin sentinţa civilă 3453 din 11 martie 2002, irevocabilă prin sentinţa civilă 1153/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins acţiunea reclamantei având ca obiect evacuarea pârâtului din acelaşi spaţiu comercial.
Pârâtul a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, reclamanta nefăcând dovada calităţii de proprietar, imobilul fiind retrocedat fostului proprietar.
Excepţiile au fost respinse prin încheierea din 9 iunie 2003.
Prin sentinţa comercială nr. 1771 din 5 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, în esenţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada spaţiului comercial în litigiu, din actele dosarului rezultând faptul că a avut în administrare spaţiul conform contractului de prestări servicii încheiat cu D.G.A.F.I. până la 31 decembrie 2001, iar prin dispoziţia nr. 863 din 10 martie 2003, emisă de P.G.M. Bucureşti, imobilul a fost restituit în natură fostului proprietar, menţionându-se că toate contractele de închiriere dintre chiriaşi şi SC F. SA încetează de drept pe data punerii în posesie a proprietarilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC F. SA.
Prin Decizia comercială 291 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentinţa comercială nr. 1771/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în sensul că a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtului pentru lipsă de titlu.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin încheierea interlocutorie din 9 iunie 2003 prima instanţă a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, reţinând că aceasta are calitate de proprietar asupra spaţiului comercial.
S-a mai reţinut că oricum contractul de închiriere a încetat prin denunţare unilaterală, pârâtul ne mai putând folosi imobilul în lipsa unui titlu, iar de altfel pârâtul nu a făcut dovada că ar avea un titlu în acest sens.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs pârâtul I.L., criticile formulate vizând următoarele aspecte:
- excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurent în apel nu a fost motivată de instanţă; prin Decizia civilă nr. 1153/2002 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă irevocabil, acţiunea în evacuare formulată de SC F. SA, iar în raport de această soluţie se apreciază că există tripla identitate de părţi, obiect (evacuare) şi cauză (calitatea de proprietar a reclamantei şi lipsa titlului pârâtului);
- în cauză, greşit s-a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă, având în vedere că prin dispoziţia nr. 863 din 10 martie 2003 a P.G.M. s-a retrocedat imobilul în speţă fostului proprietar, proprietar care la 1 iunie 2004 a încheiat un contract de închiriere cu recurentul pârât asupra spaţiului.
Se mai susţine că instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pe lipsa unui titlu al pârâtului.
În drept, recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că, în urma punerii în executare a deciziei recurate, la 10 noiembrie 2004, pârâtul a eliberat spaţiul ocupat abuziv, după cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc.
De asemenea, se susţine că a dovedit legitimitatea calităţii sale procesuale active, prin hotărârile judecătoreşti aflate la dosarul cauzei, iar prin sentinţa civilă nr. 575 din 10 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută parţială a dispoziţiilor P.G.M. nr. 863/2003, fiind exceptate de la restituirea în natură spaţiile comerciale de la imobilul şi parterul imobilului din cauză.
Examinând Decizia prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Astfel, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat se constată că instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a acestei excepţii, pronunţându-se şi în practica şi în considerente.
Corect a respins instanţa de apel în temeiul art. 1201 C. civ., excepţia invocată, constatând că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Tripla identitate de obiect, cauză şi părţi este o condiţie a existenţei autorităţii de lucru judecat.
Obiectul îl constituie protecţia unui drept sau a unui interes, adică însăşi pretenţia formulată prin cererea de chemare în judecată.
Cauza reprezintă temeiul juridic al dreptului pretins şi nu se confundă cu scopul urmărit prin acţiune şi nici cu motivele cererii. Astfel, există identitate de cauză numai dacă fundamentul dreptului pretins este acelaşi.
În ceea ce priveşte părţile, textul se referă la calitatea lor juridică.
În speţă, cum bine s-a constatat de cele două instanţe, nu există tripla identitate.
Astfel, susţinerea recurentului că între aceleaşi părţi a mai existat un proces care a avut acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, proces care s-a soluţionat prin Decizia civilă nr. 3453/2002 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1153/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, este adevărată doar în parte, în ceea ce priveşte identitatea de părţi din cele două dosare.
În ceea ce priveşte cauza şi obiectul celor două dosare nu există identitate.
În primul proces, obiectul l-a constituit rezilierea contractului de închiriere, încheiat între părţi, evacuarea pârâtului I.L. ca o consecinţă a admiterii primului capăt de cerere şi obligarea acestuia la plata de daune interese (acţiune care de altfel a fost respinsă).
Obiectul prezentului proces îl constituie evacuarea pârâtului din acelaşi spaţiu comercial pentru lipsă de titlu şi neplata contravalorii lipsei de folosinţă.
Cu privire la cauză, se observă că în primul caz temeiul juridic l-a constituit dispoziţiile art. 1439 alin. (2) C. civ., art. 1453 C. civ., iar în speţa de faţă, temeiul juridic îl constituie dispoziţiile contractului (legea părţilor) şi art. 480 C. civ.
Se observă că practic, declanşarea prezentului litigiu a fost determinat de considerentele instanţelor care s-au pronunţat în primul proces, respectiv necesitatea ca SC F. SA să clarifice situaţia privind calitatea acesteia de proprietară a spaţiului în litigiu.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs referitor la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, se constată că instanţa de apel nu a făcut o greşită apreciere a calităţii de proprietar a intimatei.
Se constată că în mod corect s-a reţinut că intimata reclamantă are calitate procesuală activă, interpretându-se corect probele administrate în cauză.
În speţă, se apreciază că derularea procesului s-a făcut cu verificarea sintagmei „probatio diabolica" a dreptului de proprietate.
Cererea de chemare în judecată formulată de intimata SC F. SA are ca obiect acţiunea în evacuare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., invocându-se calitatea de proprietară asupra spaţiului din Bucureşti şi lipsa de titlu a recurentului asupra acestui spaţiu.
Între părţi s-a desfăşurat şi se desfăşoară o întreagă serie de procese care privesc direct sau indirect dreptul de proprietate a spaţiului în litigiu şi titularul acestui drept.
Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost reţinută corect atât prin încheierea interlocutorie din 9 iunie 2003 a primei instanţe cât şi prin Decizia recurată.
Din actele dosarului rezultă că spaţiul comercial situat la parterul şi subsolul imobilului este inclus în capitalul social al reclamantei, după cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare acţiuni, transcris la Judecătoria sector 2, contract în care este menţionat şi imobilul în litigiu.
De asemenea, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea 15/1990, dreptul de administrare directă asupra terenurilor şi celelalte active ale fostelor întreprinderi de stat, la momentul transformării acestora ca societăţi comerciale cu capital de stat, s-a transformat în drept de proprietate asupra terenurilor şi activelor avute în patrimoniu la data înfiinţării.
La momentul înfiinţării reclamanta ca societate comercială cu capital integral de stat dreptul de administrare asupra spaţiului în litigiu s-a transformat în drept de proprietate.
Într-adevăr, prin dispoziţia nr. 863 din 10 martie 2003 a P.G.M. s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în B-dul Pache Protopopescu, fostului proprietar, cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii 112/1995.
Totodată, se menţionează că pe data punerii în posesie a proprietarilor, contractul de închiriere dintre chiriaşi şi SC F. SA încetează de drept.
Dar, pe de o parte, prin sentinţa civilă 575 din 10 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea formulată de SC F. SA în contradictoriu cu P.M.B. prin P.G., cu P.G. şi cu H.S.H. şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a dispoziţiei nr. 863/2003, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, B-dul Pache Protopopescu, urmând a fi exclus de la restituirea în natură spaţiul comercial de la subsol şi parter deţinut de reclamantă în baza contractului de vânzare cumpărare acţiuni, cu o suprafaţă utilă de 109,07 mp., reţinându-se în esenţă că s-a încălcat dreptul de proprietate al acesteia, Decizia fiind emisă prin fraudarea legii şi având o cauză ilicită.
Sentinţa nu este definitivă, însă până la rămânerea irevocabilă şi a acestei hotărâri se constată legitimitatea procesuală activă a reclamantei în acest proces, odată în plus.
Împrejurarea că pârâtul la 15 iunie 2004 a încheiat un contract de închiriere cu numitul H.H.S. asupra imobilului în speţă (a cărui viabilitate, cel puţin în prezent, este discutabilă în raport de hotărârea anterior menţionată), nu înlătură calitatea procesuală activă a reclamantei.
Mai mult decât atât, pârâtul s-a autoevacuat din spaţiul în litigiu, situaţie constatată la 10 noiembrie 2004 de executorul judecătoresc (într-adevăr prin Decizia nr. 5268 din 23 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost anulate formele de executare).
Totodată se constată că la dosarul cauzei nu există dovada punerii în posesie a fostului proprietar, care ar fi avut ca efect încetarea de drept a contractelor de închiriere.
De altfel, cum bine a reţinut şi instanţa de apel a încetat prin denunţare unilaterală, astfel că pârâtul nu deţine un titlu legal pentru folosirea acestuia, în raport cu reclamanta.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul I.L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul I.L., împotriva deciziei nr. 291 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2836/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2844/2005. Comercial → |
|---|
