ICCJ. Decizia nr. 2907/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2907/2005

Dosar nr. 252/2005

Şedinţa publică din 17 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1523 din 9 iunie 2004, Tribunalul Arad secţia comercială a respins acţiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S., împotriva pârâtei SC M.I. SRL Lipova, societate în lichidare prin administrator judiciar SC E. SA Arad, având ca obiect obligarea acesteia la efectuarea investiţiei de mediu în societatea privatizată SC S. SA Lipova cu termen scadent la data de 25 martie 2001, aşa cum s-a obligat prin contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni, clauza 8.15.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că prin acţiunea soluţionată, prin sentinţa nr. 820 din 17 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 476/2002, reclamanta a optat pentru obligarea pârâtei la plata penalităţilor pentru neexecutarea contractului în speţă.

S-a mai reţinut că împotriva pârâtei s-a deschis procedura Legii nr. 64/1995 modificată, iar în dosarul de faliment reclamanta şi-a înscris creanţa de 172.570.000 lei, conform art. 108 pct. 4 din lege în tabelul de creanţe întocmit la data de 12 iunie 2003, conform sentinţei nr. 1382 din 16 mai 2003, pronunţată de Judecătorul Sindic.

Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 262 din 21 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S., menţinând ca legală şi temeinică sentinţa atacată atât sub aspectul soluţiei cât şi al motivării.

În contra deciziei susmenţionate reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs pentru motivul, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţele au interpretat greşit clauza penală 8.16 din contract, în raport de prevederile art. 1069 alin. (2) teza finală C. civ.

Intimata SC M.I. SRL, societate în insolvenţă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează.

Acţiunea promovată de reclamanta A.V.A.S. a fost înregistrată la Tribunalul Arad cu data de 25 martie 2004.

Cum împotriva pârâtei SC M.I. SRL Lipova, s-a deschis procedura Legii nr. 64/1995, conform sentinţei nr. 2224 din 24 octombrie 2002, pronunţată de Judecătorul sindic din cadrul Tribunalului, iar reclamanta şi-a înscris creanţa generată de neexecutarea contractului de vânzare – cumpărare în tabelul de creanţe la data de 12 iunie 2003, aspect reţinut în motivarea sentinţei, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 35 din Legea nr. 64/1995, republicată şi să dispună suspendarea cauzei.

Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat şi modificând Decizia atacată va admite apelul, va schimba în tot sentinţa atacată şi va suspenda, conform art. 42 din Legea nr. 64/1995 republicată judecarea acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 262 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică Decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentinţa şi suspendă în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995 judecarea acţiunii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2907/2005. Comercial