ICCJ. Decizia nr. 2921/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2921/2005
Dosar nr. 7965/2001
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 septembrie 1998, la Tribunalul Prahova, reclamanta SC P. SA Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Arad la plata sumei de 65.681.853,92 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor şi 3.872.274 lei cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 571 din 3 iunie 1999, Tribunalul Prahova a admis acţiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvenţională a pârâtei şi, în consecinţă, a compensat sumele datorate de către pârâtă de 65.681.854 lei penalităţi de întârziere plus 3.872.274 lei cheltuieli de judecată cu sumele datorate de către reclamantă pârâtei de 17.581.758 lei, reprezentând sumă plătită în plus de pârâtă şi penalităţi de întârziere la suma achitată în plus, precum şi la 2.299.895 lei cheltuieli de judecată şi a mai obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei, după compensare, diferenţa de 48.100.096 lei penalităţi şi 1.572.329 lei cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a avut în vedere probele cu acte şi expertiza contabilă A.S. efectuată în cauză.
Prin Decizia nr. 707 din 15 octombrie 1999, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Prin Decizia nr. 81 din 17 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat Decizia nr. 707 din 15 octombrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, cu motivarea că instanţa de apel nu a stabilit cu certitudine, în raport de obligaţiile asumate de părţi prin contractul încheiat, dacă penalităţile de întârziere au fost calculate de la data scadenţei obligaţiei, dacă părţile au încheiat o convenţie privind livrarea în avans a cantităţii de 33,2 tone motorină.
Urmare rejudecării cauzei, prin Decizia nr. 945 din 7 septembrie 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, a admis apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei nr. 571 din 3 iunie 1999, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi comercial şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 26.791.264 lei, reprezentând penalităţi pe perioada 1 iulie 1998 – 31 august 1998 şi 2.428.291 lei cheltuieli de judecată la fond.
A obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 6.788.254 lei achitată în plus, plus 73.788.321 lei penalităţi de întârziere la suma achitată în plus pe perioada 1 septembrie 1998 – 24 august 2001, plus 2.299.895 lei cheltuieli de judecată la fond, plus 3.050.503 lei cheltuieli de judecată în apel.
A compensat datoriile reciproce şi, după compensare, a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 56.707.410 lei rest după compensare, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că motivul de apel invocat de pârâtă, în sensul că greşit au fost acordate penalităţi de întârziere pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 1998, deoarece reclamanta a livrat în avans cantitatea de motorină de 33,2 tone şi prin contract nu s-a stabilit livrarea în avans a vreunei cantităţi de produs petrolier, astfel încât penalităţile de întârziere nu pot fi datorate decât pentru perioada 1 iulie 1998 – 31 august 1998 este întemeiat.
A mai reţinut că din raportul de expertiză C.G. rezultă că între părţi nu a fost încheiată vreo convenţie cu privire la livrarea în avans a cantităţii de 33,2 tone.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi, în fond, menţinerea sentinţei tribunalului, ca fiind legală şi temeinică.
Recurenta susţine astfel în esenţă că greşit s-a reţinut că pârâta nu datorează penalităţi pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 1998, motivat de faptul că reclamanta a livrat în avans cantitatea de 33,2 tone motorină, atât timp cât livrarea s-a făcut la cererea pârâtei, în condiţiile stabilite de art. 1 şi art. 5 din contract şi nu la iniţiativa P. Ploieşti.
Arată, de asemenea, că instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare pronunţate de instanţa supremă.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 314 C. proc. civ. şi, într-adevăr, nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei nr. 81 din 17 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, potrivit cărora trebuia să stabilească cu certitudine în raport de obligaţiile asumate de părţi prin contractul încheiat dacă penalităţile de întârziere au fost calculate de la data scadenţei obligaţiei şi dacă părţile au încheiat o convenţie privind livrarea în avans a cantităţii de 33,2 tone motorină.
Astfel, având în vedere că cele dispuse de instanţa de casare nu au fost menţionate explicit în obiectivele expertizei ce a fost efectuată în apel de expertul C.G. s-a ajuns la exprimarea unor concluzii eronate şi neconcludente soluţionării cauzei, în dezacord cu restul probatoriului administrat în cauză.
În această împrejurare urmează să se dea relevanţă actelor dosarului, din care rezultă că pârâta nu a refuzat cantitatea de marfă livrată anticipat, considerându-se acceptare tacită şi, totodată, concluziilor formulate în prima expertiză efectuată la fond, de expertul A.S., în conformitate cu care pârâta datorează reclamantei suma de 65.681.853,92 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, iar reclamanta datorează pârâtei 17.581.578 lei, formată din 6.788.254 lei sumă achitată în plus şi 10.793.324 lei penalităţi de întârziere, sume ce în mod corect au fost compensate de instanţa de fond.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de reclamantă, va fi modificată Decizia recurată şi se va respinge apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei tribunalului, care va fi menţinută, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Ploieşti, împotriva deciziei nr. 945 din 7 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată şi respinge apelul declarat de pârâta SC A. SA Arad, împotriva sentinţei nr. 571 din 3 iunie 1999 a Tribunalului Prahova, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2907/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2926/2005. Comercial → |
|---|
