ICCJ. Decizia nr. 3008/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3008/2005
Dosar nr. 10318/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 august 2000, reclamantul F.P.S. (în prezent A.V.A.S.) a chemat în judecată pe pârâta SC T.C. SA Mediaş pentru a fi obligată la plata sumei de 31.066.652 lei reprezentând dividende pentru exerciţiul financiar 1997 plus 17.151.740 lei daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele persoanelor juridice pe termen de un an.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, în calitate de acţionari în numele statului este îndreptăţit să primească dividendele aferente anului 1997 aprobate prin procesul verbal al A.G.A. şi în conformitate cu art. 67 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 1381 din 26 septembrie 2000, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea iar pârâta SC T.C. SA Mediaş a fost obligată să plătească suma de 31.066.652 lei reprezentând dividende, fiind respins capătul de cerere privind daunele interese moratorii.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 391/ A din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs autoritatea reclamantă, iar prin Decizia nr. 7493 din 10 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel cu motivarea că reclamanta este îndreptăţită să primească dobânzi conform art. 43 C. com., dobânzi ce urmează a fi stabilite cu ocazia rejudecării.
Soluţionând pricina în apel, după casare, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat Decizia nr. 213/ A din 23 august 2004, prin care a respins apelul A.V.A.S. reţinând că obligaţia de plată a daunelor moratorii este lipsită de cauză în sensul art. 966 din C. civ.
Cu actul înregistrat la 21 septembrie 2004, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a formulat motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este nelegală deoarece a reţinut eronat că obligaţia de plată a dividendelor nu aparţine societăţii ci administratorilor săi, în realitate fiind aplicabile dispoziţiile art. 111 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale.
Recursul reclamantei este fondat.
Din actele dosarului rezultă că prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a fost stabilit în mod irevocabil dreptul reclamantei de a calcula şi pretinde dobânzi în temeiul art. 43 C. com., curtea reţinând în considerente că dobânda curge de drept, din ziua când a devenit exigibilă.
Ca atare, instanţei de apel îi revenea obligaţia de a stabili întinderea acestor dobânzi, cu luarea în considerare a principiilor de drept comercial şi a ratei dobânzii.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că obligaţia de plată a dividendelor revenea administratorilor şi nu societăţii comerciale deoarece, aşa cum a susţinut recurenta, cuantumul şi distribuirea dividendelor se stabilesc de A.G.A. conform art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea Societăţilor Comerciale.
În consecinţă, recursul reclamantei este întemeiat conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi va fi admis potrivit art. 312 alin. (3) din acelaşi cod, iar Decizia atacată va fi modificată, în sensul că se va admite apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului ce va fi schimbată în parte, fiind admis şi capătul de cerere pentru daune interese moratorii în sumă de 18.525.252 lei.
De asemenea, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 213/ A din 23 august 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată. Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1381 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Sibiu pe care o schimbă în parte în sensul că admite şi cererea pentru daune interese moratorii şi obligă pârâta la plata sumei de 18.525.252 lei.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3006/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3012/2005. Comercial → |
|---|
