ICCJ. Decizia nr. 3015/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3015/2005
Dosar nr. 5/2005
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 octombrie 2003, reclamanta D.S.N. a solicitat obligarea pârâtei SC T.B. SRL Piatra Neamţ la plata sumei de 3.578.002.907 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1040 din 24 iunie 2004 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Apelul declarat de aceasta împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins prin Decizia civilă nr. 248 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
S-a reţinut în considerentele deciziei că intimata-pârâtă nu datorează suma solicitată cu titlu de penalităţi de întârziere, deoarece nu are culpă în achitarea cu întârziere a facturilor. Că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală datorită forţei majore (calamităţi naturale) dovedită cu actele depuse la dosar şi confirmate de staţia meteorologică şi primăria, precum şi expertiza tehnică efectuată în cauză.
Împotriva acestei decizii, reclamanta D.S.N. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că a livrat intimatei cantitatea de 3872 mc. masă lemnoasă, iar preţul mărfii a fost achitat peste termenele scadente prevăzute în contract la art. 24 motiv pentru care a calculat penalităţi de întârziere.
S-a susţinut că în mod greşit experta contabilă deşi iniţial a stabilit că pârâta datorează penalităţi de întârziere, ulterior a revenit şi a constatat că aceasta a fost în imposibilitate să-şi execute obligaţia din caz de forţă majoră. Că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 30 din contract potrivit cărora partea care invocă forţa majoră este obligată să o comunice în 48 ore celeilalte părţi, iar în termen de 5 zile să prezinte documentele doveditoare şi să anunţe, în termen încetarea forţei majore.
Procesele verbale de calamitate depuse de intimată nu sunt înregistrate, nu sunt vizate de ocolul silvic, deci nu pot fi avute în vedere de instanţă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului cu motivarea că forţa majoră a fost dovedită cu procesele verbale de calamitate, confirmate de S.M.P.N. şi de un terţ, respectiv P.N.
Recursul nu este fondat.
Părţile au încheiat contractul de furnizare din 9 mai 2001 ce are ca obiect livrarea de către reclamantă pârâtei, a cantităţii de masă lemnoasă negociată de acestea.
Pentru neplata în termen a contravalorii lemnului s-a prevăzut că beneficiarul va plăti penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi întârziere pentru primele 30 de zile de la data scadenţei facturii de către societate şi penalităţi de 0,4 % pe zi întârziere pentru depăşirea termenului, calculate la valoarea neachitată.
La art. 30 din contract s-a stabilit de comun acord că forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii, urmând ca aceasta să fie comunicată celeilalte părţi în termen de 48 ore, iar în 5 zile să prezinte documente doveditoare.
Intimata pârâtă a invocat că plata cu întârziere a facturilor, s-a datorat unor cauze de forţă majoră, respectiv calamităţile naturale.
Susţinerea recurentei că intimata nu poate fi exonerată de plata penalităţilor de întârziere, întrucât a ignorat prevederile art. 30 din contract, iar procesele verbale de calamitate nu sunt vizate de O.S., va fi înlăturată întrucât nu are suport probator.
Chiar dacă intimata nu a anunţat-o pe recurentă de apariţia forţei majore, aceasta a comunicat O.S. Borca, despre producerea calamităţilor.
Pe de altă parte, deşi procesele verbale de calamitate depuse de intimată nu sunt vizate de O.S., acestea sunt confirmate de S.M.P.N. şi de P.N. în sensul că în perioada derulării contractului încheiat între părţi au existat fenomene de precipitaţii, viscol şi îngheţ care a făcut imposibilă evacuarea masei lemnoase din zona respectivă.
Aceste acte au fost coroborate în mod corect de ambele instanţe, cu concluziile rapoartelor de expertiză contabilă şi tehnică efectuate în cauză, din care rezultă că exploatarea masei lemnoase nu s-a putut efectua datorită calamităţilor naturale care s-au produs în timpul derulării contractului.
Critica recurentei în sensul că iniţial expertul contabil a stabilit că intimata datorează penalităţi de întârziere şi ulterior a revenit fără nici un argument, va fi înlăturată, întrucât expertiza contabilă este numai o probă care a fost coroborată cu actele depuse la dosar privind constatarea calamităţilor naturale şi cu expertiză tehnică efectuată în cauză.
Forţa majoră constă într-o împrejurare de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără nici o culpă din partea debitorului, executarea obligaţiei contractuale pe care aceasta şi-a asumat-o.
De menţionat că forţa majoră operează chiar dacă nu a fost prevăzută în contract şi deci este o cauză de exonerare de răspundere care îşi produce efect în puterea legii.
Odată constatată, forţa majoră are ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului, conform dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1083 C. civ.
Pentru toate considerentele reţinute, se constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.S.N., împotriva deciziei nr. 248 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3014/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3022/2005. Comercial → |
|---|
