ICCJ. Decizia nr. 3034/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Contestatoarea C.L., a solicitat anularea formelor de executare pornite de creditoarea B.I.R. prin lichidator, pentru recuperarea creanței în sumă de 600.000.000 lei garantată cu contractul de ipotecă nr. 130 din 23 septembrie 1998.
Tribunalul Iași, prin încheierea din 19 ianuarie 2001, a dispus suspendarea executării silite și totodată, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata pricinii, pe considerentul că debitoarea a introdus acțiune în anularea actelor adiționale la contractul de împrumut.
Curtea de Apel Iași, prin decizia 250/ A din 11 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva încheierii de suspendare considerând că atât timp cât contestatoarea a făcut dovada atacării în instanță a titlurilor care au stat la baza executării instanța de fond a procedat corect la suspendarea executării și la suspendarea judecății, cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada plății unei sume importante din creanță.
împotriva deciziei astfel pronunțate, creditoarea a declarat recurs susținând că în mod greșit instanțele de fond au suspendat judecata pricinii întrucât actele adiționale care au fost contestate privesc alte obligații de plată, cu alte garanții, iar acoperirea unei părți din datorie nu este de natură să conducă la suspendarea executării și suspendarea judecății.
Recursul este fondat:
Contestația la executare este mijlocul procedural prin care o persoană interesată sau vătămată prin executarea silită cere instanței desființarea actelor sau măsurilor ilegale.
Motivele invocate de contestator pot să se refere și la chestiuni de fond în condițiile în care titlul executoriu este un alt act decât o hotărâre judecătorească.
Astfel, instanța de fond avea obligația să dezlege în cadrul contestației la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de garanție, chestiunile de fond care au format obiectul cererii contestatoarei.
Pe de altă parte contestația la executare se judecă de urgență și cu precădere, cu citare în termen scurt, pentru a se asigura certitudinea și securitatea raporturilor juridice, așa încât ușurința cu care instanțele de fond au suspendat soluționarea cauzei este criticabilă.
De aceea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 250/ A din 11 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Iași, pe care a casat-o, a admis apelul declarat împotriva încheierii din 19 ianuarie 2001 pronunțată de Tribunalul Iași și a trimis cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3016/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3007/2005. Comercial → |
|---|
