ICCJ. Decizia nr. 3037/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3037/2005
Dosar nr. 1728/2003
Şedinţa publică din 24 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 august 2000, reclamantul F.P.S. (în prezent A.V.A.S.) Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumelor de 134.725.253 lei dividende pe anul financiar 1997 şi 74.381.125 lei daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Prin sentinţa civilă nr. 1523 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumelor de 134.725.253 lei dividende şi 74.381.125 lei daune interese moratorii.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 92 din 7 februarie 2003, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa civilă de mai sus, în sensul că a respins obligarea pârâtei la daune moratorii, menţinând restul dispoziţiilor.
Prin Decizia civilă nr. 1350 din 5 martie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul reclamantei, a casat soluţia de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
După casare, prin Decizia civilă nr. 15 din 18 iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul că a înlăturat obligarea la plata sumei de 74.381.125 lei daune moratorii, menţinând restul dispoziţiilor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, admiterea acţiunii sale aşa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei şi la plata de daune moratorii calculate la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta şi-a motivat pretenţiile din acţiune pentru daunele moratorii cerute, pe dispoziţiile art. 43 C. com., care prevăd că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
Cum dividendele sunt sume datorate la sfârşitul anului contabil calculate pe baza bilanţului anual, când devin exigibile, reclamanta putea pretinde dobânzile comerciale menţionate mai sus.
Este de reţinut, însă, că cererea recurentei reclamante de a fi aplicabile dobânzile practicate de societăţile comerciale bancare în cazul contractelor de depozit bancar, nu poate fi primită întrucât nu are un temei legal, decât în cazul existenţei unui contract de depozit.
În speţă, reclamanta nu putea pretinde pentru anul financiar 1997, decât dobânzile acordate de organul bancar pentru sumele existente în contul curent şi anume dobânda la vedere practicată de banca care o deserveşte.
Se constată, însă, că reclamanta nu a calculat şi solicitat aceste dobânzi comerciale, situaţie în care soluţia prin care a fost înlăturată obligarea pârâtei la plata dobânzilor la depozitele bancare pe un an ale persoanelor juridice, este legală şi temeinică.
În consecinţă, recursul reclamantei se priveşte, ca nefondat, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 15 din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2999/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3038/2005. Comercial → |
|---|
