ICCJ. Decizia nr. 3038/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3038/2005
Dosar nr. 3679/2004
Şedinţa publică din 24 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC F.D.F.E.E.E.M. SA, sucursala Vaslui, a chemat în judecată pe pârâta sucursala Iaşi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la plata sumei de 378.810.853 lei, reprezentând penalităţi.
În motivarea cererii, reclamanta arată că între părţi s-a încheiat contractul din 8 februarie 2002 ce a expirat la data de 31 decembrie 2001 în baza căruia a furnizat pârâtei energie electrică la locul de consum C.T. Vaslui.
Pârâta nu a achitat la scadenţă contravaloarea energiei electrice consumate, astfel că, în baza clauzei penale la contract, reclamanta a calculat penalităţi de întârziere în sumă de 378.810.853 lei conform factorilor din 21 ianuarie 2002 în valoare de 13.301.610 lei, 22 februarie 2002 în valoare de 54.645.788 lei, 28 martie 2002 în valoare de 156.718.980 lei şi 31 martie 2002 în valoare de 155.144.475 lei şi a încercat concilierea directă prin adresa nr. 9108 din 5 septembrie 2002, dar pârâta nu a dat curs invitaţiei.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece a funcţionat ca subunitate fără personalitate juridică şi a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC T.V. SA.
Prin sentinţa nr. 1763 din 17 noiembrie 2003, Tribunalul Vaslui a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F.D.F.E.E.E.M. SA, sucursala Vaslui şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 378.810.853 lei cu titlu de penalităţi şi 18.621.217 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că prin HG nr. 1089/2001, s-a reorganizat SC T.V. SA, dispunându-se desprinderea din sucursala Iaşi a uzinei T.V. ce s-a constituit în SC T.V. SA.
Prin HG 104/2002, patrimoniul sucursalei Iaşi, a fost dat în administrare C.L. Iaşi, care a înfiinţat o nouă societate, C. Iaşi.
În pasivul transmis uzinei T.V. nu a fost cuprinsă suma de 378.810.853 lei penalităţi, astfel că a fost respinsă excepţia invocată de pârâtă privind lipsa calităţii procesuale pasive.
Cu privire la plata penalităţilor, creditorul are dreptul, potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ., de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare reprezentând penalităţi de întârziere în temeiul art. 15 alin. (1) din contract.
Pârâta SC C. SA a declarat apel împotriva sentinţei nr. 1763 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Vaslui, a susţinut că prin documentaţia depusă la dosarul cauzei, a dovedit că patrimoniul sucursalei Iaşi a fost divizat şi predat pe bază de protocol uzinei T.V., constituită ca societate comercială cu personalitate juridică sub denumirea de SC T.V.
Instanţa a încălcat principiul răspunderii proporţionale, prevăzută de art. 245 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia, în cazul divizării, atât societatea divizată cât şi societatea nou înfiinţată trebuie să răspundă pentru partea din obligaţiile preluate şi eronat s-a susţinut că în evidenţa recurentei la data de 1 ianuarie 2002, nu erau decât facturile de energie electrică şi nu şi cele de penalităţi, care au fost emise ulterior datei de 1 septembrie 2002.
Curtea de Apel Iaşi a pronunţat Decizia nr. 20 din 9 februarie 2004, prin care a respins apelul formulat de SC C. SA, reţinând că pârâta SC C. SA este titular de contract de furnizare a energiei electrice, din 8 februarie 2000, încheiat cu SC F.D.F.E.E.E.M. SA, sucursala Vaslui, că la art. 15 din contract se află clauza penală în baza căreia reclamanta a calculat penalităţi de întârziere şi a emis facturi.
Prin actul de divizare din 2 aprilie 2002, s-a transmis doar obligaţia de plată a facturilor în sumă de 1.869.546.485 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate, penalităţile nefiind cuprinse în pasivul transmis uzinei T.V., nefiind respectate dispoziţiile art. 49 din decretul nr. 31/1954, ceea ce a dus la menţinerea ca debitoare a pârâtei SC C. SA şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 20 din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, solicitând casarea, în temeiul art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că neîntemeiat a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, atâta timp cât obligaţia de plată a fost predată altui debitor, SC T.V. SA.
De asemenea s-a mai susţinut că s-a încălcat principiul răspunderii proporţionale prevăzut de art. 245 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia, în cazul divizării, cele două societăţi, atât societatea divizată cât şi societatea nou înfiinţată trebuie să răspundă pentru partea din obligaţiile preluate şi că la data de 1 ianuarie 2002, când s-a încheiat protocolul de predare-primire, în evidenţa pârâtei nu erau decât facturile de energie electrică şi nu şi cele de penalizări, care au fost emise ulterior datei de 1 ianuarie 2002.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat pentru următoarele considerente:
- SC C. SA nu a făcut dovada că a transmis obligaţia de plată a penalităţilor către SC T.V. SA, prin actul de divizare din 2 aprilie 2002 s-a transmis doar obligaţia de plată a facturilor în sumă de 1.869.546.485 lei, reprezentând contravaloare energie electrică furnizată.
- protocolul a fost încheiat la data de 1 aprilie 2002, când erau emise facturile pentru plata sumei de 378.810.853 lei, reprezentând penalităţi, iar obligaţia de plată a penalităţilor nu a fost preluată de SC T.V. SA, protocolul s-a încheiat în baza acordului părţilor, nefiind încălcat principiul răspunderii proporţionale, prevăzut de art. 245 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Faţă de cele de mai sus, se constată că instanţa în mod justificat a respins cererea de introducere în cauză a SC T.V. SA, criticile formulate de pârâtă nu pot fi reţinute, recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA, împotriva deciziei nr. 20 din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3037/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3042/2005. Comercial → |
|---|
