ICCJ. Decizia nr. 3078/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3078/2005
Dosar nr. 5233/2000
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 septembrie 1998, completată ulterior cu o cerere de modificare a câtimii pretenţiilor, reclamanta SC P.I. SRL, a chemat în judecată pârâta SC S. SA, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care 158.394.679 lei contravaloare lucrări executate şi 888.113.406 lei daune interese compensatorii (reprezentând actualizarea sumei) precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 5601 din 18 noiembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a obligat pârâta la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care 158.394.679 lei contravaloare lucrări executate şi 888.112.406 lei daune interese compensatorii (actualizarea sumelor debit) plus 30.740.482 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că între părţi a intervenit contractul de construcţie din 15 septembrie 1994 actul adiţional la contract, iar din procesele vernale de recepţie a rezultat executarea de către reclamantă în totalitate a lucrărilor, conform facturilor emise.
Ca atare, pârâta datora reclamantei întreaga sumă reprezentând contravaloare lucrări şi garanţii de bună execuţie.
Întrucât refuzul pârâtei de a achita sumele datorate au creat un prejudiciu reclamantei prin devalorizarea sumei, aceasta a fost obligată la plata de daune compensatorii (actualizarea sumelor debite).
Prin Decizia nr. 1151 din 13 aprilie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC S. SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, SC S. SA Bucureşti, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea unei noi expertize judiciare care să stabilească valoarea reală a pagubei.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., recurenta pârâtă critică Decizia instanţei de apel întrucât instanţele au apreciat eronat că garanţia de bună execuţie se datorează din septembrie 1995 atâta timp cât recepţia preliminară a avut loc în martie 1999.
Se mai susţine că instanţele nu au apreciat corect modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de inflaţie deoarece au ignorat înţelegerea contractuală a părţilor potrivit căreia antreprenorul general va achita factura emisă de executant după virarea în contul său de către beneficiar a sumelor aferente lucrărilor acceptate, iar virarea acestor sume s-a făcut la 9 noiembrie 1995 şi nu la 1 octombrie 1995.
O altă critică adusă instanţelor, viza faptul că nu au procedat la suspendarea judecării pricinii, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deşi s-a început urmărirea penală împotriva asociatului unic al pârâtei intimată în legătură cu executarea contractului de construire.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
În privinţa primului motiv de recurs invocat de reclamantă acesta este neîntemeiat întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar şi din expertiza contabilă efectuată în cauză, garanţia de bună execuţie era datorată de pârâta-recurentă din septembrie 1995 când lucrările efectuate de reclamanta intimată au fost efectuate şi când s-au întocmit situaţiile de lucrări acceptate de recurenta pârâtă ca real efectuate.
Nici cel de al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, aşa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de inflaţie s-a făcut în mod corect, luând ca dată de plecare data facturării sumei, respectiv 21 septembrie 1995.
În privinţa refuzului suspendării judecăţii pricinii de către instanţă, deşi a fost începută urmărirea penală împotriva asociatului unic al intimatei-reclamantă, este de precizat că art. 244 C. proc. civ., lasă la latitudine instanţei luarea unei asemenea măsuri şi aceasta atunci când urmărirea penală s-a început pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da. Ori instanţele au apreciat că în raport de faptele imputate asociatului unic al reclamantei nu se impune suspendarea judecăţii. Mai mult chiar, prin Ordonanţa din 6 august 2003, s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de P.P.
Faţă de cele arătate Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1151 din 13 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3051/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3080/2005. Comercial → |
|---|
