ICCJ. Decizia nr. 3088/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3088/2005
Dosar nr. 8829/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4486 din 17 noiembrie 2003, Tribunalul Braşov, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Sibiu, împotriva pârâţilor SC E.I. SRL Braşov, B.C. şi B.R. şi a revocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi având ca obiect imobilul situat în oraşul Victoria, Piaţa Agroalimentară, jud. Braşov, înscris în C.F., teren în suprafaţă de 43 mp cu construcţii. A dispus rectificarea C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor şi restabilirea situaţiei anterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că prin mai multe hotărâri judecătoreşti pârâta SC E.I. SRL a fost obligată către reclamantă la plata sumei totale de 60.256.507 lei creditoarea a pornit executarea silită mobiliară la 17 octombrie 2001 şi a înfiinţat şi sechestru asupra imobilului, dar la 19 decembrie 2001 pârâta a înstrăinat imobilul în litigiu SC R.K. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 1853/2002 a Tribunalului Braşov s-a dispus revocarea acestui contract de vânzare-cumpărare reţinându-se caracterul fraudulos şi cum în răstimpul dintre pronunţarea sentinţei şi a deciziei în recurs, la 30 septembrie 2002, debitoarea a cumpărat imobilul de la SC R.K. SRL şi în aceeaşi zi l-a înstrăinat pârâţilor B.C. şi B.R., s-a apreciat că vânzarea-cumpărarea încheiată între pârâţi întruneşte toate elementele prevăzute de art. 975 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii B.C. şi B.R. care, prin Decizia civilă nr. 117/ Ap din 30 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ a fost admis, hotărârea a fost anulată şi evocându-se fondul, acţiunea a fost respinsă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere că hotărârea instanţei de fond s-a pronunţat cu încălcarea normelor privitoare la legala citare a părţilor, iar pe fond, a reţinut că în cauză nu s-au întrunit toate elementele cerute de art. 975 C. civ., respectiv cel privitor la prejudicierea intereselor creditorului, din acte rezultând că pârâtul B.C. a creditat SC E.I. SRL cu suma de 68.600.000 lei din care i s-a restituit suma de 17.000.000 lei, iar prin procesul verbal de compensare încheiat la 30 septembrie 2002, între aceştia s-a hotărât compensarea sumei de 25.000.000 lei, din totalul datoriei de 51.600.000 lei, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului proprietatea societăţii comerciale, ceea ce dovedeşte că prin operaţiunea juridică contestată, în realitate, societatea comercială şi-a redus pasivul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi a arătat că, instanţa de apel a considerat greşit că procedura de citare nu a fost legală, pârâţii fiind citaţi atât în condiţiile art. 90 C. proc. civ., la domiciliul din contractul de vânzare-cumpărare şi din contractul de împrumut încheiat de părţi cât şi prin publicitate, conform art. 95 C. proc. civ.
Totodată, s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 975 C. civ., instanţa de apel nepronunţându-se asupra tuturor apărărilor şi actelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii respectiv, faptul că pârâţii intimaţi cunoşteau existenţa creanţei datorată de debitoare şi despre executarea silită prin calitatea pârâtului B.C. de administrator, care a reprezentat societatea în primul proces şi a primit în custodie bunurile urmărite, existând astfel un interes comun pentru fraudarea intereselor creditoarei prin încheierea pro causa a contractului de împrumut, care nu a fost invocată în primul proces, a dispoziţiilor de încasare fără regim special, a procesului verbal de compensare şi declararea în contractul de vânzare-cumpărare, că imobilul este liber de procese.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În privinţa citării prin publicitate, din economia art. 95 C. proc. civ. şi principiile generale aplicabile în materie, rezultă că aceasta se poate constitui într-o excepţie de la regula înscrisă în art. 90 C. proc. civ. şi deci, nu este suficient ca reclamantul să declare că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete şi să-şi confirme eventual susţinerile prin probe cu privire la această situaţie.
Instanţa de apel a reţinut că pârâţii au fost nelegal citaţi prin publicitate fără ca reclamanta să fi făcut demersuri în vederea aflării domiciliului real însă citarea s-a făcut la domiciliul indicat chiar de aceştia în contracte, dovezile fiind afişate, cât şi prin publicitate, astfel că pârâţii au fost legal citaţi.
soluţia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală însă pe fond.
Aşa cum s-a arătat, în precedent, instanţa de apel a ajuns la soluţia că actul în litigiu nu trebuie revocat pe baza unei analize simpliste a actelor deduse de părţi şi din care rezultă o diminuare a pasivului societăţii pârâte, de unde concluzia că, reclamanta şi-a sporit şansele de a recupera propria creanţă fără a se pronunţa însă şi asupra probelor şi apărărilor recurentei şi din a căror coroborare rezultă o altă situaţie de fapt şi incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor art. 975 C. civ.
Astfel, creanţa pe care reclamanta o are faţă de societatea pârâtă a fost stabilită prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 1998-2001, iar executarea silită asupra patrimoniului s-a pornit la 17 octombrie 2001.
Încă de la 9 aprilie 2001, societatea pârâtă a vândut imobilul în litigiu unei alte societăţi, contract desfiinţat irevocabil, pe cale judecătorească fiind apreciat ca fraudulos, iar în întâmpinarea formulată de societatea pârâtă prin reprezentantul ei legal, pârâtul B.C. s-a apărat că vânzarea s-a făcut datorită incapacităţii de plată în care se afla societatea pentru a se achita astfel de obligaţiile avute faţă de cumpărătoare.
Până la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri şi fără ca litigiul să fi fost trecut în cartea funciară, pârâta a cumpărat imobilul de la societatea căreia i-l vânduse şi l-a revândut în aceeaşi zi de 30 septembrie 2002 pârâţilor B., care ştiau că împotriva societăţii comerciale era deja pornită executarea silită de către reclamantă pentru satisfacerea creanţei sale şi în contract s-a făcut menţiunea că imobilul „nu are sarcini şi procese", iar preţul de 25.000.000 lei a fost achitat anterior.
Ori, instanţa de apel a avut în vedere contractul de împrumut din 26 noiembrie 1999, prin care B.C. a creditat societatea pârâtă şi că s-a restituit o parte din creanţă prin plata sumei de 17.000.000 lei, iar prin procesul verbal de compensare din 30 septembrie 2002 s-a mai compensat suma de 25.000.000 lei, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situaţie care vine în contradicţie cu menţiunea din contractul de mai sus de unde rezultă, aşa cum s-a arătat, că preţul a fost plătit anterior, ceea ce demonstrează, aşa cum susţine recurenta, fictivitatea actelor invocate de către părţi în apărare şi concursul fraudulos al pârâţilor din contractul de vânzare-cumpărare pentru diminuarea patrimoniului şi sustragerea bunului de la urmărire.
Reţinerea instanţei de apel că prin operaţiunea juridică pasivul societăţii pârâte nu s-a diminuat, este în acest context în dezacord cu probatoriul, iar concluzia că nu sunt incidente dispoziţiile art. 975 C. civ. este greşită, prejudicierea intereselor reclamantei fiind evidentă şi confirmată chiar de susţinerile pârâtei prin apărările făcute în celelalte procese în care a recunoscut că se află în stare de insolvabilitate.
Aşa fiind, recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. este fondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis şi hotărârea schimbată în sensul că apelul va fi respins, menţinându-se ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Sibiu, împotriva deciziei nr. 117/ Ap din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov, modifică Decizia recurată şi respinge apelul declarat de pârâţii B.C. şi B.R., împotriva sentinţei nr. 4486/ C din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3087/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3090/2005. Comercial → |
|---|
