ICCJ. Decizia nr. 3092/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3092/2005
Dosar nr. 8898/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 3 aprilie 2003, reclamanta A.F.I., a chemat în judecată pârâta SC V.M. SRL Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumei de 116.523,37 dolari S.U.A., reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere pentru perioada august 1998 – noiembrie 2002, iar ulterior a pretins obligarea la 46.624 dolari S.U.A., reprezentând restanţe pentru perioada aprilie 2000 – noiembrie 2002.
Prin sentinţa comercială nr. 559 din 15 ianuarie 2004, instanţa a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 46.624 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare folosinţă spaţiu şi a respins capătul de acţiune privind penalităţile de întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a avut în vedere că pentru pretenţiile solicitate pe perioada august 1999 – 3 aprilie 2000, termenul general de prescripţie de 3 ani este prescris, debitul solicitat nefiind o creanţă bugetară în sensul prevăzut de OG nr. 61/2002, iar pentru restul pretenţiilor s-a avut în vedere fişa de calcul nr. 12786/1999 şi D.P. nr. 105/1998.
Capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere s-a apreciat ca fondat, deoarece între părţi nu există o clauză penală negociată, iar actele normative se referă strict la neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractele de asociere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând modul de soluţionare a excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, încălcându-se dispoziţiile art. 138 alin. (1), raportat la art. 3 din OG nr. 61/2002 şi OG nr. 39/2003, care reglementează prescripţia specială de 5 ani, incident în speţă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere s-a invocat încălcarea hotărârilor C.A.M.B. şi D.P.G., contractul părţilor fiind un contract de adeziune care nu presupune clauze negociate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 194 din 10 mai 2004, a respins apelul ca nefondat reţinând că reclamanta face confuzie între termenul de prescripţie prevăzut pentru executarea silită a creanţelor şi termenul pentru realizarea acestora, pe calea acţiunii în justiţie.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, în cauză, nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de asociere în participaţiune, fişa de calcul neîndeplinind condiţiile unei oferte de a încheia un contract de colaborare, nefiind fermă, precisă şi completă.
Prin urmare, s-a concluzionat că, în mod legal, instanţa de fond a respins această cerere nefiind aplicabile dispoziţiile actelor cu caracter normativ invocate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta susţinând că, în mod nelegal, instanţa de apel a considerat că termenul de prescripţie de 5 ani este inaplicabil deoarece, obiectul acţiunii îl constituie recuperarea unei sume care se face venit la bugetul local, iar interesul se înscrie în planul mai larg al executării silite, derogatorii, de la dreptul comun, potrivit art. 40 alin. (1) coroborat cu art. 1 şi 2 din OG nr. 61/2002, cu privire la neacordarea penalităţilor de întârziere; instanţa de apel a înlăturat în mod nelegal criticile sale şi a dat o interpretare greşită conţinutului raporturilor juridice dintre părţi pârâta încadrându-se în categoria persoanelor juridice care au angajat spaţiul fără acordul locatorului dobândind aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi titularii contractelor de asociere, obligaţiile privind plata chiriei şi a majorărilor având aceeaşi natură juridică, iar legea nu impune existenţa unui înscris pentru a dovedi existenţa clauzei penale.
Recursul este nefondat.
Textele de lege invocate în susţinerea recursului vizează colectarea creanţelor bugetare pentru care statul are un titlu executoriu, nefiind incidente, în cauză, reclamanta urmărind prin acţiunea formulată să obţină un titlu apt de a fi adus la îndeplinire pe calea executării silite, aşa cum susţine chiar în conţinutul motivelor de recurs.
Prin urmare, în mod legal instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a soluţionat legal excepţia prescrierii dreptului la acţiune, termenul de prescripţie aplicabil, în speţă, fiind termenul general de 3 ani şi nu termenul de 5 ani care vizează executarea silită pe baza titlului executoriu.
Cât priveşte conţinutul raporturilor juridice, este evident, în raport de actele avute în vedere şi analizate de instanţa de apel că pârâta a utilizat spaţiul cu altă destinaţie în baza fişei de calcul nr. 12786/1999 şi a D.P. nr. 105/1998.
Ocuparea spaţiului s-a făcut, într-adevăr, prin acordarea dreptului de folosinţă de către fostul locatar dar reclamanta i-a notificat încetarea contractului de asociere încât, în lipsa încheierii unei convenţii asemănătoare cu actualul deţinător, pârâta în cauză, nu poate susţine că voinţa părţilor a fost aceea de a se menţine obligaţiile privind plata contravalorii folosinţei şi a majorărilor de întârziere, în lipsa unui înscris doveditor faţă de caracterul intuitu – personae al contractului, iar actele cu caracter normativ fac trimitere la contractele de asociere în participaţiune.
Aşa fiind, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea corectă a legii şi cu respectarea voinţei clar exprimată de părţi încât, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu sunt fondate, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 194 din 10 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3091/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3093/2005. Comercial → |
|---|
