ICCJ. Decizia nr. 3095/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3095/2005
Dosar nr. 10636/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1388 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Cluj, a fost admisă acţiunea formulată de P.D. filiala Cluj în contradictoriu cu pârâţii P.M.C.N. şi C.L.M.C.N. şi în consecinţă a fost obligat pârâtul P.m.C.N. să-şi dea consimţământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Cluj Napoca, str. Eroilor, deţinut în prezent cu contract de încheiere de către reclamant.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a statuat că reclamantul deţine cu titlu de închiriere spaţiul cu altă destinaţie, situat în Cluj napoca, str. Eroilor, iar prin cererea formulată în baza dispoziţiilor Legii nr. 90/2003 aceasta a solicitat cumpărarea imobilului, însă pârâtul a refuzat pe motivul că acesta face parte din domeniul public de interes naţional al statului.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâtul P.M.C.N., solicitând schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
În esenţă, motivele de netemeinicie ale sentinţei sunt legate de faptul că instanţa a interpretat exclusiv în favoarea reclamantului, prevederile legale incidente speţei, întrucât dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 90/2003 nu instituie obligaţia statului de a vinde sau a cumpăra, fiind vorba doar de o facultate, iar nicidecum de o obligativitate. Pe de altă parte, spaţiul solicitat a fi cumpărat face parte din domeniul public al Municipiului Cluj Napoca, fiind astfel inalienabil.
Prin Decizia nr. 455 din 14 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat, menţinând în întregime sentinţa atacată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul P.M.C.N., solicitând admiterea recursului şi modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., se critică Decizia atacată sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, susţinându-se, pe de o parte că prin art. 1 din Legea nr. 90/2003 nu se instituie pentru stat sau unităţile administrativ teritoriale obligaţia de a vinde ci doar o facultate iar, pe de altă parte, că imobilul în litigiu constituie domeniul public al Municipiului Cluj Napoca şi deci, nefiind în proprietatea privată a acestuia, nu poate face obiectul vânzării.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Deşi a indicat ca temei de drept al recursului său şi prevederile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurentul nu motivează existenţa nici uneia din situaţiile prevăzute de aceste texte.
Cele două motive de recurs invocate pot fi încadrate în situaţia prevăzută de pct. 9 al art. 304 respectiv, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1 din Legea nr. 9/2003.
Primul motiv de recurs, care susţine că prin art. 1 din Legea nr. 90/2003, s-a instituit doar o facultate a statului sau unităţilor administrativ teritoriale de a vinde spaţiile vizate de acest act normativ, este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat „spaţiile destinate sediilor partidelor politice aflate în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi vândute partidelor politice în condiţiile legii". În capitolul II al Legii nr. 90/2003, ce reglementează procedura de vânzare, se arată că partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială spaţiile destinate sediilor acestora, că, în acest scop, autorităţile administraţiei publice locale care deţin în proprietate aceste spaţii au obligaţia să vândă aceste spaţii partidelor politice pe baza solicitării acestora, că partidele politice au dreptul să cumpere în fiecare unitate administrativ-teritorială un singur spaţiu, la valoarea de inventar a acestuia şi că spaţiul care urmează a fi astfel cumpărat trebuie să fi fost deţinut cu chirie cel puţin 3 luni anterior intrării în vigoare a acestei legi, de către partidul politic respectiv.
Din ansamblul dispoziţiilor Legii nr. 90/2003 ca şi din redactarea chiar a art. 1 al legii, rezultă că prin acest text se instituie nu doar o facultate ci o obligaţie a unităţilor administrativ-teritoriale de a vinde spaţiile care au destinaţia de sedii ale partidelor politice, dacă sunt îndeplinite cumulativ celelalte condiţii prevăzute de lege şi, corelativ, dreptul partidelor politice care deţin asemenea spaţii de a solicita vânzarea lor şi de a le cumpăra.
Facultatea introdusă de art. 1 alin. (1) prin expresia „pot fi vândute" se referă la opţiunea pe care partidele politice o pot exercita de a cere unităţilor administrativ teritoriale vânzarea acestora sau continuarea contractului de închiriere. În caz contrar, dreptul introdus prin lege în favoarea partidelor politice s-ar constitui într-un drept iluzoriu, a cărui exercitare ar rămâne dependentă de atitudinea discreţionară a autorităţilor administraţiei publice locale, fapt inacceptabil într-un stat de drept.
Nici cel de al doilea motiv de recurs nu este fondat întrucât, din ansamblul probelor administrate, nu rezultă că spaţiul în litigiu nu face parte din domeniul public ci că el aparţine domeniului privat al Municipiului Cluj Napoca şi ca atare poate face obiectul vânzării, în temeiul Legii nr. 90/2003. Instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect că acest fapt reiese atât din conţinutul H.C.L. nr. 527 din 13 decembrie 2001, în baza căreia s-a încheiat actul adiţional la contractul de închiriere cât şi din lipsa unor acte din care să rezulte că spaţiul în litigiu a fost inventariat şi calificat ca făcând parte din domeniul public al statului, conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.
Potrivit Hotărârii nr. 133 a C.L.M.C.N. din 16 martie 2005, prin care se însuşeşte inventarul bunurilor din domeniul public al municipiului Cluj Napoca şi anexei la această hotărâre, din domeniul public al municipiului face parte clădirea primăriei aflată în Cluj napoca, Piaţa Unirii, ori spaţiul în litigiu se găseşte pe str. Eroilor. Pe de altă parte nu există nici o lege specială care să declare că spaţiul în litigiu este de interes public naţional ori judeţean şi nici nu s-a invocat existenţa unei hotărâri a C.l.m.C.N., care să declare acest spaţiu sau imobilul în care se află, ca făcând parte din domeniul public al municipiului.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat, menţinând Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M.C.N., împotriva deciziei nr. 455 din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3093/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3096/2005. Comercial → |
|---|
