ICCJ. Decizia nr. 3096/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3096/2005
Dosar nr. 10643/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 10 septembrie 2003 reclamantul V.L.D., a chemat în judecată pârâta SC O. SRL Oradea, pentru a fi obligată la plata sumei de 35.656.950 lei, cu titlu de chirie restantă pe perioada 1 februarie - 31 august 2003, reprezentând echivalentul a 1050 dolari S.U.A. şi să se dispună rezilierea şi evacuarea din spaţiul comercial deţinut de pârâtă, în baza contractului de închiriere, iar ulterior a solicitat şi înfiinţarea unui sechestru asigurător.
Prin sentinţa comercială nr. 101/ COM din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată având în vedere contractul încheiat de părţi, iar în drept, dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 907 şi art. 908 C. com.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta invocând, în esenţă, greşita interpretare a raporturilor juridice încheiate între părţi şi a obligaţiilor asumate, reclamanta neputând pretinde şi cota asociere şi chirie, iar potrivit art. 6 din contract aceasta putea cere executarea silită şi nu rezilierea şi evacuarea.
A mai invocat că rezilierea nu operează de drept, iar instanţa nici nu putea să se pronunţe atât timp cât această cerere nu a făcut obiectul concilierii directe.
Prin Decizia nr. 110/ C din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că raporturile juridice dintre părţi au avut ca obiect contractul de închiriere din 4 februarie 2003, prin care intimatul i-a închiriat apelantei imobilul din Oradea, în suprafaţă de 39 mp. pentru o perioadă de 12 luni începând cu 1 februarie 2003, pentru o chirie lunară de 30 dolari S.U.A. şi contractul de închiriere din 4 februarie 2003, prin care intimatul i-a închiriat apelantei brutăria-fabrică de pâine în suprafaţă de 133 mp., de la aceeaşi adresă, pentru o perioadă de 12 luni cu începere de la 1 februarie 2003, în schimbul unei chirii de 120 dolari S.U.A. lunar şi nu contractul de asociere în participaţiune din 5 august 1998, încheiat pe o durată de 5 ani între intimat şi pârâtă prin fostul asociat unic M.Z. şi reziliat la 24 aprilie 1999.
Potrivit acestor contracte s-a convenit şi rezilierea şi evacuarea încât, în raport de aceste clauze şi de dispoziţiile art. 969 şi 1429 C. civ., s-a concluzionat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală în condiţiile în care apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată stabilită, chiar dacă prin art. 6 din contract s-a prevăzut şi posibilitatea executării silite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta reiterând motivele de apel, iar în drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii deoarece raporturile juridice dintre părţi au fost mai complexe, de natura contractului de asociere în participaţiune încât pe perioada de valabilitate a acestuia nu se putea pretinde decât cotă de asociere.
Sub acest aspect, a invocat faptul că în mod greşit s-a reţinut că acest contract a fost reziliat, împrejurare relevată de intimat abia în apel cu încălcarea art. 292 C. proc. civ., deoarece rezilierea nu putea opera la 29 aprilie 1999, după transmisiunea părţilor sociale prin actul adiţional încheiat la 28 aprilie 1999, aspecte care deşi au fost relevate instanţei de apel nu au fost analizate.
Totodată, evacuarea este lipsită de temei legal deoarece, potrivit art. 6 din contractul invocat, partea avea la îndemână doar executarea silită, iar potrivit art. 1020 şi art. 1021 C. civ., contractul nu este desfiinţat de drept, convenţia putându-se executa, iar cererea este şi prematură, clauză, de asemenea, interpretată greşit de către instanţa de apel.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, obiectul litigiului este obligaţia de plată a chiriei stabilită prin contractele de închiriere semnate de reprezentanţii legali ai pârâtei, contracte care produc efecte juridice între părţile contractuale independent de orice altă convenţie.
Contractul de asociere în participaţiune invocat în apel de către pârâtă s-a încheiat între reclamant şi societatea comercială pârâtă, dar a fost reziliat în aceeaşi zi când a avut loc şi transmisiunea părţilor sociale noilor asociaţi ai societăţii pârâte şi nu ulterior prin apărarea invocată şi reţinută de instanţă nefiind încălcate dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., privitoare la administrarea probelor în apel.
De altfel, din probele administrate mai rezultă că reclamantul a pierdut între timp calitatea de locatar al spaţiilor încât, nici nu mai se putea continua asocierea, lipsind obiectul contractului, iar ulterior, retrocedându-i-se proprietatea a încheiat contractele de închiriere care constituie cauza acţiunii de faţă şi în temeiul cărora societatea pârâtă a şi plătit chirie până în 2003.
Cât priveşte conţinutul clauzelor asumate, ele au fost corect interpretate de către instanţa de apel, art. 6 din contract care prevede dreptul creditorului de a cere executarea silită neexcluzând dreptul acestuia de a cere şi rezilierea contractului prevăzută la art. 16 din contract şi art. 1020-1021 C. civ., sens în care instanţa s-a şi pronunţat. Găsind întemeiată cererea, este legală şi măsura evacuării, deoarece în aceste condiţii locatarul nu mai justifică deţinerea bunurilor.
Cât priveşte faptul că somaţia din 14 aprilie 2003 nu priveşte şi rezilierea contractului, art. 7201 C. proc. civ. impune realizarea concilierii directe prealabile dar în cazul cererilor care au ca obiect plata unei sume de bani, sens în care s-a şi conciliat, încât acţiunea este admisibilă şi în mod legal instanţa s-a pronunţat asupra fondului, respectând dispoziţiile art. 969, 1429, 1020 şi 1021 C. civ., aşa cum s-a arătat.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. SRL Oradea, împotriva deciziei nr. 110/ C din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3095/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3097/2005. Comercial → |
|---|
