ICCJ. Decizia nr. 3102/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3102/2005
Dosar nr. 407/2005
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Târgovişte, la data de 28 mai 2004, reclamanta, SC R. SA, sucursala Direcţia de Telecomunicaţii Dâmboviţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, Consiliul Judeţean Dâmboviţa să se dispună, prin hotărâre judecătorească, în lipsa acordului părţilor, stabilirea condiţiilor de exercitare a dreptului de a instala, de a întreţine, de a înlocui şi de a monta orice elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale şi obligarea pârâtului la încheierea unui contract, în condiţiile OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, având în vedere încetarea contractului nr. 2425/226/2002 modificat prin Act adiţional nr. 1, cu cheltuieli de judecată.
Investită cu soluţionarea acestei cereri, urmare a declinării competenţei soluţionării ei de Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 2491, pronunţată la data de 15 iulie 2004 în dosarul nr. 3043/2004, secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Dâmboviţa a respins-o, ca prematur formulată, prin sentinţa nr. 1470, pronunţată la data de 16 septembrie 2004, în dosarul nr. 4382/2004.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din actele şi lucrările dosarului rezultă că acţiunea reclamantei este evaluabilă în bani şi că aceasta nu a respectat prevederile art. 7201 C. proc. civ.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 837, pronunţată la data de 10 decembrie 2004, în dosarul nr. 9976/2004.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut, corect, aplicarea art. 7201 C. proc. civ., în lipsa dovezii că reclamanta a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă, potrivit cerinţelor art. 7201 C. proc. civ., apreciind, nefondată, susţinerea apelantei că litigiul este neevaluabil în bani întrucât, în cauză, „este vorba de factura în sumă de 1.515.602.502 lei ce reprezintă tariful solicitat de pârât pentru primul trimestru al anului 2004", iar reclamanta contestă modul în care acesta, în calitate de administrator al drumurilor judeţene, a stabilit tarifele de utilizare a terenurilor aparţinând zonei drumurilor, având în vedere şi temeiul de drept invocat: art. 23 din OUG nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr. 591/2002, referitor la modul de stabilire a acestor tarife prin negociere directă între administrator şi utilizator sau, în lipsa acordului părţilor, prin hotărâre judecătorească.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta reclamantă invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine pricinii şi a fost dată cu aplicarea greşită a art. 7201 C. proc. civ., dat fiind că litigiul dedus judecăţii este neeevaluabil în bani, critici care se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., celelalte motive invocate, nefiind dezvoltate spre a permite examinarea lor.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind, ca legală şi temeinică, Decizia atacată.
Recursul este fondat.
Astfel este de observat că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii şi străine pricinii, în încercarea instanţei de apel de a demonstra caracterul patrimonial al cererii deduse judecăţii, contrar evidenţei obiectului acesteia, aspect ce echivalează cu o nemotivare şi induce incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum din redactarea dispoziţiilor art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că procedura de conciliere directă a reclamantului cu cealaltă parte, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, este obligatorie numai în litigiile comerciale evaluabile în bani şi cum prezentul litigiu nu este evaluabil în bani, rezultă că, în mod greşit, instanţa de apel a confirmat aplicarea în cauză, a precitatului text legal, situaţie ce justifică critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 1, alin. (2) alin. (3), alin. (5) şi art. 313 C. proc. civ., Curtea, având în vedere faptul că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, şi dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru a judeca cauza pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta R. SA, sucursala Direcţia de Telecomunicaţii Dâmboviţa împotriva deciziei nr. 837 din 10 decembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3100/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3103/2005. Comercial → |
|---|
